Pantofii pot avea un impact semnificativ asupra ținutei, în general. Nimic nu-i face mai multă plăcere unei femei, decât să-și cumpere pantofi noi. În anul 2020, designerii au prezentat noi tendințe la pantofi de damă pentru fiecare sezon, din care orice femeie se poate inspira, pentru a face alegerea potrivită și pentru a arăta grozav. Află câteva sfaturi și trucuri care te pot ajuta să alegi pantofii potriviți pentru fiecare stil de îmbrăcăminte.
Navigare rapidă în articol:
- Tendințe de TOP la pantofi damă în 2020
- Cum combini pantofii cu rochiile, pentru a arăta cât mai bine?
- Ce pantofi sunt potriviți la fuste?
- Care culori de pantofi merg la pantaloni?
- Ce pantofi poți purta la blugi?
Tendințe de TOP la pantofi damă în 2020
Dacă, în urmă cu câteva sezoane, designerii au lăudat mai ales pantofii sport, acum ei au ridicat în slăvi și încălțămintea elegantă. Deși este sezonul rece, designerii au adăugat în colecții și numeroase modele de pantofi și sandale deosebite, ele reprezintă una din principalele tendințe. Desigur există și alte trenduri în ceea ce privește încălțămintea pentru femei, ca de exemplu pantofii de damă cu platforme, care apar în prezentările de modă ale multor designeri internaționali (ex. Tom Ford, Tory Burch).
Iată care sunt tendințele de TOP ale modei la pantofi de damă în acest an:
- Pantofi cu tocuri ornamentale, în tonuri strălucitoare de auriu, argintiu, oțel, bronz merg foarte bine la pantaloni și la rochii lungi
- Pantofii eleganți cu paiete, strasuri, mărgele, pietre semiprețioase și pene sunt în trend
- Sunt apreciate imprimeurile florale, de roz, roșu și albastru
- Pantofii cu toc pătrat sunt mereu la modă, deci trebuie să facă parte din garderoba unei femei
- Sandalele cu platformă pentru ținute de vară, rochii lejere, vaporoase
- Pantofii cu toc pisoi, cu o înălțime mică, pot crea un stil deosebit, funky
- Pantofii sport merg la diferite ținute, indiferent că este o rochie lejeră, casual, sau o ținută cu pantaloni.
Pentru sezonul de iarnă sunt în tendințele modei următoarele tipuri articole de încălțăminte:
- Cizmele de cowboy în nuanțe alb-negru funky
- Cizmele scurte cu toc pătrat sunt foarte elegante și moderne în orice an
- Ghetele robuste, care se potrivesc la pantaloni rock, blugi și ținute cu pardesiu lung
- Cizmele lungi până la genunchi, drepte, care au imprimeuri animal print, se potrivesc bine la rochii și fuste scurte
- Cizmele cu toc de pisoi, în culori intense dar și pastel
- Cizme cu vârful contrastant și toc înalt sunt foarte elegante și la modă în acest an.
Cum combini pantofii cu rochiile, pentru a arăta cât mai bine?
La rochii contează eleganța dar și confortul. Indicat este să se opteze pentru încălțămintea cu toc de dimensiuni reduse, dacă se merge foarte mult pe jos. La o rochie cu repere încrucișate, care este deasupra genunchilor, se poate alege o pereche de pantofi cu toc mai jos, cu talpă plată. Vara se pot purta balerini și pantofi din pânză.
Dacă se alege o ținută casual, cu o rochie lungă în stil cămașă, se recomandă pantofii cu toc mediu sau mic, sandalele tip gladiator sau adidașii. La o rochie lejeră, scurtă sau lungă, din bumbac, se poartă pantofi sport, sandale, pantofi din pânză, confortabili, fără toc.
Pentru o rochie casual, sau o ținută office, se pot alege pantofi cu toc mediu, cu platformă joasă, sau pantofi cu toc înalt, foarte frumos. Cea mai bună alegere este încălțămintea clasică – pantofii cu toc înalt – care creează un aspect formal. La această ținută nu se poartă pantofi cu vârful deschis, care lasă la vedere degetele.
La rochii de seară, care sunt elegante, lungi, din materiale deosebite, nu trebuie să porți încălțăminte strălucitoare. Cei mai potriviți sunt pantofii cu toc înalt sau mediu, ori sandalele. La rochiile boho chic merg pantofii cu platformă din lemn.
Dacă rochia este scurtă, este bine să fie accesorizată cu pantofi de damă eleganți, cu pantofi cu toc înalt. Balerinii merg la rochia mini. În sezonul de iarnă sunt indicate cizmele cu toc înalt. Rochiile din șifon se combină destul de frumos cu pantofii clasici sau pantofii în stil sport, dar și cu sandale și espadrile.
