Drepturile femeii – Începutul mișcării feministe

0
88
Miscarea feminista
Miscarea feminista

Mișcarea oficială pentru egalitatea de gen a luat naștere la începutul secolului al XX-lea și se generalizează după finalul celui de-al Doilea Război Mondial. La dezvoltarea mișcării au contribuit și evoluția tehnologiei, preucm și economia înfloritoare a Statelor Unite ale Americii de după război, care au creat noi locuri de muncă și au permis femeii să aloce timp și altor activități pe lângă rolul de casnică care îi era atribuit de secole.

Înclinații spre feminism apar încă din secolul al XVIII-lea, în perioada de dinaintea Revoluției Franceze. Nicolas Condorcet, filosof și om politic, a pledat pentru drepturile femeilor și acordarea dreptului acestora la vot.

Într-un articol publicat în 1790, acesta susține că inferioritatea intelectuală a femeii în fața bărbatului e cauzată de lipsa educației, susținând prin aceasta dreptul femeii la instrucție. În timpul Revoluției Franceze, Olympe de Gouges, dramaturg și autor de pamflete politice, redactează în 1791 o Declarație a drepturilor femeii.

După cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea încep să apară din ce în ce mai multe femei care doresc să pătrundă în viața publică, în instituțiile învățământului superior și care cer să aibă dreptul de a profesa aceleași meserii ca bărbații. Elizabeth Blackwell, care a devenit prima femeie medic din lume în anul 1849, a trebuit să aplice la peste douăzeci de școli medicale pentru a fi acceptată în cele din urmă la Colegiul Medical Geneva din New York, unde colegii au acceptat înscrierea doar ca pe un fel de glumă.

Cazuri de femei puternice și educate cum au fost Zenobia sau Hypatia se cunosc încă din timpul Antichității sau din timpul Evului Mediu. Heloise poate fi considerată un astfel de exemplu, chiar dacă este cunoscută în special pentru iubirea tragică purtată lui Abelard. În scrisorile pe care i le trimite iubitului ei se va arăta împotriva modului de viață impus femeilor și căsătoriei.

Mișcarea feministă începe prin cererea de drepturi civice și politice. În anii ‘20-’30 se acordă drept de vot în majoritatea statelor occidentale, excepție făcând Franţa, unde acest lucru se va întâmpla abia în anul 1944.

Publicarea volumului autoarei Simone de Beauvoir, Al doilea sex, în anul 1949, care va deveni unul dintre simbolurile mișcării feministe, marchează intrarea într-o nouă etapă a schimbării opticii asupra rolului femeii în societate. Schimbările au fost percepute prima dată în țările dezvoltate economic. Aici permisivitatea socială era mai mare, intoleranța spre egalitatea de gen mai redusă și oamenii mai deschiși spre schimbare.

În anii ’60 mișcarea feministă capătă din ce în ce mai multă amploare în Statele Unite. Betty Friedan publica cartea Mistica feminismului care va inspira o întreagă generație de femei să se revolte împotriva rolului care le era atribuit. În carte se pune accentul pe disperarea femeii care nu este primită în profesii serioase, în școli de avocatură sau medicină, trebuind să se limiteze la profesii de asistentă medicală sau învățătoare, dar la care trebuie să renunțe imediat ce rămânea însărcinată.

Una dintre femeile intervievate în cartea lui Freidan declara că „simt că nu mai am personalitate. Mă simt ca și cum aș fi bună numai la servit mâncare, îmbrăcat copii și făcut paturi. Cineva pe care îl poți chema atunci când ai nevoie de el. Dar cine sunt eu?”

Sylvia Plath, în romanul ei Clopotul de sticlă, ridică aceleași probleme din perspectiva depresiei și a normelor sociale închise imputate femeilor. De la acestea se aștepta să se căsătorească devreme, prima lor problemă importantă fiind cea a găsirii unui soț, a întemeia o familie și de a-și dedica timpul îngrijirii acesteia. Depresia afecta un număr mare de femei în acea perioadă.

În anul 1966 se înființează Organizația Națională a Femeii, condusă la început de Friedan. În anul 1970 mișcarea organizează un protest la concursul Miss World care se desfășura la Londra. În același an are loc Conferința Națională pentru Eliberarea Femeii care se va concentra pe probleme ca egalitatea financiară, educațională și a șanselor între bărbați și femei, dar și pe probleme legate de sexualitate, ca avortul și contracepția.

În anul 1968 are loc greva de la uzina Ford din Dagenham unde femeile cer să fie plătite la fel ca bărbații. Un studiu din acea perioadă arată că femeile erau plătite aproape jumătate cât aceștia pentru același tip de muncă. Greva de la Dagenham a dus la aprobarea Actului pentru plata egală. Mobilizarea masivă a femeilor în SUA va duce la adoptarea în 1975 a Legii avortului care dă dreptul femeilor la întreruperea unei sarcini. Tot în aceeași perioadă (1974) este permisă folosirea pilulei contraceptive si de către femeile necăsătorite, a cărei folosire fusese aprobată la începutul anilor ’60, dar numai pentru femeile măritate.

Prima fază a mișcării feministe se va concentra pe obținerea drepturilor politice și civice, adică pe obținerea egalității cu bărbatul în diverse aspecte sociale. A doua fază a mișcării feministe va căpăta trei direcții distincte: prima este cea marxistă care s-a confundat cu lupta de clasă, a doua este reprezentată de feminismul radical care consideră că femeile trebuie să se susțină între ele în lupta cu sexul masculin, ce le exploata mai ales în ocupații care țineau de familie și feminismul diferențialist, care acordă mai multă atenție diferențelor care există de la naștere între bărbati și femei. Ultima mișcare va căpăta numele de French feminism, după țara unde mișcarea s-a dezvoltat cel mai mult

Mișcarea feministă a deschis noi drumuri pentru femei. Fără eforturile depuse în trecut în lupta împotriva discriminării de gen, nu ar fi fost posibil ca femeile să ajungă în următoarele decenii să ocupe funcții de conducere și să aibă posibilitatea de a-și construi viața după propriile dorințe și așteptări.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