Sarcină & BebeFIV gratuit pentru cuplurile infertile, de ce să alegi această variantă

FIV gratuit pentru cuplurile infertile, de ce să alegi această variantă

Din anul 2011, in tara noastra Ministerul Sanatatii a demarat un program ce ofera FIV gratuit pentru cuplurile infertile (fertilizare in vitro – o procedura medicala de reproducere umana asistata). Fiecare cuplu isi poate depune un dosar complet care, in urma analizei de catre experti, va fi acceptat sau nu – cuplurile trebuie sa satisfaca anumite criterii destul de exigente (puteti cauta pe infertilitate.com).

Chiar daca numarul de dosare aprobate este limitat si criteriile pentru a obtine o finantare sunt destul de exigente, programul FIV gratuit pentru cuplurile infertile le ofera acestora o speranta, o alternativa, o sansa. Criteriile de acceptare se refera in special la dovada medicala a infertilitatii, la asigurarea medicala, la varsta femeii (sub 40 de ani) si la faptul ca cei doi trebuie sa fie casatoriti. In plus, cuplurile trebuie sa nu aiba nici un copil.

Programul FIV gratuit pentru cuplurile infertile ofera finantarea procedurii de reproducere asistata, insa cuplul va trebui sa plateasca pentru analize preliminare si pentru tratamentul initial de fertilitate. Inainte de procedura in sine, pot fi necesare o serie de analize precum analiza spermei barbatului, dar in special se apeleaza la tratamentul de stimulare ovariana – un tratament cu hormoni injectati pentru ca ovarele sa produca mai multe ovule in timpul unui ciclu lunar – ceea ce creste rata de succes a procedurii (unele clinici se pare ca au ajuns la rate de succes de aproximativ 50%).

Ce este FIV?

Fertilizarea in vitro este o metoda medicala de reproducere umana asistata ce permite cuplurilor cu probleme de fertilitate sa aiba propriul copil. Procedeul are rate de succes destul de mari, in general de 30%. Prin fertilizarea in vitro, se recolteaza ovule de la femeie si sperma de la barbat, iar apoi se vor crea in laborator embrioni, prin fecundarea ovulelor. Embrionii considerati viabili (fara semne de defecte genetice) vor fi implantati in uterul femeii, la 72 de ore dupa formarea lor (in general, se implanteaza 3 embrioni).

Acest embriotransfer este o procedura simpla, urmata de un tratament ce incearca sa stimuleze evolutia embrionului implantat. Daca procedura are succes, embrionul se va dezvolta ca si in cazul fecundarii naturale, fatul fiind absolut normal.

Cine apeleaza la FIV?

Cuplurile ce nu pot avea pe cale naturala un copil, din diverse cauze. Problemele de fertilitate pot tine de productia slaba cantitativ sau calitativ de spermatozoizi, de blocarea sau alte probleme ale trompelor uterine, de insuficienta ovariana, de fibrom (tumori benigne), de tulburari ale ovulatiei, de endometrioza.

De asemenea, daca unul dintre viitorii parinti are in istoricul medical o boala transimisibila genetic, fertilizarea in vitro ajuta la testarea embrionului inainte de implantarea in uter, pentru a verifica prezenta anomaliilor. Doar acei embrioni considerati viabili si care nu arata semne de anomalii genetice sunt implantati in uterul femeii.

De ce aleg cuplurile FIV?

FIV

Desi unora li se pare o metoda ciudata, artificiala, nenaturala de a avea un copil, fertilizarea in vitro ramane cateodata singura sansa a unui cuplu de a avea propriul copil. Cei care s-au straduit ani intregi sa aiba un copil, au urmat fara succes diverse tratamente de fertilitate si nu doresc sa adopte mai pot inca avea sperante datorita acestei proceduri medicale, prin care copilul le mosteneste materialul genetic; desi se spune ca embrionul este creat in mod artificial, fecundarea se petrece in aceleasi conditii, doar mediul in care este creat embrionul este artificial;

Procedura aceasta de reproducere umana asistata este destul de simpla si nedureroasa – riscurile in ceea ce o priveste pe femeie sunt minime;

Rata de succes a procedurii este mare in ziua de astazi – in jur de 30 % sanse de succes, mai mult decat are o femeie sanatoasa sanse sa ramana insarcinata in o luna (dar se pare ca rata de succes este si mai mare in cazul femeii sanatoase si sub 35 de ani care apeleaza la FIV). Mai mult, deoarece se implanteaza macar 3 embrioni, exista sanse ca femeia sa aiba o sarcina gemelara sau chiar multipla (sunt frecvente cazurile in care femeile nasc gemeni sau tripleti dupa aceasta metoda de reproducere asistata);

Daca embrionul se dezvolta cu succes, fatul va fi ca orice fat normal, neexistand nici o diferenta in evolutia sarcinii obisnuite si a celei rezultate dupa fertilizarea in vitro;

Inconvenientul important ramane cel al pretului acestei proceduri de reproducere asistata, de aceea programul FIV gratuit pentru cuplurile infertile ofera o speranta si celor care nu si-ar permite costul total al interventiei.

Cine poate beneficia de FIV gratuit – criterii

Cuplurile care au incercat timp de mai multi ani sa aiba copii pe cale naturala, care au incercat tratamente de fertilitate si au esuat si care au dovada medicala a problemelor de fertilitate;

Cuplurile casatorite de macar doi ani de zile;

Cuplurile in care macar un sot are cetatenie romana si asigurare medicala;

Cuplurile in care femeia are varsta sub 40 de ani, deoarece dupa aceasta varsta, rata de succes a fertilizarii in vitro scade semnificativ (dupa 35 de ani, se implanteaza 4-5 embrioni, deoarece sansele scad incet-incet).

Cuplurile in care femeia are o sanatate buna, nu sufera de obezitate sau subponderalitate si are un indice al masei corporale normal;

Cuplurile care nu au nici un copil;

Cuplurile de la care se pot recolta ovule si sperma (femeia trebuie sa aiba rezerva ovariana si barbatul spermatozoizi viabili); aceasta deoarece nu se accepta deocamdata in cadrul programului finantat donarea de sperma si nici procedeul mamei-surogat (implantarea embrionului in uterul unei alte femei, ce va da nastere fatului).

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.