Dragoste și relațiiDe ce să nu-l ierţi dacă te-a înşelat? Pentru că nu merită!

De ce să nu-l ierţi dacă te-a înşelat? Pentru că nu merită!

Înainte îţi spuneai că nu ai accepta să fii înşelată, că un bărbat ce calcă strâmb nu merită nici măcar să te mai uiţi la el. Ce s-a întâmplat? Cum ţi-ai pierdut convingerile şi cum ai ajuns în situaţia de a rămâne alături de un bărbat infidel?

L-ai iertat – sau crezi că l-ai iertat. După ce a trecut şocul iniţial şi durerea sfâşietoare, după ce ai trecut şi peste orgoliul rănit, ai decis să ierţi. În numele iubirii voastre, în numele relaţiei voastre. Poate că ai căutat scuze, motive care l-au împins pe „săracul” tău iubit să calce strâmb. Poate chiar el, alături de regrete şi promisiuni, a sugerat că greşeala lui s-a întâmplat şi din cauza ta. Dar că nu o va repeta. De acum, veţi rezolva împreună orice probleme, orice insatisfacţii şi veţi avea o relaţie mai bună. Şi ai iertat…

Dar deseori nu merită să îl ierţi! El spune că a făcut o greşeală. El spune că a căzut în mrejele altei femei şi s-a lăsat, bietul de el, sedus deoarece voi doi aveaţi probleme în relaţia voastră. Bun – aceasta a fost reacţia lui? Să te înşele? În loc să vorbească cu tine, în loc să-ţi spună ce nemulţumiri are, se culcă cu o alta? Ce rezolvă cu aceasta?

Bărbatul care te-a înşelat poate că nici nu te vrea, poate că nu te iubeşte cu adevărat. Altfel, cum să-ţi facă asta? Poate că el vrea să vă împăcaţi doar din comoditatea pe care i-o oferă relaţia, poate că nu vrea şi nu e pregătit să nu fie cu tine.

Obişnuinţa are o forţă ce poate ţine doi oameni împreună chiar şi după ce nu a mai rămas nimic altceva semnificativ între ei. De ce ai rămâne cu un bărbat infidel care te vrea pentru că aşa e mai comod şi mai uşor pentru el? De ce să treci prin chinurile iertării – căci a trece peste o aşa trădare este dureros…

Câteodată este mai simplu să pleci. Câteodată nu merită să-l ierţi dacă te-a înşelat.

nu il ierta

Răspunde sincer: crezi că chiar poţi ierta? Gândeşte-te că a ţinut o alta în braţe, a sărutat-o, a făcut dragoste cu ea… Apoi te-a minţit şi s-a purtat ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Sau poate că a avut regrete.

Este dureros chiar să ştii că iubitul tău a avut alte femei înaintea ta – cum este să ştii că a avut o alta în timp ce era cu tine? Ce doare mai mult, trădarea în sine, imaginea lui cu o alta sau minciuna lui contează mai puţin decât contează răspunsul tău sincer: chiar eşti în stare să ierţi?

Nu ierţi cu adevărat decât dacă laşi în trecut greşeala lui. Iar aceasta cere timp. Şi trebuie să ştii că el merită. Din păcate, de prea multe ori el nu merită. De ce să sacrifici atât pentru cineva care ţi-a distrus încrederea, siguranţa, fericirea?

Iertarea este bună pentru suflet, însă câteodată nu este o soluţie. Câteodată nu poţi ierta, aşa cum câteodată este mai bine să nu ierţi. Deschide ochii: dacă toţi prietenii îţi spun că el nu merită, atunci el nu este un biet neînţeles care a greşit o dată, el chiar nu merită. Nu te merită.

Pentru a fi corecţi, inversul este la fel de valabil: o femeie care înşală merită la fel de puţin iertarea iubitului ei. Dar, până la urmă, tu eşti cel sau cea care va hotărî. Încearcă doar să nu îţi calci pe principii, valori. Încearcă să nu laşi pe nimeni să-ţi fure încrederea în tine.

Şi aminteşte-ţi întotdeauna: NU este vina ta că te-a înşelat! Nu, nu e din cauză că nu i-ai oferit destulă iubire, atenţie sau satisfacţie. Este din cauză că el nu a ştiut cum să îţi spună că îl nemulţumeşte ceva şi a ales să facă ceva ce îţi va provoca suferinţă. Este doar vina lui…

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.