Exista foarte multe pareri atunci cand vine vorba despre silicoane si alaptarea bebelusului, unele dintre acestea fiind concepute eronat. Este adevarat ca in momentul in care s-a realizat implantul mamar exista anumite modificari la nivelul tesutului si nu numai, insa exista posibilitatea alaptarii la san.
Este falsa afirmatia conform careia silicoanele impiedica alaptarea, insa exista si posibilitatea ca acestea sa ingreuneze acest proces. Sunt excluse situatiile destul de frecvente in care mama nu poate produce lapte; aceste situatii se intalnesc atat in randul femeilor cu implanturi, cat si in randul celor cu sanii naturali.
Probabil va ganditi ca daca implantul a fost realizat, iar alaptarea la san nu mai este posibila, exista alternative. Insa este bine de retinut faptul ca laptele mamei este mult mai important pentru un nou nascut. Laptele mamei este mult mai nutritiv decat inlocuitorii acestuia si, mai mult decat atat, acesta ofera substantele necesare intaririi sistemului imunitar al copilului, ferindu-l de infectii. Pe langa aceste beneficii oferite de laptele mamei, acesta poate feri copilul de alergii, astm si chiar diabet. Pe langa avantajele oferite bebelusului, alaptarea la san este benefica si pentru mama. Sa nu uitati niciodata ca principala functie a sanilor este aceea de a produce lapte.
In ultimii 30 de ani, peste 850 000 de femei au apelat la implanturile mamare din motive pur estetice, din dorinta de a-si imbunatati aspectul fizic si de a castiga mai multa incredere in sine. In alte cazuri aceste interventii au scop reconstructiv.
Implanturile mamare sunt de mai multe feluri si se realizeaza pe cai diferite. Implantul mamar este interzis in momentul in care femeia este deja insarcianta, sau are probleme la nivelul sanilor. Sanul este format din tesut adipos si tesut conjunctiv. In spatele glandei mamare se gaseste muschiul pectoral. De cele mai multe ori, implantul este introdus sub muschiul pectoral; insa femeia care doreste astfel de implanturi trebuie sa nu fi alaptat pana la momentul respectiv.
In unele cazuri, implantul este introdus prin inlaturarea areolei. Este posibil ca dupa acest gen de interventie sanul sa ramana cu o oarecare sensibilitate care va ingreuna alaptarea.
Cercetarile au aratat ca exista unele probleme in ceea ce priveste implantul cu silicon si alaptarea la san. Cercetatorii au pornit de la premisa ca glandele mamare, ca oricare alte glande, pot functiona perfect doar in conditii optime de dezvoltare, si anume in momentul in care au suficient spatiu. In timpul sarcinii, glandele mamare se dezvolta si au nevoie de spatiu pentru a se dezvolta; mai mult decat atat, numarul si marimea canalelor galactofare creste. Aceste canale conduc laptele produs in alveole spre sinusul lactifer, un mic sac aflat sub areola.
In acest fel intervine problema aparuta in urma implanturilor cu silicon care restrang, sau mai bine spus apasa efectiv glandele mamare. Foarte putine femei primesc informatiile necesare inainte de a alege o astfel de interventie. Foarte putini medici isi informeaza pacientele cu referire la posibilele probleme care pot sa apara in momentul in care acestea vor deveni mame si vor dori sa alapteze la san.
Din moment ce glandele mamare sunt presate de implant, buna functionare a acestora este amenintata.
Exista si posibilitatea ca, in timpul operatiei, tesutul sa fie deteriorat, fapt care va aduce cu sine anumite probleme. Exista situatii in care chiar si inainte de realizarea implantului tesutul glandular sa fie insuficient pentru a ajuta la producerea de lapte, iar implantul o va ingreuna sau o va face chiar imposibilia. Canalele galactofare pot fi sectionate si in acest fel laptele nu poate fi condus corespunzator. Mai mult decat atat, un nerv poate fi afectat, si in acest fel poate creste sensibiltiatea sfarcurilor, ceea ce va ingreuna alaptarea.
O alta problema in ceea ce priveste silicoanele si alaptarea este aceea a contaminarii laptelui. Da, ati citit foarte bine. Cercetatorii au aratat ca unele substante din materialele din care implanturile mamare sunt realizate pot influenta intr-un mod negativ calitatea laptelui. Cele mai multe implanturi mamare sunt realizate din silicon. Siliconul este unul dintre cele mai des intalnite elemente din natura.
Cercetarile au aratat ca laptele produs de mamele care au implanturi cu silicon are o concentratie diferita fata de laptele normal, produs de o mama fara implanturi mamare. Mai mult decat atat, copiii care au fost alaptati de mamele cu implanturi au fost diagnosticati cu diferite probleme, in special probleme ale sistemului digestiv, dar si ale sistemului osos.
Asadar, implanturile cu silicon pot influenta radical alaptarea, insa nu in toate cazurile o impiedica. Exista si cazuri in care mamele cu implanturi de silicon si-au putut alapta bebelusii fara niciun fel de probleme, insa exista si cazuri in care sanii cu implanturi au devenit un adevarat chin pentru proaspetele mamici. Cel mai indicat este ca inainte de a lua decizia de a va face un implant mamar, sa consultati un medic de specialitate care va va spune care sunt riscurile la care va expuneti, raportandu-se strict la fizionomia si structura sanilor dumneavoastra.