Nu este nici pe departe un mister faptul că deseori părinților le este destul de greu să se înțeleagă cu adolescenții. S-au scris mii și mii de articole pe tema aceasta, care să-i ajute pe părinți să-i înțeleagă și să știe cum să-i abordeze pe tinerii în formare.
Dar realitatea este că uneori adolescenții te scot din sărite, oricât înțelegi perioada prin care trec ei. Și atunci gândești lucruri deloc plăcute despre copiii tăi adolescenți, lucruri pe care însă este cel mai bine să nu i le spui niciodată. Nu are rost să rănești sau să înfurii un adolescent, există și așa destule motive pentru el să facă drame!
7 lucruri pe care le gândești uneori, dar pe care nu trebuie să i le spui adolescentului:
- “Nu arăți deloc original, cool sau atractiv, arăți chiar hidos.”
Coafuri și culori ciudate în cap, piercinguri în nas și alte zone, machiaje ce îi fac să arate mai degrabă a morți sau a clovni, haine ce fie le intră în carne de strâmte ce sunt, fie îi fac să se piardă sub ele de largi ce sunt… și multe alte extravaganțe vestimentare și estetice ale adolescenților, care adulților li se par nu doar îndepărtate de idealul frumuseții, ci pur și simplu hidoase. Rar găsești bun gust în aspectul unui adolescent.
Însă ceea ce pentru tine este estetic, pentru el este plictisitor și banal. De aceea este mai bine ca părintele să nu spună nimic atât timp cât nu se depășesc limite de bun simț și să accepte că adolescentul simte nevoia să creadă că este diferit (diferit de cei “bătrâni” și asemenea generației lui, care generație este mereu altfel)…
- „Problemele tale sunt stupide, habar n-ai ce e o problemă reală.”
Fiecare părinte se minunează la un moment dat de talentul adolescenților de a crea drame din nimic. Fie că are o problemă cu ceilalți copii, fie cu un profesor, fie suferă din dragoste, fie nu-i destul de atractiv, fie vrea ce nu poate avea, fie viața este pur și simplu groaznică și nimic nu-i merge bine lui… Adolescentul simte câteodată că durerea lui este cea mai mare și că nimeni nu o poate înțelege.
Este o vârstă la care dramatizarea este specifică. Ceea ce părintele vede ca fiind neplăceri comune care trec cu timpul pentru tânărul în formare sunt tragedii. Iar părintele trebuie să rețină că el nu se preface, de aceea l-ar răni sau înfuria să i se spună că problemele sale nu contează.
- „Nu ești matur, degeaba te crezi om mare, te porți ca un copil egoist și răsfățat.”
La vârsta adolescenței, copiii simt nevoia de a se purta asemenea adulților și de a fi tratați ca oameni maturi. Bineînțeles că ei mai au drum lung până ce ajung la maturitate, dar nici copii nu sunt. Totuși, părinții sunt scoși din sărite de faptul că se poartă deseori la fel de egoist și răsfățat ca un copil mic. Dar nu este cea mai bună idee să li se spună aceasta – dimpotrivă, părinții ar trebui să îi învețe să fie cât mai responsabili.
- „Crezi că ideile din cărțile și melodiile tale sunt profunde și că eu nu le înțeleg, dar sunt vechi de când lumea și sunt clișee.”
Oare cine nu a descoperit la vârsta adolescenței idei ce i s-au părut originale, profunde, geniale, idei în cărți sau în melodii care l-au influențat? Idei pe care crede că doar el le înțelege cu adevărat? Idei pe care parcă le-ar fi gândit chiar el? A-i spune că acestea sunt vechi de când lumea, că majoritatea le știu și că multe sunt simple clișee nu îi face nici un bine. Da, adolescentul este enervant când crede că părinții lui nu ar înțelege unele idei sau când se crede atât de profund și spiritual, însă nu e cazul să-i fie distruse iluziile. Îi face cât se poate de bine să mediteze la anumite idei, chiar dacă sunt doar fărâme de înțelepciune.
- „Dacă crezi acum că viața e grea, să vezi ce urmează!”
În legătură cu tendința de dramatizare la adolescent: i se pare des că viața sa este foarte dificilă, aproape insuportabilă. Și nu este cazul ca părinții să-i aducă la cunoștință că lucrurile în viitor vor fi din ce în ce mai dificile!
- „Te crezi special și crezi că vei ajunge departe, dar cu atitudinea asta nu o să faci nimic în viață.”
De câte ori părinții nu sunt oare tentați să critice atitudinea adolescentului, care deși are idealuri și așteptări mari de la viitorul său, nu prea depune efort să le atingă? Părinții se îngrijorează des și simt că ar trebui să intervină, să-l atenționeze că nu va face nimic în viață dacă nu se apucă de treabă. Însă mare atenție la modul în care i se spune acest lucru, căci o critică dură nu va rezolva nimic.
- „Și eu te urăsc câteodată!”
Adolescentul are o replică preferată pentru crizele sale emoționale: “te urăsc, aș vrea să nu mă fi născut”! Părintele scos din sărite este și el tentat să îi răspundă la fel… Însă trebuie să ne amintim că, în timp ce adulții pot trece peste izbucnirile copilului fără a fi prea răniți, înțelegând că provin din furie, un adolescent nu are încă maturitate emoțională și ar fi groaznic rănit să audă un astfel de lucru de la părinții săi.
