S-a dezbătut şi se dezbate mult despre avort, cei pro-viaţă şi cei pro-alegere purtând un adevărat război. Indiferent de partea cui eşti, poate că mai important este să se cunoască realele efecte ale unui avort. Nu este doar o simplă intervenţie, nu durează doar câteva momente – este o experienţă ce urmăreşte femeia întreaga sa viaţă.
Bineînţeles că multe femei care au făcut avort s-au simţit obligate să o facă, presate de circumstanţe; puţine iau această decizie cu lejeritate. Ele nu trebuie judecate, dimpotrivă, trebuie ajutate. Pentru că multe rămân cu cicatrici adânci, oricât încearcă să îşi justifice alegerea.
Multe femei care îşi avortează copilul se tem după aceea să devină mame!
Un „efect secundar” major al unui avort este teama de a avea un alt copil după ce „ai scăpat” de unul. Femeia se întreabă: „pot fi o mamă bună având în vedere ceea ce am făcut?”. Sunt şi femei care nu-şi pun această problemă, femei care s-au iertat pe sine şi au trecut mai departe. Însă multe nu o pot face prea curând.
Greu de suportat este vinovăţia, sentiment de care unele femei ce şi-au avortat copilul nu scapă ani întregi. Se simt vinovate că au ales calea „mai uşoară” (deşi nu e mereu calea mai uşoară!), se simt vinovate pentru că nu au găsit o altă cale… Şi se simt vinovate că au ucis fiinţa aceea mică; căci deşi medicii numesc în mod comod fetusul ca „produsul de concepţie” sau „aglomerare de celule”, femeia ştie că este o fiinţă, o fiinţă al cărei potenţial îl taie.
Şi mai greu de suportat este atunci când femeia decide să avorteze, deşi deja simte un ataşament faţă de copil; se întâmplă chiar în faza incipientă a sarcinii să te simţi legată de viaţa care creşte în tine. Atunci, cum să fie o cale mai uşoară să suprimi acea viaţă, să-i opreşti dezvoltarea?
După un avort, unele femei se gândesc ani de zile cum ar fi fost dacă ar fi ales să nască. Cum ar fi stat cu copilul în braţe, cum ar fi arătat, ce nume ar fi avut bebeluşul. De multe ori, este de ajuns să vadă un bebe sau produse pentru bebeluşi şi regretul le doboară. Acest regret poate dura pentru unele întreaga viaţă. „Ce ar fi fost dacă”- avem multe regrete de-a lungul vieţii, dar poate că acesta este cel mai dureros. „Cum ar fi fost copilul meu dacă l-aş fi lăsat să se nască?”…
Multe femei care au avortat simt şi ruşine faţă de alegerea lor. Se gândesc că poate au fost egoiste, că poate s-au lăsat prea uşor convinse, că ar fi putut păstra copilul. O ruşine greu de îndepărtat, mai ales că aud cum sunt criticate şi judecate de către unii. În loc să fie ajutate şi alinate, ele primesc priviri dezaprobatoare sau chiar dezgustate…
Sentimentul de pierdere irecuperabilă este un alt „efect” prin care trec unele femei. Deşi se pot gândi că vor avea un copil când va fi momentul potrivit, ele simt şi ştiu că acel copil va fi un altul, unul diferit de cel pierdut. Niciodată nu-şi pot avea înapoi copilul la care au renunţat.
Frica de a fi pedepsite de divinitate sau de karma este încă o povară pe care o poartă femeile care şi-au avortat copilul. Se gândesc că nu vor putea să ducă la bun sfârşit o altă sarcină, că nu li se va permite să aibă un alt copil, din moment ce au renunţat la unul. Aceasta pentru că aceste femei nu cred că merită o a doua şansă…
Dar toţi merităm o a doua şansă! Şi dacă te temi că nu poţi fi o mamă bună după ce ai avortat, gândeşte-te că trebuie să te ierţi pe tine. Nu ajută pe nimeni dacă te judeci şi condamni singură. Luptă şi vei avea copii, vei fi o mamă bună pentru ei, chiar dacă în trecut nu ai ales să fii.
De aceea, indiferent dacă eşti pro-viaţă sau pro-alegere, gândeşte-te că celor mai multe femei care recurg la avort nu le este deloc uşor. Ele nu au nevoie de critica, morala, judecata noastră. Cine suntem noi pentru a judeca din exterior, ca nişte sfinţi fără greşelile lor proprii? Ele au nevoie de sprijin şi de o vorbă de încurajare, dacă o cer. Au nevoie să ştie, să creadă că merită o a doua şansă…
