Știți acele secvențe din filme care ne prezintă o familie idilică: tatăl vine seara de la serviciu și este întâmpinat de soția sa, îmbrăcată cu o rochie și un șorțuleț, care tocmai termina curățenia și punea masa, în același timp având o coafură și manichiură perfectă; copilașii își termină temele și vin la cină, purtându-se ca niște îngerași… Totul se învârte în jurul mamei casnice: ea, soție și mamă, care îi ține pe toți împreună, care se îngrijește de cămin, de copii, de soț… Ea, mereu harnică și zâmbitoare.
Realitatea ar arăta altfel: ea, trezindu-se cel târziu la 7 dimineața, pentru a pregăti mic-dejunul și a-și trezi copiii și soțul; ea, pregătind copiii pentru școală și punând masa de dimineață pentru toți; ea, rămânând singură acasă, cu vase murdare, haine de strâns și spălat, lucruri de pus la locul lor etc.; ea, luând copiii de la școală, ajutându-i la teme, ocupându-le timpul; ea, făcând liste și mergând la cumpărături, adesea cu copiii țopăind gălăgios în jurul ei; ea, făcând lună de lună bugetul de familie și explicând tuturor de ce nu își permit x sau y; ea, întrebată seară de seară “ce ai făcut de mâncare azi?”; ea, întrebată mereu “de ce ești așa obosită?”… O imagine mai puțin idilică.
Astăzi, majoritatea femeilor se întorc la locul de muncă cât de repede este cu putință. Mama casnică a rămas în trecut, iar puținele femei care aleg să stea acasă să crească copiii sunt fie invidiate pentru că își permit aceasta, fie judecate că nu vor să muncească. Dar ceea ce fac ele este adesea mai dificil decât am putea să ne imaginăm.
Emanciparea femeilor, intrarea lor în forță pe piața muncii, echilibrarea rolurilor în familie – toate sunt progrese importante. Însă adevărata independență și libertate a femeii este cea de a putea să aleagă să fie casnică, dacă și-o dorește, fără să fie privită ca o ciudățenie.
Mama casnică se dăruiește familiei sale, copiilor săi. Ea are fericirea de a trăi zi de zi momente frumoase cu cei mici, de a le fi alături mereu, de a se îngriji de căminul ei. Ea este cea care face dintr-o casă un cămin. Și este greu: pentru că ea „nu muncește”, are rareori ajutor la treburile casei. Pentru că ea și-a asumat rolul de educator al copiilor, și aici trebuie să se descurce adesea pe cont propriu. Nu are un loc unde să meargă să „schimbe aerul”, să întâlnească alți oameni, să stea la o discuție.
Partea cea mai rea este că puțini realizează cât de grea este munca ei: mulți consideră că stă acasă și are timp să facă ce vrea ea. Uneori, soțul consideră că se cuvine ca ea să facă totul în casă, căci ea doar stă acasă în timp ce el muncește (iar când ajunge obosit, are nevoie să se relaxeze la TV, în timp ce ea face curat a zecea dată în casă). Cunoscuții o invidiază că are atât timp liber sau o critică că nu se împlinește ca femeie, că își irosește talentele și abilitățile, că nu face bani.
A fi mamă, casnică sau nu, este dificil oricum: și femeile care lucrează trebuie să facă ordine, mâncare și să aibă grijă de copii. Dar în timp ce acestea obțin des o mână de ajutor, cea care alege să stea acasă va face cel mai des totul singură (în plus, dacă cei mici sunt dați devreme la creșă, munca care trebuie făcută este mult mai lejeră).
O mamă casnică nu trebuie criticată sau sfătuită să se întoarcă la serviciu: nu fiecare femeie are nevoie de împlinire pe plan profesional. Există femei iubitoare pentru care doar fericirea de a avea grijă de cei iubiți contează. Iar ce face ea nu este să stea acasă: este să muncească acasă.
O ultimă idee: un studiu al universității Harvard a concluzionat că mamele care stau acasă măcar în primii trei ani după naștere au copii veseli, educați, sănătoși și cu mai mare încredere în ei. Sigur că greutățile financiare opresc multe femei să aleagă să fie casnice: însă dacă există această opțiune, dacă ea o dorește, atunci nu poate fi decât spre binele familiei și al copiilor.
