DiverseSărbătoarea de Florii – Tradiții și mesaje de Florii 2023

Sărbătoarea de Florii – Tradiții și mesaje de Florii 2023

În acest an, în Duminica de 9 aprilie se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim. În țara noastră Floriile (sau Duminica Patimilor) este o sărbătoare mult iubită de creștini. Conform tradiției, în această zi se aduc ramuri de salcie la biserică, unde acestea sunt sfințite. În seara de Florii încep și slujbele deniilor, care se vor ține și în săptămâna Patimilor. Despre denii se spune că au rolul de a-l ajuta pe creștin să se vindece de întunericul păcatului și să treacă spre lumina credinței.

1. Care este semnificația ramurilor de salcie de Florii?

În Duminica a 6-a din Post a Floriilor, preotul la finalul Sfintei Liturghii binecuvântează ramurile de salcie. În țara noastră, poporul a ales salcia, pentru că aceasta imită gestul de plecare smerită în fața Mântuitorului lumii.

Ramurile de salcie sunt duse de creștini acasă și sunt păstrare pe tot timpul anului, pentru a împodobi cu ele icoanele, pentru a le pune la tocul ușilor și al ferestrelor, la streașina casei și la intrarea în grajd. Unii români pun ramuri de salcie și pe morminte.

Ramurile de salcie sunt sfințite și de aceea ele nu trebuie să fie aruncate la gunoi după ce se usucă. Se spune că acestea ar trebui să fie îngropate în pământ, pentru a ajunge iar în natură.

Conform tradiției, ramura de salcie simbolizează liniștea și prosperitatea în casă, dar și renașterea naturii, primăvara și înnoirea. Unii oameni plantează mănunchiuri de mâțișori și răsaduri de salcie, le înfing în pământ pentru că au credința că acestea le protejează plantele. Despre salcie se spune că are rolul de a alunga norii, grindina, de a vindeca oamenii de boli și de durerea de spate.

2. Mesaje de Florii pentru cei dragi

În Duminica de Forii, persoanele cu nume de flori își aniversează ziua onomastică. Pentru ei am pregătit cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări:

„Florile primăverii să-ți aducă fericire, bucurie, mult succes, inspirație, creștere spirituală și o viață fabuloasă! La mulți ani!”

„De Florii îți doresc ca inima ta să fie mereu plină de iubire și căldură, iar binele să domnească mereu în sufletul tău, să ai sănătate, putere, frumusețe și o viață lungă, îmbelșugată și generoasă! La mulți ani!”

„Deși pe tâmple ai păr cărunt, în inima ta este mereu primăvară, soarele auriu îți râde în ochi, iar pomul vieții tale crește și înflorește! Să trăiești o viață frumoasă, în sănătate și bucurie! La mulți ani!”

„Drumul vieții tale să fie presărat cu multe flori: cu ghiocei care să-ți păstreze sufletul tânăr, cu trandafirii care să-ți aducă iubire și cu margarete care să-ți amintească mereu să zâmbești! La mulți ani!”

„De Florii îți doresc să trăiești întreaga viață în fericire, să ai parte de bunăstare și dragoste și să fii sănătos și frumos ca o primăvară. La mulți ani!”

„De ziua numelui îți doresc iubire veșnică, sănătate, belșug, armonie și fericire. O floare și un sincer și călduros La Mulți Ani!”

„Îți doresc ca această zi de Florii să fie urmată de altele mult mai fericite, mai frumoase și mai pline de bogăție sufletească. La mulți ani!”

„Flori frumoase să primești de ziua ta, zile minunate și fericite îți doresc din partea mea. La mulți ani de Florii, de ziua numelui!”

Felicitări de Florii 2023

„De Florii să ai o zi cu cer senin, zorii să strălucească scăldați în rouă, inima ta să fie plină de bucurie, iar visele tale să se împlinească! Trăiește viața cât mai frumos și iubește-i pe cei din jur, care sunt alături de tine! Îți doresc fericire! La mulți ani!”

„În această zi de Florii, soarele râde din cer numai pentru tine, iar floriile primăverii încălzite la căldura lui miros blând și îți aduc numai fericire! La mulți ani!”

„De Sărbătoarea de Florii, Domnul să-ți aducă sănătate, Maica Domunului să te binecuvânteze, iar Mântuitorul să-ți fie mereu alături și să-ți dăruiască har sfânt în fiecare clipă a vieții tale! La mulți ani!”

„Să primești flori de ziua ta! Să înveți de la fiecare floare să fii tandră, iubitoare și generoasă! Fie ca viața ta să fie cât mai simplă și mai ușoară! Să ai parte de dragoste și armonie în familie și să nu cunoști ce este durerea, tristețea și necazul! La mulți ani!”

„În această zi atât de frumosă te rugăm să accepți sincerele noastre felicitări, să ai parte de bine și fericire, de sănătate, dragoste, bunătate și prosperitate. La mulți ani!”

„De Florii îți urez să-ți fie viața ca o grădină înflorită, iar inima ta un boboc de trandafir frumos, care să-ți aducă bucurie și numai bine. La mulți ani!”

Mesaje de „La mulți ani” de Florii

„Cum florile de primăvară răspândesc bucurie și puritate, așa și tu să ai parte doar de bucurie, sănătate și prosperitate în această zi minunată și altele câte vor urma. Domnul să te aibă în pază! La mulți ani!”

„La mulți ani de Florii! Fie ca zâmbetul să nu-ți părăsească niciodată chipul și să-ți fie viața fericită, un cântec vesel și acest cântec să nu aibă sfârșit. La mulți ani!”

„În această zi minunată de Florii îți urez să ai o viață minunată, în care tristețea să nu pătrundă niciodată! În ochii tăi frumoși de floare de colț, ca niște perle, să nu cadă lacrimi de cristal și nici pe fața ta tânără și frumoasă! La mulți ani!”

„De Florii îți urez draga noastră, cea mai bună din lume, să fii fericită și sănătoasă, soarele și stelele să-ți zâmbească, să ai parte de liniște sufletească, bucurie și confort în familie! La mulți ani!”

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.