Ce pantofi sunt potriviți la fuste?
La o fustă creion se pot alege pantofii stiletto, pantofii clasici, cu toc mic, cu toc înalt, sau platformă ori talpă plată. Balerinii și pantofii ascuțiți sunt de asemenea o bună alegere la o fustă de acest gen. Pentru a avea stil, nu este bine să porți fusta creion cu pantofi cu vârful decupat, dar nici cu pantofi cu toc înalt cu platformă voluminoasă.
Dacă se alege o ținută de vară, cu fustă tutu, mai lungă, din tulle elegant, se poate purta încălțăminte cu toc înalt, pantofi stiletto, dar și sandale cu toc rotund, scurt. La fusta tutu trebuie evitată încălțămintea în stil sport, deși unele femei aleg adidașii la astfel de ținute. Dacă pantofii nu se potrivesc perfect, atunci ținuta nu va avea deloc stil.
La fuste scurte, mini, designerii recomandă o pereche de pantofi cu toc înalt.
Care culori de pantofi merg la pantaloni?
Dacă alegi bine tonurile de culori la pantofi de damă, poți avea o ținută elegantă, cu pantaloni. Mare atenție însă la contrastele de culori, pentru a nu crea discordanțe mari. La jeanși merg pantofi în aproape toate tonurile de culori.
De exemplu pantofii negri se potrivesc foarte bine la aproape orice culoare închisă de pantaloni, mai puțin la cei albi sau maro. La pantaloni în nuanțe de maro deschis sau maro închis, se potrivesc pantofii verzi, violet-roșiatici, dar nu merg deloc pantofii gri sau negri.
Negrul este formal, va crea o ținută mai serioasă. La pantalonii în tonuri deschise, nu se potrivesc pantofii negri, pentru că sunt prea intenși. Dacă se aleg pantofi colorați, se va obține un stil mai interesant.
Încălțămintea verde nu este o opțiune bună la pantaloni în tonuri de verde brad, verde oliv. La acești pantaloni se pot asorta alte culori de pantofi: albaștri, gri, grena, maro, albi, negri.
Pantofii albaștri și moro nu sunt deloc potriviți la pantalonii de culoare roșu burgundy, vișiniu-mură, roșu-violet, grena, roșu intens. În acest caz sunt recomandați pantofii verzi, gri, negri, albi, grena, portocalii.
Ce pantofi poți purta la blugi?
Blugii sunt pantaloni surprinzători de versatili, care se poartă în ținute de zi cu zi, dar mai ales în weekend. Blugii sunt o alegere excelentă pentru o plimbare, o petrecere de cocktail cool, sau o ținută de birou casual. Pentru a avea stil și a pune în evidență blugii, alegerea pantofilor este esențială. Aceștia pot contura o ținută în stil casual, semi-formal sau smart-casual.
Pantofi pentru blugi clasici
Blugii clasici, care au o croială dreaptă, se accesorizează foarte bine cu pantofi stiletto, sau cu sandale cu toc înalt. Desigur, în anotimpul rece blugii drepți se pot purta și cu botine. Unele femei preferă pantofii sport, cu platformă, cum sunt adidașii creepers sau chunky sneakers.
Pantofi stiletto sunt în tendințele modei și se poartă la blugi skinny
Multe femei adoră blugii strâmți, blugii skinny, care au un efect slimming, fac silueta mai înaltă. La astfel de jeanși se pot purta pantofi stiletto, pantofi cu toc gros, sau pantofi sport cu talpă groasă.
Pantofii stiletto sunt potriviți și la blugii mom, inspirați din anii ’90. Acești blugi merg foarte bine și cu sandale, saboți, sau cu sneakerși.
Pantofi pentru blugi largi sau evazați
La blugi evazați se pot purta pantofi cu toc cui, sandale cu barete subțiri, ori saboți cu toc sau talpă ortopedică. Pantalonii evazați de orice fel creează un aspect optic de alungire a picioarelor. Dacă se poartă pantofi cu toc, se poate înălța mai mult silueta. În acest fel, corpul va părea mai armonios și mai zvelt.
La ținute cu blugi largi, se pot asorta diferite modele de pantofi de damă cu toc înalt, mai subțire sau mai gros, dar și sandale ori saboți.
Pantofii cu toc cui sunt pentru o ținută puțin mai elegantă și sofisticată. Saboții merg foarte bine și la blugii cullotte, care au de asemenea o croială foarte largă. La acest stil de blugi, se pot alege și pantofi cu platformă, sandale cu toc și barete subțiri, pantofi sport tip creepers cu talpa groasă, sau botine.
În general, la jeanșii evazați, largi sau la jeanșii barrel leg, se potrivesc balerinii, mocasinii sau pantofii cu toc subțire.