Cum poate fi ajutată o persoană depresivă?

0
4

Este posibil să fi întâlnit și tu, la un moment dat, o persoană depresivă. Nu cred că există persoană din lume care să nu fi trecut cel puțin o dată prin anumite stări de tristețe profundă. Depresia poate fi generată de diverse circumstanțe nefavorabile. Poate fi vorba de lungi perioade de trăiri emoționale intense, de oboseala cotidiană sau mai grav, de pierderea cuiva drag sau a locului de muncă. Cauzele cu certitudine pot fi multiple. Foarte îngrijorător este faptul că aceasta tinde să devină o afecțiune foarte des întâlnită. Atenție! Ignorarea sau tratarea necorespunzatoare a acesteia poate conduce la diferite scenarii tragice.

În primul rând, este musai să facem distincție între depresia comună si cea patologică. Este necesar pentru a ști cu exactitate care este direcția si care sunt pașii de urmat spre o viață cât mai normală. Astfel, când ne dăm seama cu exactitate că am depășit granița dintre o simplă depresie trecătoare și cea de nivel patologic, care necesită medicație și sfatul unui specialist? Consider că putem vorbi de depresie patologică în contextul în care, nu te poți vindeca de la sine. Când ai gânduri ”negre”, pierzând controlul propriei persoane și contactul cu realitatea! Această linie de distinție între cele doua forme depresive fiind clarificată.

Cum poate fi oare ajutată o persoană depresivă, încă de la debutul stărilor depresive?

Primul îndemn ar fi adoptarea unei diete potrivite și cât mai sănătoase, bogată în vitamine și formată din alimente cât mai naturale. Odihna și exercițiul fizic  te pot ajuta foarte mult în lupta cu stările prelungite de depresie. Pe lângă acestea, ce altceva se mai poate face ? Voi împărtăși cu voi câteva propuneri pe care eu le consider de bun augur în lupta cu stările incipiente de depresie. Lista cu siguranță poate continua. Fie că ai nevoie de aceste sfaturi pentru tine, fie că ai printre cei dragi o persoană depresivă, acestea pot fi de mare folos.

Ordine în viață și in idei…

Toți oamenii, prin firea noastră, avem nevoie de ordine în viață. Chiar dacă suferim sau nu de vreun tip de depresie. Buna organizare în gândire, a ideilor și a vieții în general cresc stabilitatea noastră emoțională. Suntem mult mai stăpâni pe ceea ce se întâmplă în viața noastră, evitând astfel diferite scenarii negative.

Citește și:  Cine a zis că femeile nu se pricep la afaceri?

A te simți încă”util” este esențial…

Orice persoană are nevoie maximă de a face ceva util în viață. Este valabil fie că este vorba de job, casă sau familie. Se știe că lucrul de care duce lipsă în mod deosebit o persoană depresivă este acel sentiment de utilitate și împlinire. Acesta se obține prin realizarea a ceva folositor zi de zi. În contextul unei stări generale de tristețe și deznădejde, sentimentul de a fi util este esențial pentru înlăturarea, de la sine, a depresiei.

Un plan și anumite target-uri de împlinit!

O persoană depresivă trebuie încurajată să facă o listă de activități care îi fac plăcere, la modul general. Și trebuie să își contureze planul în vederea realizării acestora. Printr-o concentrare continuă a eforturilor sale asupra acestor activități, va depăși ușor stările de tristețe acumulate.

Viața trebuie să aibă sens și valoare..

Pentru a merita să fie trăită, viața trebuie să aibă un anumit sens și o semnificație aparte.  În caz contrar se poate instala o stare de singurătate și de disperare. Realizăm astfel cât de importantă este stabilirea unor ancore spirituale pentru a ne putea vindeca sufletul și mintea. Nu sunt o persoană foarte religioasă. Totuși cred cu tărie că există o divinitate care planifică lucrurile de undeva din univers. Stările de deznadejde, frică, teamă pot fi ușor depășite cu ajutorul credinței. Creșterea spirituală poate fi cheia vindecării totale de depresie.

Cu siguranță sentimentul de depresie este o parte normală a vieții noastre, problemele apar atunci când acestea ”trec” în sfera patologicului. Nu trebuie să ne descurajăm, stările depresive pot fi înlăturate cu puțin efort. Aștept cu mare interes părerile voastre referitoare la îndemnurile contra depresiei menționate mai sus.

Dacă ignori stările depresive, să știi că o faci greșit!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.