„Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jur” – un avertisment care se repetă atât de des, încât de abia mai este luat în seamă. Toată lumea cunoaşte riscurile presupuse de fumat, însă aceasta nu pare a convinge mulţi fumători să renunţe la plăcerea lor…
„Fiecare face ce vrea, atât timp cât nu îi deranjează pe alţii” şi fiecare e responsabil de propria sa sănătate, nu? Pare o idee rezonabilă, însă cum rămâne cu fumatul în timpul sarcinii şi în timpul alăptării? Majoritatea femeilor cunosc riscurile presupuse de fumat în timpul unei sarcini (printre care pierderea sarcinii, sarcină ectopică, probleme legate de placentă, travaliu prematur, greutate scăzută la naştere, defecte în dezvoltarea fătului).
Totuşi, o parte semnificativă dintre fumătoare nu reuşesc să renunţe la acest obicei nociv. Multe se liniştesc spunându-şi: „X a fumat cât a fost însărcinată, iar bebe al ei este sănătos” (dar pentru fiecare X există şi o Y, al cărei bebe nu e sănătos!). Dacă am răsfoi dosarele dintr-o maternitate, am fi uluiţi în câte am vedea scris: „risc în sarcină- mamă fumătoare”…
Mai mult, o parte din femeile care au reuşit să nu fumeze pe parcursul sarcinii se apucă din nou după naştere. Stresul, fumătorii din jur (când soţul fumează, femeia renunţă mult mai greu), dar şi cei care recomandă alăptarea indiferent dacă mama fumează sunt responsabile pentru această situaţie.
Care este adevărul? Este de preferat să alăptezi chiar dacă fumezi? Care sunt realele riscuri?
Mulţi recomandă mamei să alăpteze chiar dacă nu renunţă la fumat. Se recomandă femeii să reducă numărul de ţigări, să nu fumeze în cameră cu bebeluşul (ce idee genială!), să nu fumeze înainte de şedinţa de alăptare sau în timp ce alăptează (din nou, un sfat preţios – cine ar alăpta cu ţigara în gură??). Toate acestea reduc oarecum riscurile la care este expus bebeluşul, însă nu rezolvă problema.
Ideea celor care oferă aceste sfaturi este că e de preferat laptele matern celui praf, chiar dacă mama e fumătoare, deoarece dezvoltă imunitatea şi îl fereşte pe cel mic de diverse afecţiuni.
Beneficiile alăptării există şi în cazul mamelor fumătoare, aceasta este adevărat. Totuşi, nu trebuie să încurajăm o femeie să fumeze, ca şi cum nu există nici un pericol!
Riscurile la care este expus bebeluşul unei mame fumătoare sunt multiple: astm, alergii, infecţii diverse, apnee; bebeluşii cu mamă fumătoare sunt mai iritabili, dorm mai prost şi au mai adesea colici, printre multe altele. A nu expune niciodată bebeluşul la fum, fumând afară, este o cale de a diminua riscurile, dar fumatul afectează şi compoziţia laptelui matern, scăzând producţia, ducând la deficienţe de iod şi de vitamina C în lapte.
De asemenea, fumătoarele renunţă mult mai devreme la alăptat. Să nu uităm nici că toxinele din ţigară ajung la bebe prin lapte (unii chiar vorbesc despre o posibilă dezvoltare a dependenţei de nicotină la bebe prin laptele matern, fapt încă nedovedit; dar este adevărat că copiii fumătorilor devin la rândul lor fumători).
Deşi este într-adevăr de preferat să alăptezi chiar dacă eşti fumătoare, aceasta nu înseamnă nici pe departe că nu îţi expui bebeluşul la diverse riscuri!
Cum rămâne cu substitutele cu nicotină? Gumele, plasturii şi alte metode de acest tip nu trebuie utilizate fără recomandarea medicului în timpul alăptării! În general, aceste metode nu sunt recomandate şi nici nu există suficiente informaţii sigure cu privire la riscuri.
Dar ţigara electronică e sigură, nu?
În ultimul timp, ţigara electronică a cucerit mulţi fumători care şi-au pus speranţe în aceasta că îi va ajuta să renunţe la ţigări. Ea a fost prezentată ca fiind o variantă sigură a fumatului clasic, de aceea şi multe femei însărcinate sau mame care alăptează au apelat la aceasta. Vaporii produşi de E-ţigară sunt crezuţi a fi inofensivi, conţinând o cantitate infimă de nicotină.
Singurul lucru pe care studiile îl pot spune cu certitudine: E-ţigara nu e sigură! Este doar mai puţin dăunătoare! Lichidul conţine multiple chimicale şi iritante. Cât despre vapori, ei nu sunt inofensivi, doar că încă nu există studii cu privire la efectele pe termen lung ale expunerii.
Aşadar, deşi e mai „bună” decât ţigara clasică, E-ţigara nu e nici sigură şi nici o modalitate de a te lăsa complet de fumat (o mare parte din fumători combină ţigara clasică cu E-ţigara). În nici un caz nu trebuie să expunem bebeluşul la vaporii unei E-ţigarete. Vor fi efectuate studii pe termen lung pentru a descoperi exact cât de nocivă e ţigara electronică, însă aceasta e posibil de abia după mai mulţi ani. Nu face din bebeluşul tău un subiect al studiului cu privire la efectele expunerii la E-ţigară!
Am fumat pe timpul sarcinii,copilul este perfect sănătos,nascut la 38 sapt prin cezariana,fiind de 4 kg 380.Fumez si acum….bebe e foarte bine.Are 5 luni,si nu s-a îmbolnăvit o data.Mentionez ca si alaptez la cerere!Faptul ca se face atata tam-tam pe fumat,sperie mâinile si mai mult le provoacă stress.Nu zic ca e bine,e logic ca e rău sa fumezi,plus mirosul următorului e oribil…..dar nu mi se pare normal sa sperie oamenii asa aiurea!Succes!