Toţi vrem să fim plăcuţi de copii! E însă recomandat să încercăm să fim părinţi „mişto”?

0
363
Părinţi mişto
Părinţi mişto

„De ce nu poţi să fii ca mama lui X, ea mereu ne lasă la TV seara târziu/ ne lasă să jucăm ce şi cât vrem/ ne dă ce vrem…”, „mi-aş dori să am tatăl lui Y, el e mişto, nu ca tine, face glume şi vorbeşte despre chestii şi ne dă bani”…

Coşmarul părinţilor: să audă cum copilul lor preferă, admiră, place pe un altul, pe părintele vreunui prieten! Acela e un părinte „mişto”, tu eşti rău, strict, plictisitor, „învechit”, bătrân. Şi ţi-ai dori, parcă, să poţi fi şi tu un părinte mişto, cool, care e hip. Aşa, te-ai apropia de copil, cine ştie, poate că aşa te-ar asculta cu mai multă consideraţie… Oare?

Nici o îndoială, părinţii mişto sunt preferaţii copiilor. Întrebi un copil cum arată un părinte bun şi-ţi va zice probabil: „un părinte care mă lasă să fac ce vreau”, „un părinte care nu mă controlează”, „un părinte care îmi dă bani fără să trebuiască să spăl vase”, „un părinte care face glume şi nu ia tot aşa în serios” etc. etc..

Vei întâlni, mai devreme sau mai târziu, acel părinte mişto, care glumeşte, ştie tot despre ce e în trend, poate vorbi ore despre muzică şi video games (şi chiar joacă), e generos şi binevoitor (că doar copiii trebuie să se distreze, nu să facă treabă), nu impune şi nu pedepseşte (că doar toţi facem prostii la vârsta asta)… Părintele care are pe Facebook ca prieteni pe copilul lui şi pe toţi amicii acestuia. Părintele la care preferă să meargă copilul tău. Părintele care te face pe tine, prin comparaţie, să pari o relicvă, un adult plicticos şi mult prea limitat şi tradiţionalist.

Dar este bine să încercăm să fim părinţi mişto?

Există o mare problemă, ce poate fi rezumată prin principiul „un copil sau adolescent are nevoie de părinte, nu de încă un prieten”. Iar rolul de bază al părintelui este să ghideze copilul, să îi ofere o grilă de înţelegere a lumii şi de comportament, un set de valori, dar şi să îi limiteze excesele, să îl protejeze prin exercitarea unui anumit control (căci cei mici şi tineri nu prea au propriul autocontrol!).

Dacă a fi un părinte mişto înseamnă să îţi fie teamă să impui, să stabileşti reguli, să ceri socoteală pentru încălcarea acestora, să îţi fie teamă să disciplinezi („vaaai, dar nu mă va mai plăcea!”), atunci mai bine să fii un părinte plictisitor (în ochii copiilor).

Citește și:  7 greseli pe care unii parinti le fac in educatia scolara a copiilor

Dacă a fi un părinte mişto înseamnă să nu verifici dacă copilul îşi îndeplineşte responsabilităţile (implicit, să îi reaminteşti ce responsabilităţi are), să nu te asiguri că este mereu în siguranţă (iar pentru aceasta trebuie să şi controlezi!), atunci mai bine să fii un părinte strict şi limitat.

Dacă a fi un părinte mişto înseamnă să închizi ochii la prostiile pe care le fac copii, ba chiar să ignori faptul că miroase a alcool şi tutun („ei, toţi mai experimentează, nu-i nimic”), atunci mai bine să fii un părinte conservator.

Dacă a fi un părinte mişto înseamnă ca el să nu te asculte, să nu te ia în serios, să facă ce-i trece prin cap deoarece ştie că „scapă”, atunci mai bine nu!

Putem să fim totuşi măcar “puţin mişto”?

Da! Poţi şi este bine să fii interesat de lumea copilului sau adolescentului: fără a critica şi judeca, poţi afla cât mai multe despre interesele şi hobby-urile sale (muzică, jocuri, filme, modă). Este o poartă spre comunicare, atât timp cât reuşeşti să accepţi şi să apreciezi ceea ce este în trend şi nu te apuci de judecăţi de valoare („asta nu-i artă, pe vremea mea muzica era…”).

De asemenea, poţi să fii mai deschis, mai cu simţul umorului, mai puţin predispus spre critici, sfaturi şi predici atunci când vorbeşti cu copilul tău. La urma urmei, poate că iei tot cam prea în serios – o atitudine mai lejeră şi mai plină de umor nu strică (nu trebuie să faci o tragedie dacă a luat o notă mică sau a întârziat). Poţi să încerci să asculţi mai mult decât vorbeşti, fără a începe cu predici.

Poţi să îi arăţi copilului că îl respecţi şi că ai încredere în el, oferindu-i unele libertăţi, chiar dacă îţi este teamă. Un copil care simte că părintele are încredere va încerca mai mult să nu îl dezamăgească! Şi mai important, arată amabilitate şi respect pentru prietenii copilului tău, chiar dacă nu ţi se par întotdeauna potriviţi. Dacă arăţi deschidere, cel mai probabil vei vedea că nu sunt aşa răi precum imaginaţia ta de părinte îşi închipuia!

Un părinte mişto este cel cu care copilul simte că poate vorbi, dar pe care îl respectă!

https://www.youtube.com/watch?v=Bg2UDcyVEsw

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.