Pentru un copil, un catel este un prieten minunat si distractiv; uneori, este si un protector de incredere, loial si curajos, care face orice pentru a-si salva micul stapan. Va prezentam povestirea unei mame care ii va ramane intotdeauna recunoscatoare catelului lor, catel ce a protejat-o pe fiica sa, o poveste care ne reaminteste de iubirea si loialitatea cainelui (va multumim pentru mailurile trimise; pentru a impartasi cu noi mai multe povesti din viata voastra, asteptam mail pe contact@familist.ro).
Catelul care mi-a salvat copilul!
Catelul nostru Sam nu este un animal de companie; este un prieten si un membru iubit al familiei noastre, iar din ziua cand mi-a salvat copilul as face orice pentru acest bun animal. Si din acea zi, are un alt amic de joaca, un alt catel pe care l-am adoptat pentru ca a aratat curaj si bunatate.
Orice ar zice unii si altii, cred ca animalele trebuie respectate si iubite. Cateii si pisicile ne sunt prieteni si ne iubesc cu adevarat. Da, exista si animale agresive, care din frica, foame sau instinct de haita pot face rau. Insa mult mai mult rau fac cateodata oamenii. Si daca un animal este totusi doar un animal, un om rau nu are nici o scuza!
Acum aproape un an, familia noastra (eu, sotul si fiica noastra de 9 ani, Amalia) ne-am mutat de la bloc la o casa frumoasa, ceea ce a fost prilej de inca o bucurie: am adoptat un catel corcitura de lup pe care l-am botezat Sam. Fiica noastra a fos extaziata, incantata sa aiba un asemenea prieten de joaca. Insa catelul Sam s-a dovedit mult mai mult decat un prieten. S-a dovedit un paznic si protector de incredere.
Dupa cum spuneam, ne-am mutat la casa, intr-un cartier inca in plina dezvoltare; este in oras, insa izolat, pe un deal la o anumita distanta de blocuri si magazine. Cand ne-am mutat, inca nu exista canalizare si iluminatul stradal lasa de cerut. Insa era o zona linistita unde nu se intamplase nimic. Aveam doar doi vecini care se mutasera langa noi, restul avand inca in constructie casele. Asa ca eram destul de izolati si la inceput, sotul meu o ducea si o lua pe fiica noastra de la scoala, sa o nu o lasam sa urce singura acel deal.
Insa cu timpul, am vazut ca era o zona lipsita practic de pericole – cel putin, asa crezi naiv, cand nu auzi nimic rau. La insistentele fiicei noastre, care ne tot zicea ca este prea mare sa o mai ia tata mereu de la scoala, am hotarat ca va veni singura direct acasa dupa scoala. Era in miezul zilei si erau totusi oameni ce locuiau in apropiere. Nu era ca si cum se plimba prin padure, ci trebuia doar sa urce din statia de autobuz dealul spre casa timp de 10 minute!
Asa ca fiica noastra mergea la pranz pana in statie impreuna cu colegii de scoala, dupa care urca frumos dealul spre casa. Totul parea in regula, in special pentru ca Sam, bunul catel, a invatat ora de venire acasa a Amaliei si s-a obisnuit sa sara gardul si sa o astepte fidel si bucuros la jumatatea dealului, conducand-o apoi spre casa! Asa ca nu ne-am mai facut griji, eu si sotul meu, caci fiica noastra se descurca de minune si nu era singura, il avea pe Sam catelul pana ce ajungeam si noi acasa.
Si s-a dovedit ca, intr-adevar, fiica noastra nu era singura; Sam catelul a fost langa ea si a protejat-o in clipa in care a avut nevoie. Dupa cum ziceam, cartierul era linistit, nici urma de persoane ciudate. Insa intr-o zi, un om pe care fiica mea l-a descris ca fiind batran, urat si murdar se pare ca s-a ratacit pe acolo, probabil sa fure ceva de prin curti sau sa cotrobaie prin tomberoanele de langa case.
Pe cand fiica mea urca dealul, a fost prinsa din spate de acest om care era dupa tufisurile de pe marginea drumului, care i-a soptit ca daca tipa, o taie cu cutitul. Copilul, speriat, nu a tipat, crezand cu naivitate ca “omul rau” urmarea doar sa ii fure ghiozdanul. Va inchipuiti ce scenarii de groaza au trecut prin capul meu si al sotului meu cand am auzit povestirea – cat rau ii putea face copilului acel om, acel monstru. Insa Sam a dovedit inca o data cat de pretios este.
Asa cum va spuneam, cainele se obisnuise sa o astepte pe fiica noastra la jumatatea dealului. Asa facuse in acea zi si probabil simtind-o in apropiere, a venit exact in locul in care omul o prinsese. Sam a tabarat practic pe om, dupa vorbele fiicei mele, l-a muscat “rau” de pulpa piciorului si l-a pus la pamant, in timp ce omul injura si tipa. Nu stiu cum ar fi decurs lucrurile daca nu ar fi venit in ajutor si un alt caine, un vagabond cam uratel pe care il hraniseram cu resturi de cateva ori. A venit si acesta, ajutandu-l pe Sam sa bage groaza in omul acela.
Caci totul se putea sa se termine cu rau, Sam putea fi batut pana la urma si fiica mea putea fi ranita, caci ramasese pe loc, paralizata de frica si de curiozitate, fara sa se gandeasca sa fuga de acolo. Insa a venit si celalalt caine, care azi poarta mandru numele de Norocel, si au reusit sa il alunge pe acel om rau, care a renuntat si a fugit “topaind intr-un picior”, dupa cum a povestit cu entuziasm fiica mea in seara aceea.
Am ramas socata cand ne-a povestit ce era sa pateasca si cum au salvat-o cainii. Ea nu mai era speriata si nici socata, caci in mintea ei inocenta, nu isi inchipuia ce putea sa se intample. Ea credea ca omul ii voia doar ghiozdanul… Si ne-a povestit cum apoi cainii, dupa ce au mai latrat putin dupa strain, au venit la ea bucurosi si au condus-o acasa. Din acea zi, nici Sam si nici Norocel (caci aduce noroc si este si el un caine norocos) nu ne-au parasit si vor ramane mereu prieteni si membri ai familiei noastre.
Dupa acea zi, nu am mai lasat-o pe Amalia sa vina singura acasa; pana ce nu va avea cu cine sa urce dealul sau macar pana ce cartierul va fi cu adevarat populat, pana ce nu se muta toti vecinii, tatal ei o aduce acasa. Sam si Norocel o asteapta bucurosi in fata portii. Mi-am facut griji si pentru catei: daca omul acela oribil s-ar intoarce sa ii omoare? Oamenii fac lucruri ingrozitoare si sincer sper ca Sam l-a muscat bine de tot si ca va schiopata toata viata (Amalia a zis ca a muscat zdravan din picior si ma bucur). Oamenii care fac rau merita sa pateasca lucruri de mii de ori mai rele decat un biet caine, asta o stiu sigur…
Catelul tau, cel pe care il cresti tu, nu iti va face niciodata rau si te va iubi cu o loialitate de care oamenii nu sunt mereu in stare. Un catel nu te minte si nu te tradeaza; el te va iubi si te va pazi de rau. Pretuiti animalele – nu doar ca pe dragute animale de companie, ci ca pe niste prieteni adevarati!
