Tendințe la rochii de mireasă în 2021 – Care sunt cele mai trendy modele

0
1

În acest an, rochiile de mirească pot fi găsite în colecțiile designerilor și în magazinele online cu produse de acest fel. Miresele care doresc să-și caute rochia perfectă și să se simtă cu adevărat speciale în ziua nunții lor, ar putea să se inspire și din noile tendințe de modă la rochii de mirească din 2021.

Navigare rapidă în articol:

  1. Cum îți poți cumpăra rochia de mireasă mai ușor
  2. Cele mai trendy rochii de mireasă din anul 2021

1. Cum îți poți cumpăra rochia de mireasă mai ușor

Foarte mulți designeri de rochii de mireasă vând aceste produse online. Prin urmare, ai posibilitatea de a-ți căuta rochia de vis pentru nuntă, pe Internet și să o cumperi online. În prezent, achiziționarea rochiei de mireasă în acest fel a devenit un lucru absolut normal. Cumpărăturile online oferă avantaje mari, mai ales când este vorba despre aceste rochii de lux pentru mirese.

În cazul în care îți faci griji cu privire la faptul că rochia de mireasă s-ar putea să nu se potrivească perfect corpului tău, deși cumperi mărimea ta, ai putea să o iei puțin mai mare, iar apoi să apelezi la serviciile unei croitorese pentru a o ajusta pe siluetă.

În orice caz, când este vorba despre astfel de cumpărături online, există și posibilitatea de a solicita rochia dorită, apoi când aceasta este expediată prin curier la adresa ta, o poți proba înainte de a o plăti și dacă ea nu se potrivește așa cum ar trebui, o poți returna și eventual schimba cu alta ce este de mărime mai potrivită.

Când se alege rochia de mirească se ține cont în special de trei lucruri principale: material, stil, dimensiuni. Cu siguranță, vei dori să ai o rochie elegantă, dar care să fie dintr-un material confortabil, care să se potrivească locului și sezonului. De pildă, dacă este vara, ai putea alege o rochie dintr-un material mai ușor, răcoros, confortabil.

În privința stilului, rochia trebuie să se potrivească personalității tale, dar și stilului nunții tale. Dacă vei avea o nuntă casual, atunci ai putea opta pentru o rochie în acest stil. În ceea ce privește mărimea, poți căuta producători care oferă și dimensiuni personalizate, pentru a comanda rochia potrivită siluetei tale.

2. Cele mai trendy rochii de mireasă din anul 2021

În acest an, designerii oferă colecții uimitoare de rochii de mirească, în diferite stiluri și culori. Iată care sunt principalele tendințe de modă la rochii de mirească din acest an:

Rochii de mireasă roz-portocaliu

Aceste rochii de mireasă sunt foarte elegante, moderne și strălucitoare (mai ales dacă au mărgeluțe, broderii și paiete roz orbitoare, ce acoperă corsajul). O altă tendință este rochia de culoarea piersicii, care este apropiată de roz-portocaliu și recomandată mai ales pentru o nuntă programată în anotimpul de primăvară.

Rochii de mireasă din materiale transparente

Acest stil provocator este la modă în 2021. Rochiile sunt din materiale fine, cu elemente translucide, cu broderii, organza și ornamente strălucitoare (mărgele, paiete, perle). Designerii au ales pentru creațiile lor inserții transparente, care se pot observa uneori pe toată lungimea rochiilor.

Rochii de mireasă cu broderii cu flori

Aceste rochii cu aranjamente florale tridimensionale, cu broderii florale voluminoase sunt la modă în acest an. Designerii recomandă astfel de modele versatile pentru nunțile în aer liber. Ele pot fi albe sau în nuanțe de culori pastelate. 

Rochii de mireasă cu fundă

În colecțiile designerilor din acest an apar rochiile cu spatele gol, cu fundă voluminoasă și elegantă, care adaugă splendoare și romantism ținutei. Acest detaliu fin, plin de rafinament oferă un stil romantic oricărei rochii de mireasă. Funda poate fi pe umeri, la spate, în talie, etc.

Citește și:  Trash the Dress - o tradiție care s-a răspăndit ușor și în țara noastră

Rochii de mireasă cu trenă

Aceste rochii au trena cu pliuri, volane și elemente decorative. Designerii le recomandă mireselor ultramoderne, care vor să pară mai originale și îndrăznețe.

Rochii de mireasă cu decupaje sau fantă pe coapsă

Acest stil este trendy, perfect pentru o mirească care vrea să fie sexy și senzuală în ziua nunții ei. Rochiile în acest stil sunt realizate din materiale fine, lucioase ori mate, prețioase și curgătoare, care au broderii sclipitoare și sunt foarte fine.

Rochii de mireasă cu fusta stratificată

O altă tendință din acest an este cea a rochiilor cu fusta voluminoasă, care fac talia să pară mai fină. Partea de jos a rochiei are volane impresionante, care nu oferă o senzație de greutate. Ele sunt trendy și foarte elegante, pline de rafinament și senzualitate. Designerii au combinat diferite materiale, unice prin texturi și ornamente. Aceste rochii sunt pentru nunțile în stil boem.

Vezi aici un video cu rochii de mirească din colecția Viktor&Rolf, din anul 2021:

Rochii de mireasă cu mâneci spectaculoase

Aceste rochii sunt inspirate din anii ׳80 și au mânecile bufante, voluminoase, lungi, transparente, cu broderii din dantelă și paiete, unele pot fi chiar și detașabile. Prin alegerea lor, mireasa va arăta extraordinar, va atrage în mod sigur toate privirile. În general, aceste rochii de mirească au o eleganță aparte, sunt romantice și în stil casual.

Rochii de mireasă și capă

Avantajul oferit de cape este acela că poate acoperi decolteul în cadrul slujbei religioase. Aceste rochii sunt uimitor de frumoase, mai ales datorită acestei cape, pelerine sau bolero. Unele modele au pelerine lungi, care creează un efect al unei trene, al unei rochii în stil regal.

Designerii impresionează în acest an prin rochii de mirească cu diferite tipuri de cape, accesorizate cu volane, broderii sau pene.

Rochii de mireasă sexy, în stil jazz

Aceste modele de rochii de mirească sunt în stil vintage, amintesc de epoca de jazz din 1920. Rochiile pot fi definite prin 4 cuvinte cheie: fast, opulență, lux și glamour. Rochiile sunt pline de farmec, sexy, senzuale, au mărgele și paiete strălucitoare, pene, decupaje și franjuri sclipitoare, care se potrivesc cu siguranță unei ținute festive.

Rochia neagră pentru mireasă

Această tendință din anul 2021 este în mare vogă, deși oamenii s-au obișnuit cu nunțile tradiționale și cu rochiile albe. Rochiile de mireasă negre sunt elegante și în același timp dramatice, iar în acest an apar în colecțiile multor designeri (care au creat modele de rochii într-o mare varietate de culori). De exemplu, în acest an sunt foarte apreciate mai multe stiluri de rochii negre pentru mirese cum ar fi:

  • Rochia de mireasă din organza, cu ornamente din bijuterii în talie pentru o strălucire aparte și corset elegant
  • Rochia de mirească din tul stratificat, satin fin, cu ornamente din mărgele, paiete, decolteu și corset
  • Rochia de mireasă tip sirenă, din dantelă neagră, cu mâneci lungi, cu decolteu și umeri goi
  • Rochia de mireasă mai scurtă în față și mai lungă în partea din spate, din țesătură moale, fină și elastică, cu decolteu tip halter.

Vezi aici un video în care apare colecția de rochii de mireasă negre de la Cocomelody:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.