Şi ai aflat vestea cea mare: vei avea un bebe! Bineînţeles, toţi apropiaţii sunt fericiţi pentru tine. Ceea ce nu înseamnă că nu vor fi şi enervaţi de unele lucruri pe care le faci sau spui… O femeie însărcinată poate deveni foarte enervantă pentru cunoscuţi – chiar dacă ea nu îşi dă seama de aceasta.
Da, am fost şi eu însărcinată şi nu, nu doresc să jignesc pe nimeni – totuşi, acum ştiu sigur că de-a lungul sarcinii mele, am scos din sărite o groază de oameni!! La prima sarcină, eşti atât de copleşită, încât totul ţi se pare uimitor şi crezi că ceilalţi ar trebui să fie la fel de interesaţi, uimiţi, copleşiţi de minune (nu e nici o minune, femeile rămân însărcinate de când lumea!).
La amestecul de entuziasm şi teamă, se adaugă un kilogram de simptome neplăcute, un kilogram de schimbări hormonale şi rezultă o femeie însărcinată ce poate deveni foarte enervantă…
Cu ce enervează femeile însărcinate pe cei din jurul lor:
Se plâng constant şi oricui – greaţă, oboseală, dureri, transpiraţie, nevoi fiziologice urgente şi frecvente, îngrăşat, toate care am fost însărcinate cunoaştem neplăcerile şi toate înţelegem. Alţii nu prea înţeleg şi se pot gândi: „tu ai vrut-o, ce te tot plângi, ce să-ţi fac eu??”… Oricum, chiar dacă te menajează, poţi fi sigură că dacă te plângi mereu de sarcină, îi vei enerva pe mulţi: nu eşti deloc singura care trece prin aşa ceva!
Mănâncă cât pentru….zece în timp ce se plâng că sarcina le-a îngrăşat. Normal că vei pune câteva kilograme pe tine, însă există unele femei care se folosesc de sarcină ca scuză să mănânce oricât şi orice! Este greu să nu observi o femeie care dă gata o porţie uriaşă, după care se plânge că sarcina e de vină… Da, ştim despre pofte, dar nu ai liber să mănânci oricât dacă nu vrei să creşti de trei ori în greutate. Pont: nu bebe te-a îngrăşat, ci faptul că mănânci constant porții gigant.
Fac pretenţii şi te întreabă ce conţine orice le serveşti. „Sucul acesta are E-uri?”, „Sosul acesta are conservanţi?”, Mâncarea e făcută din ouă crude?”, „Ce tip de brânză ai folosit?” etc.. Este bine că ai grijă la ce consumi, dar nu face din aceasta o întreagă dramă şi nu obliga pe alţii să îţi servească ţie special un anumit fel de mâncare sau să te asculte enumerând ce ai voie şi ce nu ai voie să consumi. În plus, un suc cu conservanţi nu va rezulta în nici o tragedie: ia paharul şi spune „mulţumesc”.
Vorbesc DOAR despre sarcină ca şi cum este eveniment important pe plan naţional şi postează online zilnic poze cu burtica şi tot ce li s-a întâmplat „interesant”. Nu te mira dacă deodată unii cunoscuţi nu răspund la apeluri sau nu mai dau like!
Oferă sfaturi oricui şi pun întrebări indiscrete. „Să ştii de la mine, când vei fi şi tu însărcinată, ai grijă să…”, „nu ştiu ce e în capul tău, cum fumezi dacă zici că vrei să rămâi şi tu însărcinată?”, „tu ce mai aştepţi, o să rămâi singura fără bebe”, „grăbeşte-te să rămâi şi tu, nu ştii ce pierzi, e o experienţă extraordinară”. În primul rând, dacă nu îţi cere nimeni sfatul, nu este interesat de acesta. În al doilea rând, nu este deloc drăguţ să întrebi o femeie de ce nu este şi ea însărcinată: poate nu vrea, poate nu are cum etc.. în al treilea rând, este extraordinar pentru tine, nu şi pentru alţii…
Dau petreceri extravagante la care invitaţii trebuie să aducă cadouri. Parcă nu este de ajuns că botezul deja este o petrecere la care se oferă cadouri sau sume de bani consistente, există şi „baby shower” şi mai nou, există petreceri în onoarea sexului bebeluşului! Da, aţi auzit bine: este la modă să dai petreceri când afli dacă e fată sau băiat.
Folosesc sarcina ca scuză să nu meargă la întâlniri şi să nu depună nici un efort. Sarcina nu este o boală: de ce unele femei evită să mai iasă din casă pentru că sunt însărcinate? Şi de ce se aşteaptă ca toţi din jur să sară să le îndeplinească orice cerere, pentru că, bineînţeles, ele sunt însărcinate… Însă şi mai enervant este atunci când îşi „conving” soţii să stea cu ele în casă, să nu iasă cu prietenii, să nu mai bea strop de alcool…
Se poartă de parcă cei din jur au o tonă de boli periculoase. „Scuză-mă că nu dau mâna cu tine/ nu te pup, mă feresc de microbi”. Da, este de înţeles când persoana este bolnavă. Dar când te fereşti să atingi pe oricine de frică „să nu iei microbi”, s-ar putea să jigneşti pe câţiva.