Copii & adolescențiFrica de școală la copii - de ce se dezvoltă și ce...

Frica de școală la copii – de ce se dezvoltă și ce sfaturi sunt pentru diminuarea acesteia

Unii copii, in special in primii ani de scoala, dar nu numai, dezvolta o frica de scoala intensa, aproape irationala – ceea ce psihologii numesc fobie scolara. Este vorba de o teama dificil de controlat pe care copilul o resimte inainte de a merge la scoala si uneori si in timpul orelor de curs. Teama copilului poate varia ca intensitate, de la un disconfort mediu la insecuritate si chiar o adevarata frica.

Aceasta frica de scoala se manifesta de obicei printr-o anxietate intensa la gandul ca urmeaza orele de clasa, inaintea drumului spre scoala – dimineata cand copilul isi pregateste ghiozdanul. De multe ori, odata ajuns in sala de clasa, teama dispare si copilul se poate integra in grupul de elevi. Alteori, insa, teama persista, anxietatea dureaza pe tot parcursul zilei la scoala si se repeta zi de zi.

Semne ca un copil a dezvoltat frica de scoala (fobie scolara)

Copilul incearca sa isi convinga parintii sa il lase acasa des, spunand ca este bolnav sau pur si simplu ca uraste scoala; de multe ori, el insista sa fie dus la scoala de catre parinti, iar separarea de acestia ii provoaca o criza de plans sau nervi;

Copilul este anxios de fiecare data cand trebuie sa isi faca temele de acasa sau sa isi pregateasca ghiozdanul;

La orele din clasa, copilul este retras, pasiv, visator si nu foarte atent la ce se preda;

Copilul dezvolta o anxietate fata de invatator/profesori, privindu-i ca pe niste adulti rau-intentionati;

Copilul nu isi formeaza prietenii in clasa de elevi, fiind mai retras si izolat (se ascunde de multe ori in banca din spate sau aproape de usa);

Copilul isi face cu greutate temele si nu se ofera sa raspunda intrebarilor invatatorului/profesorului; cand trebuie sa vorbeasca in clasa, este timid, anxios – se inroseste, se balbaie, tremura;

Frica de scoala intensa este des insotita de reactii fizice: dureri de cap, de stomac, tremuraturi, probleme cu mancatul si/sau somnul, palpitatii; (asadar, daca dimineata refuza sa mearga la scoala pe motiv ca se simte rau fizic, nu este intotdeauna un pretext – daca a dezvoltat fobie scolara, el chiar resimte simptome fiziologice).

frica de scoala

De ce dezvolta unii copii frica de scoala

Dependenta fata de parinti. Un copil care a fost supraprotejat, a fost mereu langa parintii sai, obisnuit sa le ceara pentru orice ajutorul, va dezvolta foarte probabil fobia scolara, in special in primii ani. Daca ii este frica sa se desprinda de parinti, lipsa lor echivaland pentru copil cu lipsa protectiei, a securitatii, copilul se va simti extrem de anxios in mediul scolar, unde cei din jur ii par o posibila amenintare.

Lipsa socializarii. Atunci cand copilul nu a fost obisnuit sa intalneasca noi persoane, sa socializeze in grupuri mari de covarstnici, mai ales daca nu a trecut pe la gradinita, situatia noua si diferita ii provoaca teama, fiind incapabil sa se integreze in clasa de elevi.

Ceilalti copii. Un copil timid, temator, neobisnuit cu grupurile mari de covarstnici se teme de interactiunea cu ceilalti copii, pe care ii percepe ca fiind dusmani potentiali. Daca ceilalti copii rad de el, cum obisnuiesc copiii sa rada de cineva diferit, fobia scolara este cu atat mai intensa. Frica de a fi incapabil sa se integreze in grup, frica de a fi evaluat, judecat si batjocorit de ceilalti ii fac copilului dificila adaptarea la mediul scolar.

Daca este batjocorit, ironizat, poreclit, umilinta resimtita il va face sa doreasca sa evite scoala mereu. Aceasta frica de ceilalti se numeste fobie sociala si se manifesta chiar si la adolescenti in anumite situatii: cand trebuie sa vorbeasca in fata clasei, cand se simt criticati de colegi, cand se simt diferiti de colegii lor.

Presiunea evaluarii si a notarii. Insa si mai important, mediul scolar este un mediu nou, in care copilul este evaluat si notat de catre un adult strain, in functie de performantele sale. Iar atunci cand copilul se simte incapabil sa faca fata provocarilor invatatului, nu are incredere in sine, el se teme de esecul scolar mai mult decat orice – iar aceasta teama combinata cu lipsa increderii in sine atrage dupa sine chiar esecul.

Fobia de examen. Legat de presiunea evaluarii, fobia scolara poate avea doar o forma particulara si anume fobia de examen. Aceasta se intalneste si la copiii mai mari inaintea unui examen important. Se dezvolta atunci cand materia este dificila, elevul nu se simte destul de pregatit si nu are incredere in sine si atunci cand esecul atrage dupa sine sanctiuni. Cu cat parintii cer performanta si note mai mari, cu atat fobia de examen creste.

Ea apare si atunci cand chiar elevul are asteptari foarte mari de la sine, vrand sa exceleze, insa se teme de un esec. Fobia de examen atrage dupa sine o frica de scoala temporara – inainte si in timpul examenului. Insa copiii sensibili care trec prin aceasta au toate sansele sa repete experienta neplacuta cu fiecare examen mai dificil sau mai important. O fobie de examen intensa aduce cu sine reactii fiziologice: tensiune ridicata, palpitatii, transpiratie, uitare, lipsa concentrarii, balbait. Este cu atat mai riscanta cu cat, atunci cand ia forme intense, poate duce la abandon scolar (sau doar chiul frecvent).

Cateva sfaturi pentru a evita sau diminua frica de scoala

Pregatire. Pregateste-l emotional pe cel mic inainte cu ceva timp pentru inceperea scolii, explicandu-i ce il asteapta, despre ce e vorba, facand cateva vizite la scoala unde va invata.

Invatatorul. Fa-i cunostinta, daca se poate, cu invatatorul sau inaintea primei zi de scoala, roaga-l pe acesta sa vorbeasca cu cel mic macar o jumatate de ora.

Entuziasm. Creeaza-i entuziasm pentru scoala, povestindu-i din experientele tale placute, mergand cu el la cumparaturi – unde il lasi sa isi aleaga rechizite atractive. Cumpara-i din timp unele manuale atractive, pentru ca el sa stie ce va invata.

Socializare. Asigura-te ca cel mic a avut in trecut experiente de socializare, de integrare in grupuri de covarstnici si ca se poate intelege cu altii copii.

Companie. Daca ai cum, inscrie-l in aceeasi clasa cu un alt copil pe care il cunoaste, pentru a nu se simti singur si in pericol. Astfel, va avea un tovaras din prima zi de scoala, cu care poate merge dimineata, cu care poate sta in pauze. Daca nu cunosti nici un copil impreuna cu care sa il inscrii, dupa un timp, cere-i sa invite acasa la el un coleg, pentru a lua masa si a-si face temele impreuna – astfel, se va imprieteni mai usor.

Incurajare si ajutor. Daca vezi ca este stresat de evaluare si note si ca se teme de esec, incurajeaza-l, lauda-l cand reuseste ceva si ajuta-l cat poti la temele unde nu se descurca. Stimuleaza-i interesul si invata-l sa faca singur temele, dupa ce ii oferi exemple. Nu il critica cand nu se descurca, ci incurajeaza-l sa persevereze.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.