Multe din deprinderile care sunt dominante în mediul familial influențează copiii. Generozitatea şi altruismul, optimismul şi buna-dispoziţie, onestitatea şi sinceritatea, dar şi egoismul, laşitatea, lăcomia şi minciuna pot fi „împrumutate” de copii din familie şi pot deveni trăsături caracteristice ale adultului de mai târziu.
Importanţa mediului familial este de netăgăduit, iar faptul că toţi copiii sunt foarte buni receptori, care asimilează toate influenţele, fie ele bune sau rele, este recunoscut de părinţi şi de specialişti. În esenţă, copiii trebuie feriţi de orice influenţă nefastă care ar putea să-şi pună amprenta asupra caracterului sau comportamentului său din viitor.
Majoritatea lucrurilor pe care le spun sau le fac părinţii, multe din atitudinile şi deprinderile lor nu par nocive pentru copii. Nu este însă aşa; primele modele pe care le adoptă copiii sunt chiar părinţii lor. Tot ceea ce face mama sau tata este perfect pentru ei. Încrederea copilului în părintele său este neţărmurită, aşadar va imita, va repeta, la prima ocazie, comportamentul sau limbajul respectiv. Nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi că există posibilitatea ca un copil să nu fi observat ce face părintele său.
Să nu creştem copii snobi!
Printre atitudinile caracteristice unor familii care nu par atât de periculoase încât să fie determinante pentru viitorul copiilor este și snobismul. Da, pare o atitudine care nu prezintă mare importanţă, care nu poate modifica şi dăuna caracterului unui copil în formare. Şi totuşi, este o atitudine care este blamată, ridiculizată de către ceilalţi parteneri sociali, iar copiii, adoptând snobismul părinţilor lor, sunt de două ori ridicoli, neavând posibilitatea de a cântări urmările unui astfel de comportament şi neştiind ce anume este greşit în ceea ce fac.
Care ar fi portretul-robot al unui snob? Conform explicaţiei pe care o găsim în DEX, „snobul este o persoană care admiră în mod exagerat şi adoptă fără discernământ şi cu orice preţ tot ceea ce este la modă”. Este vorba despre acea categorie de persoane pentru care succesul în viaţă înseamnă a fi îmbrăcat conform cataloagelor de modă, a frecventa mediile sociale şi locaţiile despre care vorbeşte toată lumea, a împrumuta gusturi şi opinii care nu sunt ale lor, dar care sunt la ordinea zilei, a repeta gesturi, cuvinte sau comportamente numai pentru că ele aparţin unor personaje la modă, admirate şi recunoscute ca atare.
Snobul doreşte să pară altfel decât este cu adevărat; de multe ori, în goana aceasta a lui de a fi la modă, nici el nu mai ştie cum este cu adevărat şi îşi pierde esenţa propriei persoane. Snobul poartă o ţinută, chiar dacă nu i se potriveşte, face sacrificii financiare pentru a petrece vacanţa într-o staţiune la modă sau pentru a-şi cumpăra un accesoriu de fiţe.
Snobul declară că a citit o carte sau că a vizionat un film numai pentru că se vorbeşte despre ele, nefăcând însă efortul de a avea o opinie proprie în această chestiune. Snobul admiră necondiţionat toate vedetele şi personajele zilei, dorindu-şi să semene cu ele; e fals, lipsit de substanţă, uşor influenţabil, duplicitar şi schimbător. Cameleonic, adoptă de la o zi la alta alte şi alte opinii, haine, gusturi; totul, pentru că sunt la modă. Iar moda se schimbă mereu, ştim asta. Ce fel de om ne rămâne? O marionetă, un om lipsit de conţinut.
Un astfel de portret nu este deloc măgulitor, iar dacă îl extindem la nivelul unei întregi familii, avem de-a face cu un obicei dăunător. Să ne gândim numai ce vor face doi părinţi snobi, încercând să-şi educe copilul: îl vor dresa, impunându-i norme şi valori false, îi vor inculca mentalităţi şi opinii greşite care nici măcar nu sunt ale lor. Îi vor pretinde chiar să fie fals, prefăcut, pentru a intra în jocul lor monden. Asta pentru că ei nu sunt ceea ce pretind că sunt: „Vezi să nu spui că nu avem acasă jacuzzi, sau plasmă, sau haina de blană, sau …”.
Copilul este obligat să mintă, iar apoi prinde şi el gustul comportamentului duplicitar; va încerca şi el să-şi impresioneze prietenii, lăudându-se şi inventând; va face efortul de a se conforma tendinţelor care sunt la modă. Iar în cazul în care familia chiar se bucură de o situaţie financiară care să-i permită să asculte de tendinţele modei în toate direcţiile, atunci copilul va crede că acesta e un titlu de glorie pentru el şi ai lui, sistemul său de valori va fi periclitat, iar părinţii sunt primii responsabili de aceasta.
În mod cert, copiii trebuie feriţi de astfel de influenţe. Dacă există părinţi care au astfel de preocupări, ei trebuie să facă efortul de nu-şi contamina copiii cu idei de snob. Valorile adevărate trebuie promovate, iar a fi la modă trebuie să fie o opţiune personală, atunci când se va pune problema. A fi la modă nu este o valoare în sine…
