Sarcină & BebeDe ce este important acidul folic în timpul sarcinii și care sunt...

De ce este important acidul folic în timpul sarcinii și care sunt sursele naturale de acid folic pentru mame

Este extrem de important sa cunosti sursele de acid folic si sa iti asiguri aportul necesar tie si bebelusului pe toata perioada sarcinii, insa chiar si inainte de a ramane insarcinata – daca este vorba de o sarcina planificata. Acidul folic – sau vitamina B9 – este o sursa esentiala de vitamine care iti asigura sanatatea ta, dar in special il fereste pe bebe de anumite anomalii congenitale.

Dupa cum s-a spus, foarte bine ar fi sa incepi sa integrezi in regimul alimentar produse ce sunt surse de acid folic si suplimente inca dinaintea conceptiei, de prima data cand va ganditi sa aveti un bebe! Acidul folic este extrem de benefic in special in primul trimestru al sarcinii – acum se formeaza organele vitale ale bebe-ului, inima si tubul neural; iar un aport suficient de B9 il fereste de riscul semnificativ de a dezvolta anumite defecte congenitale ale tubului neural: creierul si maduva spinarii. Aproximativ 80% dintre bebelusii care au primit in-utero suficient acid folic nu intampina probleme de dezvoltare a tubului neural.

Ce defecte evit daca imi asigur alimente surse de acid folic? Defectele congenitale ale tubului neural apar la fat in timpul primului trimestru al sarcinii, chiar in prima luna si uneori nu pot fi depistate decat in timpul ecografiei din trimestrul al doilea. Cele mai intalnite dintre acestea sunt: spina bifida – reprezinta probleme ale coloanei vertebrale, encefalocel – anomalie a tesutului creierului si a craniului sau anencefalie – dezvoltare insuficienta a creierului.

Pentru ca acestea se dezvolta chiar din prima luna, daca planifici sarcina si iti asiguri necesarul de acid folic dinaintea conceptiei (cu macar trei luni), vei fi ferita cu o probabilitate de 80% de aparitia acestor defecte. Daca nu planifici o sarcina, insa nici nu esti protejata sigur impotriva aparitiei sale (prin metode contraceptive), ci lasi destinul sa te faca sau nu mama, este bine sa iti iei sursa de acid folic, indiferent daca vei ramane sau nu insarcinata.

Aceasta vitamina are efecte pozitive in sanatatea femeilor, chiar daca nu sunt insarcinate. In plus, unele studii arata ca acidul folic protejeaza si impotriva pierderii sarcinii in timpul primului trimestru.

Ce fel de surse de acid folic exista

acid folic

Inaintea si timpul sarcinii, organismul femeii are nevoie de surse de acid folic in plus, caci acesta contribuie esential la dezvoltarea tesuturilor. Poti gasi acid folic in doua forme: fie sintetic, in forma de vitamine, suplimente sau in produse special imbogatite cu B9 (exista cereale cu B9); fie natural, in anumite alimente cum ar fi legumele verzi, fructe sau sucuri de portocale. Medicul s-ar putea sa iti recomande suplimente si vitamine, deoarece prin acestea, acidul folic este mai usor retinut in organism, in timp ce alimentele nu ofera organismului un aport suficient (nu este absorbit).

In functie de perioada sarcinii, medicul iti va recomanda sursa si cantitatea de acid folic necesara. In general, o cantitate in jur de 1 mg sau 0,8 mg zilnic este suficienta. Poti lua aceasta vitamina inca de cand te gandesti la un bebe, caci cel mai important este ca organismul tau sa aiba aceasta substanta la inceputul dezvoltarii fatului, cand i se formeaza organele.

Care sunt sursele de acid folic, in afara de suplimente? In comert, vei gasi anumite produse care sunt imbogatite cu acid folic, precum cereale, paine, orez, covrigi, lapte de soia. In plus, alimentele care contin in mod natural B9 sunt legumele proaspete cu frunze verzi, unele fructe si sucuri de fructe.

O lista de alimente ce contin acid folic ar fi, in ordinea cantitatii de B9 continute: spanac, linte, sparanghel, salata verde, stevie, broccoli, asparagus, pastai, fasole alba, suc de portocale, mazare, varza de Bruxelles, sfecla rosie, porumb, germeni de grau, alune, dovlecel, fasole verde, nuci, suc de rosii, banane, lapte. Chiar daca integrezi aceste alimente in regimul tau alimentar, organismul nu va absoarbe suficient acid folic, de aceea de obicei este bine sa iti iei un surplus de B9 din suplimente.

Cele mai bogate alimente, surse importante de acid folic, sunt din nefericire, alimente nu prea populare, insa consumate impreuna cu un gratar de pui, ele pot fi gustoase: spanacul – cel mai bogat in B9, pastai verzi, fasole, linte. Broccoli – care, desi este un aliment ignorat de multi, nu este numai o sursa de acid folic, ci si de antioxidanti, calciu, vitamina C.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.