Caii Falabella au ajuns foarte apreciati in ultimii ani ca animale de companie, multi oameni nici nu se mai uita la bani cand isi doresc un astfel de companion. Pretul lor este destul de mare, se apropie de cel al unui cal de rasa de cursa.
Aceste animale de statura mica nu trebuie confundate cu poneii pentru ca sunt o rasa separata, speciala, unica din Argentina. In aceasta tara, fermierii cresc cai Falabella de mai bine de jumatate de secol. Avand in vedere dimensiunile lor mici, nu ne miram ca multi pasionati de animale de companie ii tin chiar in casa. Se pare ca originea calului Falabella este in legatura cu cea a calului din America Latina.
In timp factorii de clima, imperecherea dintre mai multe rase ale aceleasi familii au dus la anumite mutatii genetice si astfel a aparut stramosul calului Falabella. Acesta a existat initial in hergheliile de cai ale indienilor din sudul Argentinei. Dupa cativa ani de selectie si imperecheri ale unor exemplare atent alese, s-a obtinut o herghelie de cai care aveau un corp armonios si o inaltime de 1,02 m. Generatii succesive de astfel de cai au urmat si astfel s-a ajuns la standardul rasei, care are inaltime de 0,76 m. Numele rasei se refera la Julio C. Falabella care s-a ocupat de dezvoltarea si perfectionarea acestor animale.
Calul Falabella are aspect foarte frumos, la varsta de 2-3 ani poate ajunge la inaltimea de 70-77 cm, iar la maturitate poate avea si 76-83 cm. Coloritul sau este variabil, poate fi in nuante de maro si negru, deseori cu diferite pete pe un fond alb, sau in combinatii de maroniu, brun si negru. Desi este un animal mic, el are capacitatea si robustetea de a se adapta la mediul inconjurator, mosteneste temperamentul si rezistenta stamosilor sai. Este docil, vioi, ii place sa alerge pe camp si sa se bucure de natura.
Cei care isi doresc astfel de cai trebuie sa stie ca iubesc caldura, pentru ca provin dintr-o tara unde clima este calda. Intretinerea lor este usoara ca a oricarei rase de cai, iar drept multumire cei care au grija de ei vor primi multa afectiune si prietenie din partea unui astfel de animal, avand in vedere faptul ca este bland si usor de dresat. Mai mult decat atat el se va atasa foarte tare de stapan si membrii familiei acestuia, se va imprieteni cu copiii si va aduce multa bucurie si o stare de veselie celor din jurul sau.
Video – Rasa Falabella: