Cand copilul iti spune ca te uraste – un moment dificil in viata oricarui parinte: micutul pentru care ai face orice iti arunca deodata in fata aceste cuvinte crude, cu o rautate sau o furie ce te socheaza si blocheaza. Nu putini parinti trec prin momentul in care copilul (sau adolescentul) striga „te urasc”.
Si desi prima data cand iti auzi copilul spunand ca te uraste, vei suferi sau te vei infuria, cheia este sa eviti aceste doua reactii. Este foarte greu, insa nu trebuie sa lasi aceste cuvinte sa te raneasca si sa blocheze comunicarea. Si nici nu trebuie sa permiti furiei sa te domine, raspunzand cu un atac. Ceea ce trebuie sa incerci, ca parinte, este sa intelegi ce vrea de fapt copilul sa transmita: cuvintele „te urasc” ascund in spate un mesaj.
Cand copilul iti spune ca te uraste
In special la varste mai mici, cuvintele „te urasc” ale copilului ascund o mare de emotii negative cu care micutul nu se poate impaca si confrunta. Emotiile domina un copil, care nu are un autocontrol dezvoltat si deci nu si le poate gestiona, asa incat sa reactioneze rational – el va reactiona emotional.
De multe ori, cand iti spune ca te uraste, cel mic se simte neinteles si neascultat, ignorat sau nedreptatit – ceea ce ii naste pana la urma furia. Astfel ca va ataca cu aceasta replica, care, prin efectul sau asupra parintelui, ii arata ca are puterea de a rani. Asadar, „te urasc” inseamna deseori „nu ma intelegi”, „esti nedrept”, „ma simt confuz, simt prea multe emotii negative in acest moment”.
Alte dati, in special la copiii mai mari si la adolescenti, cuvintele „te urasc” sunt un mod de a capata putina putere in relatia cu parintii. Copilul simte ca nu are deloc control in viata sa, ca trebuie intotdeauna sa faca ce ii spun ceilalti sa faca. Si stie ca poate avea sanse sa obtina ceva – sau macar sa isi pedepseasca parintii nedrepti – prin aceste doua cuvinte.
Cum trebuie parintele sa reactioneze cand copilul spune „te urasc”
In primul rand, nu va lasati afectati peste masura: nu, copilul nu va uraste, chiar daca pe moment furia sau rautatea sa par a arata contrariul. Sunt doua cuvinte ce pot rani parintele mult, insa tineti minte ca ele exprima emotii negative pe care un copil nu le poate tine sub control. Sentimentele ca nu este inteles, ascultat, tratat echitabil duc la furie, iar furia il face sa rabufneasca (pe moment, furia sa si dorinta sa de a va face sa va simtiti la fel de rau precum se simte el chiar arata a ura).
In al doilea rand, cele mai inadecvate cai de a reactiona cand copilul iti spune ca te uraste sunt, din pacate, si cele mai intalnite: a reactiona la randul tau cu furie, astfel blocand orice intelegere si creand un conflict major; si a ignora complet strigatul copilului, crezand ca se va linisti de la sine. Insa ignorandu-l nu faci decat sa ii arati ca chiar nu iti pasa de ce simte el – asa ca, chiar daca se calmeaza, criza emotionala inca exista.
Niciodata nu raspundeti la cuvintele „te urasc” spunand: „spui prostii” (deci negandu-i sentimentele), „nu fii obraznic cu mine, mergi si calmeaza-te” (deci apeland la autoritate), „pentru asta nu mai iesi din casa” (deci pedepsindu-i sentimentele), „nu ai decat, dar nu ma razgandesc” (deci incercand sa pari indiferent la sentimentele sale). Toate aceste reactii nu vor rezolva nimic in relatia parinte-copil: iar scopul este sa imbunatatiti acesta relatie, folosindu-va chiar de aceste momente dificile.
In loc de o reactie distructiva (atac, pedeapsa, indiferenta), incercati o reactie constructiva: la urma urmei, adultii sunt cei responsabili de mentinerea unei relatii sanatoase cu copiii. Ca parinte, trebuie sa gasesti autocontrolul, vointa si puterea de a aborda situatiile dificile intr-o maniera care sa duca la rezolvarea problemei. Desi este greu, desi si tu te simti des atat de stresat si nervos, incat esti pe cale de a rabufni asupra copilului, este de datoria ta sa incerci sa dezarmezi o situatie conflictuala si sa creezi o situatie in care se poate comunica.
