M-am întâlnit de curând, cu un amic și am purtat o discuție captivantă despre prim ajutor. Mi-a povestit, cu entuziasmul pe care un pasionat poate să îl aibă, ce înseamnă viața, atunci când îi ajuți pe alții. Am scris cum mi-am adus aminte, să nu crezi ca am stat cu un reportofon în mână:
Ce să-ți povestesc- îmi spune Andrei cu o urmă de amuzament în privire- că eram într-o zi cu nevasta-mea și cu asta mic la cumpărături, și mi-a venit alertă pe telefon?
M-am uitat la Ana, Ana s-a uitat la mine și a înțeles că iar urmează să dispar și o să o las singură. I-am spus că mă întorc în maxim jumătate de oră. Cât se plimbă ea puțin printre rafturi și pune tot ce trebuie în cărucior, eu o să fiu înapoi.
Chiar nu aveam ce face, continuă Andrei. În alertă ni se spunea că e vorba de o persoană de vreo 50 de ani, inconștient, la volanul unei mașini care rămăsese cu motorul pornit. Am luat-o efectiv la fugă printre clienți și am ajuns în parcare. Am sărit în mașina personală și în nici 5 minute eram acolo. Ți se trimit alertele astea în zona în care ești, pe baza aplicației care utilizează gps-ul telefonului. Adică nu poți să fii în Drumul Taberei și să te trimită în Berceni. Îți dai seama că nu ai avea cum să mai faci nimic.
Am ajuns la locul indicat, și mi-am dat seama imediat că treaba e serioasă. Câțiva trecători încercau să forțeze ușa unei mașini oprită aparent neglijent, pe mijlocul străzii. Bărbatul care o condusese era căzut peste volan, și nu răspundea în niciun fel la strigătele celor de afară. „O fi beat sau drogat, dom’ne Trezește-te ba nene odată, nu vezi că ai blocat stradă?”. „Nu e beat frate. Io zic că i s-a făcut rău”.
I-am dat pe toți la o parte, și am spart geamul din spate al mașinii. Am deschis toate ușile mașinii, m-am așezat pe scaunul din dreapta și i-am luat pulsul. ZERO. Adică omul era în stop cardio respirator. I-am întins scaunul și am început masajul cardiac. Exact cum învățasem la cursul asta de care mă întrebi. 100 de apăsări pe minut. Plus respirație gură la gură… îți dai seama că în momentele astea nu te mai gândești că poate omul e bolnav, că poate iei ceva… Am făcut chestia asta în continuu, nici nu știu cât a durat. Nu m-am oprit nici când am auzit sirena ambulanței. De-abia când a venit echipajul și m-a dat la o parte să pună defibrilatorul și să preia ei totul, de-abia atunci am ieșit din mașina aia blestemată.
Am mai stat doar până am văzut că după câteva șocuri cu aparatul ăla omul părea să aibă din nou puls. Le-am spus că plec, și mi-au mulțumit, așa că între colegi.
M-ai întrebat dacă sunt plătit pentru asta… Da. Sunt plătit cu priviri recunoscătoare și cu lacrimi de mulțumire. Și astea fac mai mult decât orice suma de bani. Pentru că până la urmă, asta înseamnă să fii erou la Ambulanță. Adică voluntar. Periodic, Serviciul de Ambulanță București Ilfov organizează încă din 2014, in cadrul programului „Există un erou in fiecare dintre voi”, cursuri de prim ajutor.
Ce zici, vrei să fii erou?
Absolvenții, așa cum este și Andrei, sunt cei care și-au sacrificat câteva zile din viață că să învețe de la un profesionist al Ambulanței cum poți salva un om de la moarte. Au acceptat să primească, zi și noapte, alerte prin intermediul unei aplicații pe telefonul mobil, și salvează vieți, ajungând de multe ori înaintea echipajului Salvării. Nu sunt plătiți pentru asta și nu cer niciodată nimic in schimb. Ca Andrei, eroul cu care am stat de vorba, sunt sute de voluntari. Tu te-ai înscrie la astfel de cursuri? Știi manevrele esențiale de prim ajutor?
