Nimeni nu vrea să se gândească la abuzul copilului, preferând adesea să închidă ochii în faţa unei realităţi oribile. Ştim că se întâmplă, însă ne gândim că este o situaţie care afectează doar pe unii şi că noi nu putem schimba nimic. Doar când suntem martori direcţi, sau când abuzul se întâmplă în „ograda” noastră intervenim.
Ştirile ne prezintă cazuri triste de abuz asupra copilului mai des decât ne-am dori; când auzi despre un bebe de 1 an bătut de părinte, de o fetiţă de 5 ani abuzată sexual de părinte, compasiunea, furia, tristeţea te consumă. Dar uiţi curând şi te gândeşti că sunt cazuri izolate şi caracteristice unor medii sociale defavorizate. Doar nu se poate întâmpla aşa ceva în familia ta, a prietenilor tăi, a vecinilor tăi… greşit!
Adevărul greu de digerat: există copii abuzaţi fizic, sexual sau emoţional peste tot în lume. Şi tu ai responsabilitatea, dacă suspectezi un astfel de caz, să intervii, să oferi o mână de ajutor unui copil lipsit de putere. Doar că..nu trebuie să mai ignorăm această realitate şi niciodată nu trebuie să închidem ochii.
Ce implică abuzul asupra copiilor?
Formele de abuz asupra copilului sunt cel fizic, cel sexual şi cel emoţional care, dacă persistă, devine psihologic. Fiecare este o formă la fel de gravă, cu consecinţe serioase asupra bunăstării celui mic. Deşi abuzul fizic, bătaia, este cea mai vizibilă, şi celelalte forme de abuz sunt la fel de distructive, dacă nu chiar şi mai şi. Neglijarea poate fi încadrată şi ea ca o formă de abuz, având urmări grave (vezi legea nr.272/2004 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului).
Abuzul este înfăptuit de o persoană care îngrijeşte copilul: părinte, frate sau soră, alte rude, bonă, profesor.
Abuzul fizic se referă la vătămarea intenţionată a copilului, provocându-i răni. Abuzul sexual se referă la expunerea copilului la situaţii încărcate sexual nepotrivite (a lăsa copilul să fie martor la activităţi sexuale este tot o formă de abuz). Abuzul emoţional, verbal sau simbolic, se referă la atitudini şi vorbe ce distrug echilibrul emoţional, sentimentul de securitate, stima de sine a copilului şi îi afectează bunăstarea emoţională (ameninţări constante, înfricoşare, umilire, jigniri şi insulte, închiderea copilului într-un spaţiu, alte atitudini ostile).
Când vine vorba despre neglijare, aceasta se poate referi la eşecul de a satisface nevoile de bază ale copilului: adăpost sigur, alimentaţie, îmbrăcăminte, îngrijire medicală, educaţie, supraveghere adecvată. O formă foarte răspândită de neglijare este lipsa supravegherii, care pune în risc copilul: părintele lasă copilul la vârste mici singur (dar şi lipsa accesului la educaţie sau la îngrijire medicală sunt dese).
Deşi este adevărat că în anumite medii cazurile de abuz sunt mai răspândite, acesta este o realitate oriunde. Printre factorii de risc se află destrămarea familiei, alcoolismul, şomajul şi lipsa banilor, lipsa educaţiei. Totuşi, este uimitor, dar se află despre cazuri de abuz în familii care din exterior par ideale.
Semne şi urmări ale abuzului asupra copilului – cum recunoaştem dacă a fost abuzat?
Copiii abuzaţi au tendinţa de a păstra secret ceea ce li se întâmplă, atât din frica (ei sunt adesea ameninţaţi), cât şi din sentimente de ruşine şi chiar de vinovăţie. Totuşi, există semne care indică posibilitatea ca un copil să fie victimă abuzului. Printre cele mai comune, care sunt întâlnite în cazul oricărei forme de abuz, se află:
- Manifestări emoţionale intense, accese de furie sau de tristeţe; uneori, copilul victimă devine la rândul său agresorul altora;
- Izolare, copilul fiind retras; nu are prieteni apropiaţi sau dacă are, se îndepărtează de ei;
- Eşec şcolar (rezultate din ce în ce mai proaste, absenţe, lipsa de motivaţie);
- Întârzieri în dezvoltare şi regresie: copiii mici pot să regreseze, comportându-se ca şi cum ar fi mai mici decât vârsta lor;
- Imagine negativă de sine, chiar tendinţe de a-şi provoca rău şi tendinţe de a adopta comportamente riscante (jocuri periculoase, consum de alcool, fumat);
- Tulburări de somn (coşmaruri, insomnii) şi de alimentaţie;
- Comportamente sexuale inadecvate (în cazul abuzului sexual);
- Fuga de acasă.
Este important să ştim că urmările unui abuz, în special dacă acesta a fost repetat pe o perioadă lungă de timp, se vor manifesta şi la vârsta adultă, provoacă răni profunde care nu se vindecă complet niciodată.
Ceea ce este cel mai grav în ceea ce priveşte abuzul asupra copilului este faptul că acesta va ţine adesea în secret ceea ce i se întâmplă. Copilul abuzat se simte uneori chiar vinovat, ca şi cum ar fi direct responsabil pentru ce se întâmplă, se simte şi neajutorat şi furios pe sine însuşi deoarece nu poate opri abuzul, se simte ruşinat, dar şi speriat (de agresor şi de reacţia celorlalţi când vor afla ce a păţit).
Şi mai dificil este faptul că nu rar copilul vrea să ţină secretul deoarece este ataşat de agresor, vrea să îl protejeze (au fost cazuri de copii bătuţi ce nu doreau să plece de acasă sau de copii violaţi care doreau ca părintele agresor să se întoarcă). Adesea, un copil abuzat va accepta şi va mărturisi experienţele prin care a trecut de abia la vârsta adultă… Dar nici un copil nu ar trebui să treacă prin aşa ceva, cu atât mai puţin cu cât agresorul este o persoană care ar fi trebuit să îl protejeze!
Conform legii, „orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul, pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (…) să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă” (legea nr.272/2004 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului). Sesizarea poate fi şi anonimă, prin telefon sau mail, aşa că nu avem dreptul să închidem ochii dacă suspectăm o situaţie de abuz!
