Sarcină & BebeDespre olița copilului, când și cum i-o prezentăm copilului?

Despre olița copilului, când și cum i-o prezentăm copilului?

Despre olita copilului – cand invatam copilasul cu olita, ce metode de a face aceasta schimbare mai usoara exista si cum alegem olita potrivita? Trecerea la olita este una dintre cele mai asteptate schimbari, dar si una dintre cele mai dificile… In plus, pur si simplu nu exista o varsta anume la care puteti fi siguri ca cel mic este pregatit si ca va accepta schimbarea – unii copilasi sunt precoce, altii se obisnuiesc si invata mai greu (ceea ce nu are nici o legatura cu dezvoltarea sa generala, asadar nu este cazul sa va faceti griji – schimbarea poate avea loc pe la 18 de luni, chiar mai devreme, sau la 30 de luni, chiar mai tarziu)!

Despre olita copilului – cand?

Fizicmomentul in care copilasul este pregatit pentru trecerea la olita este cel in care are un control relativ al muschilor: cand scaunele incep sa fie regulate, cand nu exista scaune in timpul somnului, cand urinarea devine mai putin frecventa. Bineinteles, momentul potrivit este cand micutul poate sa mearga, sa se aplece, sa stea in fund (cand are miscari coordonate).

Cognitiv – momentul pentru trecerea la olita este cand copilasul intelege ceea ce i se spune si incepe sa poata transmite verbal ceea ce vrea. A intelege si a spune cuvintele cele mai simple este necesar inainte de a incerca aceasta schimbare. In special, daca micutul poate sa spuna cand face sau cand vrea sa faca „pipi”, „caca” – deci intelege sensul cuvintelor si va anunta.

Emotional este o schimbare mare pentru copilas, un pas important spre independenta sa. Daca vedeti ca cel mic incepe sa se simta inconfortabil cu scutecul ud sau murdar si ca cere sa fie schimbat imediat, este un semn pozitiv; daca este curios ce se intampla cand mergeti la toaleta, este un alt semn bun; daca accepta olita si nu refuza sa stea pe ea si intelege ce asteptati de la el, este pregatit. Insa este nevoie de rabdare – cand copilasul sta in scutecele folosite fara a protesta, cand plange sau refuza sa stea pe olita, cand face pe jos in loc de olita, inseamna ca nu este inca vremea!

Insa este important sa nu grabiti sau sa fortati micutul, in special cand are sub 30 de luni – oricat de frustrant este, amintiti-va ca fiecare micut isi urmeaza propriul ritm si nu trebuie sa il comparati cu alti copilasi!

Despre olita copilului – cum?

O intrebare cu raspuns dificil – nu exista o metoda pas-cu-pas ce va garanteaza ca cel mic va invata imediat sa faca la olita! Mai mult, odata cu primele succese, nu inseamna ca gata, s-a intamplat schimbarea cea mare – este un proces treptat si va trebui o perioada sa il lasati cu scutece noaptea. In plus, se intampla ca micutul sa dea inapoi – face uneori la olita, alteori pe el…

bebe pe olita

Intelegerea este cea mai importanta in trecerea copilului la olita: sa inteleaga ce inseamna „caca” si „pipi” (il invatati sensul cuvintelor cand schimbati scutecele) si sa inteleaga ce va asteptati sa faca el! Cand ii aratati olita, incercati sa ii explicati exact ce scop are aceasta! Puteti pune resturile de pe scutec in olita, asa incat copilasul sa vada ca acolo trebuie sa ajunga; apoi ii aratati cum aruncati resturile in toaleta.

Cand micutul este in stare sa va anunte ca a facut pipi sau caca (deci vrea sa ii schimbati scutecul), incercati sa il invatati sa anunte dinainte – daca reusiti aceasta, deja ati parcurs drumul cel mai lung pana la invatarea la olita. Cand copilasul va anunta inainte ca are nevoie, il duceti calm la olita si il asezati pe aceasta – pana la urma, va face (desi veti avea si accidente – va face inainte sa ii scoateti pantalonasii, va face pe jos, va face cand il ridicati de pe olita)… Iar daca incepe sa aiba scaune regulate, incercati sa il intrebati in jurul orei daca are nevoie si sa il asezati pe olita (fara sa il obligati insa sa stea pe ea mult, daca nu vrea).

Invatatul cu olita este important – cand ii aratati prima data olita, aratati-i cum sa stea pe ea si repetati-i ca „aici – pipi si caca”. Va invata mai usor daca il lasati sa va vada si sa va urmeze exemplul… Dar, foarte important, nu il puneti sa stea fara scop pe olita – asteptati sa anunte ca are nevoie, asteptati ora la care face de obicei, asteptati o grimasa care va indica nevoia; aratati-i olita imediat dupa ce a facut pe el, incercand sa ii explicati ca acolo trebuie sa faca.

La prima reusita – cand copilasul a facut la olita, aratati-i cat de bucurosi si mandri sunteti si faceti din fiecare reusita o ocazie de a il lauda! Dupa ce a facut de mai multe ori la olita, renuntati la scutece pe timpul zilei (aveti grija sa il imbracati cu chilotei si hainute care se scot repede si fara efort sau, daca este cald, lasati-l doar in chilotei sau chiar in funduletul gol).

Despre olita copilului – olita potrivita

Sa fie comoda – prima si cea mai importanta regula: trebuie ca micutul sa stea comod pe olita, deci aceasta sa nu fie prea mare sau prea inalta! O metoda buna ar fi sa il luati cand alegeti olita si sa il puneti sa testeze si sa aleaga.

Pentru un plus de confort, puteti alege un model simplu, insa cu spatar.

Olita trebuie sa ii placa copilului – deci poate fi colorata atractiv. Insa nu este o idee prea buna sa ii cumparati o olita-jucarie – muzicala, cu lumini sau cu prea multe desene. Aceasta deoarece este esential ca micutul sa invete scopul precis al olitei si sa invete ca trebuie sa stea pe olita doar cand are nevoie – nu sa se joace cu ea! In plus, daca micutul crede ca olita e o jucarie, poate sa creada si ca fecalele sunt de jucat (multi micuti au tendinta de a se juca curiosi cu acestea)…

Ii spuneti ca aceea este olita lui si numai a lui si o asezati la indemana, in camera sa, pentru ca cel mic sa ajunga rapid la ea.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.