DiverseEficientizează-ţi şi extinde-ţi afacerea în mod natural, organic! (P)

Eficientizează-ţi şi extinde-ţi afacerea în mod natural, organic! (P)

Cea mai des întâlnită întrebare de care ne lovim în cadrul întrevederilor, este… CUM?

Cei mai mulţi clienţi spun că au apelat deja la numeroase metode de promovare, unde au cheltuit bugete semnificative, dar nu au avut rezultatele mult dorite… deci e posibil ca modul de aplicare să nu fi fost cel corect.

Astfel că la SEO 4Prime începem prin a discuta cu clientul, a vedea ce-şi doreşte cu adevărat şi a analiza cea mai bună strategie care i se potriveşte, adaptând totul la un buget foarte rezonabil care să nu fie o povară suplimentară pentru afacere.

From ZERO (0) to HERO – eficientizăm totul în 4 paşi simpli

…setăm obiective reale (nu imaginare, mult visate)

Analizăm lucrurile etapă cu etapă, iar după ce obţinem acceptul clientului demarăm implementarea. Nu încercăm să sărim peste etape, deoarece nu există drum scurt şi garantat către rezultatul dorit, iar acest lucru poate dăuna în dezvoltarea campaniei, aceasta nemaiavând parte de succes.

Totodată obiectivele stabilite trebuiesc bine analizate şi corelate cu puterea de implementare a companiei tale, iar ulterior totul trebuie analizat şi revalidat. O campanie PPC (fie ea în cadrul reţelelor sociale sau Google Ads) trebuie să fie extrem de bine planificată, deoarece ne aşteptăm să aducă o creștere semnificativă a vânzărilor (fie de produse, fie de servicii – în funcţie de ceea ce comercializează clientul în cauză). Astfel, putem spune că este important să îți setezi fie anual, fie trimestrial, obiective realiste pe care compania / afacerea ta ar trebui să le atingă, să le presteze şi să le menţină.

Cele descrise mai sus pot fi coroborate cu zicala „ne întindem cât ne ţine plapuma” 🙂

Eficientizarea afacerii 2

Dezvoltam site-ul | blog-ul existent sau…

… dacă nu avem unul, demarăm execuţia unuia nou, bine gândit de la zero.

Site-ul, mai presus de toate, trebuie să fie extrem de bine structurat, atât ca şi optimizare SEO, cât şi UI / UX, conţinut de calitate, viteză mare de încărcare, relevant, modern, adaptiv / responsiv, etc.

Trebuie să arătăm celor care ne vizitează site-ul că sunt importanţi pentru tine, oferindu-le servicii / produse / informaţii de calitate, relevante. Astfel nu numai că îi vei câştiga ca şi clienţi / parteneri, dar îi şi vei menţine.

Analizăm pe cine avem ca şi competiţie în nişa afacerii noastre şi cum ne poziţionăm faţă de ei. Acest lucru trebuie analizat la fiecare etapă calendaristică stabilită (anual, semestrial, trimestrial, lunar).

Foloseste marketing on-line

Cele mai optime metode şi strategii de promovare sunt reţelele sociale: Instagram, Twitter, TikTok, Facebook / Meta, etc…fie că doreşti să îţi promovezi produsul pe una, pe unele dintre reţelele de top sau pe toate. Aici lăsăm la alegerea ta, în concordanţă cu bugetele pe care doreşti să le aloci.

Dar pentru a fi eficient în fluxul de ştiri şi postări din cadrul reţelelor, trebuiesc aplicate strategii de marketing specifice produsului tău / industriei din care faci parte.

Putem să te ajutăm atât cu realizarea postării, a conţinutului, dar si a realizării videoclipului (filmare, editare, montaj, etc)

Colaborează cu profesionişti care vor eficientiza procesul tău de marketing

Formula perfectă pentru a eşua este ca tu, deţinător al afacerii să încerci să le faci pe toate, mergând pe premiza că aşa nu dai niciun ban, vei avea cost zero, iar afacerea va merge perfect – acest mindset este unul total greşit. DE CE?…

… deoarece nu vei avea timpul, dedicaţia, puterea şi energia de a învăţa totul, de a fi în top cu toate strategiile de marketing, de croşeta şi a aplica strategia câştigătoare, etc.

Cel mai bine este să colaborezi cu oameni specializaţi care îţi vor livra lucrurile cele mai bune şi cele mai eficiente pentru afacerea ta. Astfel, tu te vei ocupa de lucrurile cu adevărat importante care duc la succes şi la o scalare eficientă a afacerii tale.

Acest tip de strategie l-am discutat cu multiplii clienţi, din diferite domenii, astfel că o firmă care oferă servicii de remodelare corporală (mai exact vacuum corporal) devine interesantă când distribuie materiale cu informații relevante către publicul țintă.

Reunim cele mai importante tehnici și tactici de optimizare si promovare online, transformând bugetul tău de promovare din cheltuială în investițe profitabilă, bazându-ne pe strategii care testate în timp, reale, care functionează 100%.

Hai să ne cunoaştem, să bem o cafea şi să discutăm tot ce e nevoie să ştii pentru a-ţi dezvolta afacerea, aşa cum doreşti.

Contactează-ne la: www.seo4prime.com  |  info@seo4prime.com

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.