Cunoşti în sfârşit pe cineva: drăguţ(ă), inteligent(ă), amuzant(ă) şi care chiar te place… O vreme (scurtă), totul pare că este perfect, se pare că viaţa ta ia în fine o pantă ascendentă…până ce un gând te sperie: dacă va ieşi din nou rău? Dacă vei fi rănit(ă)? Dacă totul nu este decât în mintea ta şi el/ea nici nu te place??
Frica de ataşament, teama de a te implica într-o relaţie de cuplu poate fi cu adevărat duşmanul tău cel mai mare, transformându-ţi viaţa într-un pahar gol. Este o teamă pe care cu greu o poţi controla şi de care nici măcar nu eşti conştient(ă) uneori, când fugi de oameni sau îi respingi. Da, este de asemenea o scuză facilă pentru unii care vor doar să „scape” de cineva („nu-i vina ta, e a mea, mi-e frică de intimitate”), dar este totodată şi o reală problemă, cu care ne confruntăm mulţi, bărbaţi sau femei.
De ce apare frica de ataşament?
O rană din trecut este de cele mai multe dăţi rădăcina acestei temeri de a te mai apropia de cineva. Când ai avut toată încrederea în cineva, ai lăsat acea persoană să te cunoască cu bune şi rele, ai iubit-o din tot sufletul şi ai fost trădat sau părăsit, cu greu îţi revii. Nu numai iubirea pierdută, ci şi stima de sine are de suferit după o astfel de experienţă dureroasă. De ce data viitoare ar merge mai bine? Oare istoria nu se repetă??
Teama de a nu fi destul de bun pentru a fi iubit(ă), care adesea se trage tot dintr-o rană din trecut, dintr-o fostă relaţie de cuplu, dar care se poate trage şi din anumite complexe. Toţi avem anumite nemulţumiri faţă de propria persoană, iar unele devin adevărate complexe din perioada copilăriei sau a adolescenţei. Ţi s-a spus că nu arăţi destul de bine, că eşti plictisitor, că nu eşti destul de inteligent etc.. Aceste complexe ne fac să credem (în mod greşit) că nu merităm să fim iubiţi (dar toţi merităm iubire).
Lipsa abilităţilor sociale. Există unele persoane care au ceea ce s-ar putea numi o personalitate asocială (nu antisocială!). Sunt retrase, timide, nu se pricep mai deloc să se descurce în situaţii sociale (teama de vorbit în public a ieşit într-un sondaj de opinie înaintea fricii de moarte!!). Oricât de stângace sunt ele, aceasta nu le-ar opri să-şi găsească un partener de cuplu, dacă nu ar interveni şi…frica de ataşament.
De ce frica de ataşament poate fi cel mai mare duşman al tău?
Te retragi chiar dinainte să afli dacă ar putea fi ceva între tine şi persoana care îţi place. Adesea, dacă începi să ai o anumită atracţie pentru cineva, deja te sperii şi inventezi un pretext pentru a fugi! Nici nu stai să cunoşti persoana, este de ajuns că ţi se pare că ai putea avea sentimente pentru aceasta şi renunţi, speriindu-te de ideea că vei fi refuzat(ă).
Te porţi nu numai distant, ci şi jignitor. Este clasicul mecanism de autoapărare: fiindcă te temi că s-ar putea să fii rănit, ataci! Mai exact, preferi să pari tu, preventiv, neinteresat(ă), critic(ă), cinic(ă), decât să rişti să fii de partea cealaltă, să cazi de „fraier(ă)”. Preferi să fii persoana „cool”, ce pare sigură pe sine (deşi nu eşti) şi autosuficientă, iar în orice situaţie în care te simţi cât de cât „ameninţată”, te porţi extrem de distant sau chiar critic şi jignitor cu ceilalţi.
Nu vezi că problema este la tine – cauţi la ceilalţi lipsuri, defecte, motive pentru care nu merită să te implici. Să reluăm scenariul clasic: îţi place cineva, începi să şi simţi ceva pentru persoană, te sperii şi…cauţi orice motiv pentru a te retrage, pentru a încheia orice contact. În loc să realizezi că tu ai o problemă legată de relaţionare şi ataşament, preferi să găseşti defecte la ceilalţi. Însă din păcate în acest mod nu vei găsi pe nimeni (căci toţi avem defecte din plin!), vei rămâne tot singur(ă) şi vei ajunge într-o zi să te victimizezi; mai exact, să crezi că tot din vina celorlalţi nu găseşti pe nimeni. Dar problema de bază e frica ta şi faptul că respingi atâtea persoane care ar merita o şansă…
Idealizezi trecutul, aşa că prezentul ţi se pare groaznic. După cum s-a spus, frica de ataşament are foarte des ca origine o rană în trecutul amoros. Dar problema este că, chiar dacă am fost părăsiţi (sau tocmai de aceea), tindem să idealizăm relaţiile de cuplu trecute şi să ne amintim clipele frumoase, nu şi cele oribile. Nostalgia ne face să „edităm” filmul fostei relaţii aşa încât partenerul din trecut ni se pare minunat. Logic că orice pretendent din prezent şi orice posibilitate prezentă îţi pare mai puţin grozavă, dacă nu chiar anostă…
Frica de ataşament înseamnă o cuşcă în care te închizi singur(ă). Când vei îndrăzni să ieşi (deoarece vei şi ieşi), viaţa te va speria! Te-ai ferit atât timp să te implici, să simţi, să te deschizi în faţa altora, încât atunci când o vei face, fie vei fi prea speriat(ă) şi copleşit(ă), fie te vei implica deodată până la capăt, speriind cealaltă persoană!! Parcă ai fost oarecum gol/goală, lipsit(ă )de ceva semnificativ şi valul subit de euforie te face fie să te îneci, fie să tragi de celălalt până se duce la fund…
, inteligent(ă), amuzant(ă) şi care chiar te place...){kind=link}