Botezul copilului este un moment deosebit pentru toți cei din familie cât și pentru invitații la acest eveniment. Prin Sfântul Botez, copilul este admis în comunitatea creștin ortodoxă. Preoții spun că Sfântul Botez este o Taină prin care omul dobândește iertarea de toate păcatele de până atunci. Ei consideră că prin întreita afundare în apa sfințită, în numele Prea Sfintei Treimi, copilul este iertat de păcatul strămoșesc.
Pentru petrecerea de după slujba de Botez, părinții copilului aleg o locație deosebită unde atmosfera să fie una plăcută, alături de invitați. Botezul copilului este un eveniment unic, un prilej de bucurie pentru părinți. Acum copilul poate lua contact cu foarte multă lume – cu prieteni și oameni dragi familiei acestuia. De asemenea, la acest eveniment copilul primește numeroase cadouri și atenții din partea oaspeților la Botez.
Cum trebuie să fie programul artistic al serii la petrecerea de Botez?
La un astfel de eveniment trebuie să fie o atmosferă de voie bună care se poate crea și prin muzică. Invitații trebuie să asculte muzică de calitate și să celebreze creștinarea micuțului până a doua zi dimineața. Pentru programul artistic se poate alege o formație sau un DJ.
Ideea este ca invitații să se simtă foarte bine, iar muzica este cea care amplifică buna dispoziție și dorința de a da frâu liber sentimentelor și bucuriei. Petrecerea poate fi și mai reușită dacă se optează pentru muzica live, pe o formație de botez care poate interpreta piese din cele mai îndrăgite stiluri muzicale. Programul artistic de la Botezul copilului poate include cover-uri internaționale, dar și muzică de petrecere sau muzică populară.
Pentru a spori distracția părinții pot aduce și o cabină foto botez, care prin design-ul pe care îl are, se va încadra perfect în decorul albastru-deschis sau roz de la acest eveniment. Cabina fotografică se poate transporta foarte ușor acasă și poate deveni un element important la petrecere, chiar atracția serii. Toți copiii și invitații vor face poze haioase pe care apoi le vor admira cu plăcere ori de câte ori vor dori.
Desigur la eveniment poate veni și un fotograf profesionist și un cameraman pentru a filma și fotografia pe cei care sunt prezenți la petrecere. Cum este și normal, la orice Botez imaginile surprinse sunt pline de emoție și uneori și de lacrimi de bucurie.
Care sunt cele mai frumoase decorațiuni de Botez?
Cele mai preferate culori sunt albastru-deschis și roz. Albastrul se folosește la băieți și rozul pentru fetițe. Având în vedere aceste culori și decorațiunile de botez sunt în tonuri de roz sau albastru pentru a crea un design elegant la eveniment. Decorațiunile sunt foarte frumoase și variate, iar acest lucru va fi cu siguranță apreciat de invitați. Nu trebuie să lipsească:
- Lumânările de Botez personalizate, ornate cu flori roz, cu fluturi și care pot avea o anumită tematică
- Baloanele colorate cu aer cald decorate cu elemente interesante din hârtie creponată sau cu stegulețe
- Ciucurii colorați, ghirlandele multicolore și lampioanele
- Seturile cu mini pom pomi colorați
- Florile uriașe realizate din hârtie sau din mătase
- Ghirlandele origami cu flori, fluturi sau cocori
- Rozetele din hârtie colorată
- Borcanele rustice cu dantelă
- Stegulețele decorative
- Aranjamentele florale din hârtie colorată sau din flori naturale.
Candy Bar pentru petrecerea de botez
Într-un colț special se poate amenaja un Candy Bar cu prăjituri și deserturi. Acest bufet cu dulciuri trebuie să arate impresionant, el va deveni astfel o surpriză excelentă pentru oaspeți. Prin ceea ce conține, Candy Bar-ul trebuie să ofere un răsfăț culinar, să-i convingă pe invitați să guste din toate preparatele dulci apetisante.
- Atunci când decizi să alegi sortimentul pentru Candy Bar trebuie să ții cont de tematică, codul de culoare (roz sau albastru) și de alte detalii care se referă la decor:
- Unii părinți își doresc un Candy Bar cu dulciuri clasice românești dar care să fie prezentate într-un decor deosebit, adecvat acestui eveniment.
- Oaspeții vor fi încântați să guste astfel de sortimente de dulciuri, care impresionează prin culoare, forme, design și arome. Acestea pot fi decorate cu stegulețe care au desene frumoase sau mesaje vesele, amuzante. Atât stegulețele cât și șervețelele pot avea printuri care respectă tematica evenimentului.
- Nu trebuie să lipsească bezelele colorate, brioșele, bomboanele de toate felurile, așa numitele cheesecake, macarons sau cupele cu deserturi colorate. De asemenea sunt indicate dulciurile în formă de animăluțe sau care au forme geometrice multicolore foarte simpatice.
- Atât prăjiturile normale cât și cele mai sofisticate (de tip cupcake) au accesorii unice, speciale care le fac să fie mai distractive și mai interesante.
- Cele mai apreciate sunt figurinele din marțipan care pot fi în formă de mașinuțe, animale sau personaje din povești sau din desene animate.
Astfel de deserturi se pot oferi invitaților la plecare, iar pentru aceasta trebuie să fie ambalate în cutii realizate din hârtie decorativă. Culoarea prăjiturilor poate fi albastră sau roz în funcție de copil, dacă este băiat sau fată.
Băuturile trebuie să fie cât mai variate și eventual să aibă paie colorate care au rolul de a le face mai speciale.
Tortul de Botez este un element foarte important, poate avea un design deosebit care să-l facă să fie perfect. Sunt torturi de botez cu elemente de decor deosebite, cu ciocolată pulverizată și frișcă, cu figurine în formă de animăluțe (ursuleți, iepurași, pisici) din marțipan, cu personaje Disney, în formă de carusel, cu barză, îngeraș, fundițe și alte accesorii decorative.
Fiecare party are nevoie de baloane, deci și la acest eveniment se poate spori distracția prin adăugarea unui număr semnificativ de baloane colorate în încăpere. Baloanele pot fi albe, roz sau albastre, pot avea forme diferite, ingenioase.