Probabil foarte multi dintre dumneavoastra si-au facut deja planuri pentru concediile de vara mult asteptate. Daca inca nu v-ati facut planuri de vacanta insa va ganditi sa faceti ceva inedit, este momentul potrivit pentru a imbratisa o deosebita pasiune de vara – snorkeling.
Venirea verii ne duce pe toti cu gandul la mare, nisip, soare si… balaceala de dimineata pana seara. Marea a oferit intotdeauna pasionatilor noi posibilitati de distractie, iar snorkeling-ul este una dintre acestea.
Ce este snorkeling-ul si cum a luat nastere?
Snorkeling-ul este un sport subacvatic, inspirat in mare parte de pasiunea pentru scufundari. Pentru a practica snorkeling-ul pasionatul are nevoie de un echipament asemanator celui utilizat de catre scafandri, numele acestui sport provenind, de fapt, din limba engleza unde “snorkel” inseamna “tub cu oxigen”. Tubul cu oxigen este unul dintre cele mai importante elemente ale echipamentului de snorkeling, alaturi de ochelari (vizor, masca) si labele de inot.
Snorkeling-ul este o activitate foarte interesanta care ofera posibilitatea observarii si admirarii frumusetilor lumii subacvatice. Nimic nu poate fi mai placut decat observarea unei lumii deosebite, o lume care pentru cele mai multe persoane reprezinta un mister care poate fi deslusit doar cu ajutorul fotografiilor realizate sub apa.
Nu oricine poate practica scuba-diving insa snorkeling-ul poate fi practicat de catre oricine, avand in vedere ca este o activitate mult mai simpla si nu necesita un antrenament complex precum cel pentru scufundarile realizate in adancurile apelor. Cei care practica scuba-diving trebuie sa se pregateasca intens inainte de scufundari deoarece acestea au loc pana la adancimi mai mari, iar corpul este foarte solicitat. Nu acelasi lucru se poate spune si despre snorkeling; acesta activitate se desfasoara la suprafata apei si nu este necesar ca cei care o practica sa se antrenze intens deoarece efortul depus este minim, tocmai de aceea aceasta pasiune se potriveste persoanelor de toate varstele.
Chiar daca snorkeling-ul este o pasiune relativ recenta, se spune ca istoria sa incepe acum aproximativ 5000 de ani. Oamenii au fost intotdeauna preocupati de explorarea marilor si oceanelor, iar tehnicile au fost dezvoltate de la un an la altul. Inainte de inventarea tubului cu oxigen, oamenii foloseau bete de trestie foarte lungi cu ajutorul carora puteau respira pentru a se putea scufunda. Aceasta tehnica dateaza inca din anul 3000 i.Hr. O alta modalitate cu ajutorul careia oamenii se puteau scufunda si in acelasi timp puteau respira era umflarea cu aer a unor “pungi” create din piele de animal.
Scafandrii vremurilor stravechi luau aceste pungi pe care le foloseau pentru a-si lungi expeditiile din adancuri. In jurul anului 333 I.Hr., Alexandru cel Mare a incurajat construirea unui clopot pentru scufundari, o inventie care a fost de mare folos oamenilor marii. Spre deosebire de “basica” din piele de animal, clopotul permitea scufundatorilor sa respire fara a se intoarce la suprafata.
Aceasta tehnica a fost folosita pana in jurul anului 1600. Chiar daca a fost foarte util, clopotul pentru scufundari nu permitea o foarte buna mobilitate. Treptat, tehnologia a inceput sa fie din ce in ce mai avansata, iar inventarea pompei de aer a insemnat un pas inainte in ceea ce priveste tehnica scufundarii.
Dupa cum am spus si anterior, tubul de oxigen reprezinta cel mai important element al echipamentului de snorkeling. Insa si ochelarii sunt foarte importanti deoarece acestia permit celui care se scufunda sa vada foarte clar sub apa. Tocmai acesta este si farmecul si in acelasi timp scopul scufundarilor.
Snorkeling – sport sau pasiune?
Pentru persoanele care doresc sa practice scuba-diving, snorkeling-ul poate reprezenta o activitate sportiva, sau mai bine spus un exercitiu pentru cei care doresc sa evolueze si sa imbratiseze aceasta cariera. Insa, pentru cele mai multe persoane, snorkeling-ul este o pasiune cu foarte multe avantaje.
In primul rand, dupa cum am spus si in randurile anterioare, snorkeling-ul poate fi practicat de catre persoane de toate varstele, conditia principala fiind ca acestea sa stie sa inoate. Chiar daca nu este nevoie de un antrenament inainte de a practica acesta activitate, persoanele care vor face snorkeling pentru intaia oara vor fi indrumate de catre un expert cu referire la modul in care sa respire prin tub, dar si la felul in care sa inoate pentru a putea admira in voie toate frumusetile de pe fundul apei, fara a le atinge sau distruge.
Snorkeling-ul ofera celor care il practica posibilitatea de a vedea de fiecare data ceva nou, specii de pesti interesante, plante acvatice deosebite si recife de corali. Este de preferat ca snorkeling-ul sa se practice in locurile special amenajate deoarece, in caz contrar, pot exista numeroase riscuri. Apa trebuie sa fie linsita si limpede, valurile mari reprezentand un adevarat risc chiar si pentru persoanele care stiu sa inoate.
Nu se recomanda practicarea acestei activitati in zonele stancoase, in zonele in care sunt foarte multi curenti si nici in cele in care se afla ambarcatiuni. Tocmai din acest motiv se recoamnda alegerea unor zone special amenajate pentru snorkeling, mai ales ca acestea sunt amenajate in asa fel incat sa prezinte o fauna si o flora acvatica foarte bogata care poate fi admirata in liniste.
Cei care practica snorkeling in vacanta cu siguranta vor dori sa imortalizeze minunatele momente petrecute in misterioasa lume subacvatica si pot utiliza aparate de fotografiat sau camere video rezistente la apa care le vor permite realizarea unor fotografii sau filmari unice.
Echipamentul potrivit
Snorkeling-ul nu este un hobby foarte scump in ceea ce priveste echipamentul deoarece investitia este de durata. Materialul din care este confectionata masca pentru snorkeling este foarte important, deoarece aceasta trebuie sa ofere o claritate maxima. Pe langa labele de inot, masca si tub, in cazul in care apa are o temperatura scazuta se recomanda folosirea unui costum din neopren.
Asadar, pentru cei care inca nu s-au hotarat cum sa isi petreaca vacanta intr-un mod cat se poate de inedit insa stiu ca iubesc marea, practicarea snorkeling-ului este o ideea mai mult decat excelenta care permite descoperirea unei lumi noi, o lume subacvatica plina de mister si culoare. Mai mult decat atat, snorkeling-ul este o activitate care poate fi practicata de intreaga familie, in cuplu sau alaturi de prieteni.