Fiecare părinte se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu problematica educaţiei sexuale a copiilor iar, ca om, fiecare are propriile idei şi principii în legătură cu corporalitatea şi sexualitatea. Intenţionat sau nu, inhibiţiile, tabu-urile părinţilor se transmit generaţiilor următoare.
Deşi putem crede că trăim azi într-o societate deschisă şi chiar libertină, unii copii încă cresc cu o imagine de sine negativă în ceea ce priveşte corpul lor, cu un fel de ruşine faţă de corp şi cu inhibiţii în ceea ce priveşte sexualitatea.
Întrebarea este: ce fel de principii putem transmite şi în ce fel oferim o educaţie sexuală copiilor noştri?
„Încă de când eram mică, cumva mi-a fost transmisă ideea că trebuie să îmi ascund corpul, să îmi fie ruşine de el. Pe măsură ce mă dezvoltam, părinţii îmi spuneau să mă îmbrac „decent” – dar pentru ei, decent însemna să nu se distingă nici un fel de formă şi să nu las mai nimic descoperit, ca şi cum ar fi trebuit să port zi de zi, afară ori în casă, o pijama largă şi groasă. A ajuns să îmi fie ruşine de corpul meu – nu pentru că credeam că arăt rău, ci pentru că mi se transmisese un fel de dezgust ciudat faţă de carnea mea, formele mele. Nu e nevoie să zic că, odată ce au apărut dorinţe normale, le-am considerat rele, indecente, iar primele mele experienţe intime au fost dezastru, pentru că mă simţeam scârbită de mine!” (Ana, 26 ani)
„Acum mă cam amuză, dar adevărul e că părinţii mei nu s-au priceput deloc când a venit vorba despre sexualitate. Era ceva rău şi punct! Îmi amintesc ziua când, eu având deja peste 19 ani, mama, cu roşeaţă în obraji de jenă, mă întreabă dacă ştiu ce e ăla un prezervativ! Ea nici nu-şi putea închipui că eu deja avusesem experienţe! În afară de asta, m-au ţinut sub papuc, practic nu aveam voie să fac nimic, încât, din păcate, cum am „scăpat” şi am mers la cămin, trebuie să spun că am exagerat, am făcut o groază de lucruri, mai degrabă de ciudă şi ca să recuperez atâtea lucruri ce mi-au fost refuzate.” (Maria, 31 ani)
„Educaţie sexuală? Ce e asta? Ce nevoie ai? Când o să fii mare şi o să fii cu o femeie, vei ştii ce ai de făcut – aceasta era ideea părinţilor mei. Inutil să zic că nu, nu am ştiut ce e de făcut prea bine, pe vremea mea nu aveam reviste explicite, internet etc.. Mai rău, am primit inclusiv lecţia cu „dacă îmi provoc singur plăcere”, orbesc şi înnebunesc!” (Lucian, 36 ani)
…
Părinţii de astăzi sunt, în mare, mult mai deschişi şi conştientizează importanţa educaţiei sexuale adecvate. Numai că tot este dificil, ca părinte, să şi ştii cum să procedezi. Adesea, părinţii îşi pun speranţa în educaţia sexuală din şcoli – dar aceasta, în caz că există, e des doar o grămadă de teorie prea puţin utilă, alteori e o grămadă de idei puritane de tipul: „faci dragoste doar după căsătorie”.
Este important să creştem copii cu o imagine pozitivă asupra propriului corp, care să îşi accepte corpul, cu defectele sale. Acea ruşine faţă de carne este cât se poate de dăunătoare. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, să îi încurajăm să îşi arate trupul fără limitele bunului simţ, ci înseamnă să îşi iubească trupul, nu să se jeneze de acesta.
De asemenea, este important să le explicăm că dorinţele apărute odată cu pubertatea, schimbările corporale, toate sunt cât se poate de naturale.
Şi oricât de dificil este, e important să vorbim cu ei deschis despre sexualitate, despre protecţie, despre ce înseamnă dragostea fizică (şi să nu amânăm discuţia până la 18 ani!). Căci dacă noi ne prefacem că acestea nu există, copiii vor lua informaţii şi idei din alte părţi – şi nu putem şti exact ce învaţă ei din alte părţi!
În plus, este cât se poate de adevărat că un copil crescut cu inhibiţii fie va deveni un adult nesigur şi închis faţă de ceea ce e natural, fie se va răzvrăti şi va merge în extrema opusă! De ce să riscăm să creştem copii care devin adulţi frustraţi?
Nici unui părinte nu îi e uşor să vorbească deschis despre sexualitate. Avem şi noi propriile inhibiţii, transmise de societate şi de părinţii noştri. Dar trebuie să ne dăm străduinţa să nu ignorăm aceste aspecte importante în dezvoltarea copilului, să încercăm mai ales să nu îi facem ruşinaţi şi inhibaţi de corporalitate. Trăim în trup şi din câte ştim, avem un singur trup. Să îl accceptăm, să îl îngrijim şi să îl iubim – aceasta ar trebui să înveţe copiii!