Ce poti face constructiv cand copilul iti spune ca te uraste?
Cel mai important: sa iti pastrezi calmul; in al doilea rand, sa te gandesti ce anume i-a provocat rabufnirea: s-a intamplat in mod sigur ceva care l-a facut sa se simta neinteles, nedreptatit si furios. I-ai interzis ceva, l-ai ignorat, l-ai pedepsit sau s-a intamplat ceva rau in familie? Pasul urmator este sa ii arati ca ii accepti emotiile si ca incerci sa i le intelegi, proiectand aceste emotii: „ce furios/suparat esti acum – te simti asa pentru ca…?”. Daca ramane langa tine, incearca sa vorbesti cu el despre ce l-a suparat (atentie: fara, insa, a ceda, in cazul in care a dorit ceva si i-ai interzis; poti apela la un compromis, insa niciodata nu ii permite sa te manipuleze).
Insa des, copilul nu sta sa te asculte, caci simte ca nici el nu este ascultat: asa ca va fugi furios in camera sa trantind usa. Ce faci? Mergi pana la usa, ii spui ca observi cat este de furios si trist si ca, atunci cand doreste, vrei sa asculti ceea ce simte deoarece, desi pe moment te uraste, tie iti pasa de el si vrei sa va intelegeti. Foarte important este sa incerci sa ii directionezi tristetea, supararea, furia inspre tinta adecvata: asadar, de la tine la situatie; cand spune „tu ai facut…” sau „din vina ta…”, poti reformula asa incat sa inteleaga ca nu te uraste pe tine ca parinte, ci uraste o anume situatie: „asadar, te simti nervos/suparat deoarece nu ai obtinut…/s-a intamplat…”.
Nu este usor: cand copilul iti spune ca te uraste, a iti pastra calmul, a nu te lasa prea afectat si a ajunge la o situatie de comunicare poate parea imposibil, in special cand copilul refuza sa asculte si sa vorbeasca. Insa doar aratandu-i ca ai inteles ca trece prin emotii negative, doar spunandu-i ca iti pasa si ca vrei sa il asculti si doar incercand, pana ce copilul va vorbi, se poate rezolva ceva cu adevarat.
Stiti aceste exemple sunt inutile, cred ca fiecare parinte stie ce are de facut, insa in situatia in care a existat un divort in familie, in situatia in care au trecut 6 ani de la divort si in tot acest timp copilul ti-a fost influentat si cumparat de partea cealalta, ajungand sa si deteste mama, in situatia in care intr-o zi brusc spune ca pleaca de la tine, si faci gresala sa crezi in gandul tau ca sigur nu va pleca dar spui: ok treaba ta, chiar vreau sa vad ai curajul sa faci asta?” si chiar pleaca, isi face bagajele si parca ceva te tine legat de maini si de picioare si nu poti sa faci nimic? apoi iti zici il las sa plece conform principiului ca daca l iubesti il lasi sa plece ca se va intoarce el inapoi. Si dimpotriva ai facut ceea mai mare prostie ca cei de partea cealalata abia asteapta sa faca un dusman impotriva ta de atunci in colo, cand desi au trecut 4 ani de cand a plecat el a devenit adult are deja 18-19 ani si totusi nu te poate intelege, si pur si simplu nu vrea sa te mai vada, desi ai facut numai Dumnezeu stie cate sacrificii sa l cresti si i ai dat toata dragostea din lume, ce faci atunci? ce faci cand iti spune prin sora lui ca nu vrea sa te vada si ca trebuie sa ti inveti lectia….ce lectie? ca ai fost la infinit buna cu el, si cu tatal lui, si tu esti tratat cu indiferenta si ignoranta? cat poate sa te urasca de mult incat sa nu inteleaga ca tu esti mama si il iubesti si ori de cate ori i ai repetat asta el tot nu a inteles, ca orice si oricum se va comporta el tu tot ai sa l iubesti ca mama?
E firesc si normal sa izbucnesti sa dai intr un final o replica taioasa, daca vrea indiferenta asta primeste, daca vrea ignoranta asta primeste, etc.
Nu esti singura in situatia asta, Alma… S-a tot spus despre copii abuzati. Dar despre parinti abuzati? Mamele in mod special?