De ce se distanteaza copiii, de ce micutul care parca doar ieri te iubea si se lumina la fata cand intrai in camera, astazi te evita, ignora si pare mereu bosumflat? Poate fi chiar dureros pentru un parinte, insa este vorba despre o etapa normala in cresterea si dezvoltarea copiilor – vine un moment in care el nu mai are atat de multa nevoie de tine…
In primul rand, trebuie sa stii ca este normal, in jurul unei anumite varste, ca acest lucru sa se intample: intre 13 si 16 ani. Copiii, odata ajunsi la pubertate si intrand in perioada adolescentei, se distanteaza de parinti si isi cer dreptul la independenta. O legatura prea stransa, supraprotejarea si dependenta copilului fata de parinti nici nu este recomandata – el trebuie sa ajunga si la momentul in care poate si vrea sa se descurce singur, fara ajutorul si protectia parinteasca.
Dorinta de independenta
Incepand cu pubertatea, este doar normal ca viitorul tanar sa doreasca sa isi declare, sa isi arate independenta, sa dovedeasca ca se poate descurca pe cont propriu. Cu cat tragi de el si il „sufoci”, cu atat va dori mai mult sa fie pe cont propriu. Nu o lua ca pe o sfidare, desi poate adopta atitudini uneori jignitoare – el incearca pur si simplu sa isi dovedeasca si sa arate si celorlalti ca a crescut si ca este propriul sau stapan. Daca in mediul familial, tanarul se simte prea controlat, exista prea multe reguli, aceasta nevoie de independenta poate da nastere chiar la faze de razvratire, de rebeliune – incalcarea ca o sfidare a regulilor.
Tanarul vrea ca voi sa stiti ca nu mai este copil si ca regulile voastre au devenit exagerate – vrea sa isi ia viata in propriile maini. Desigur, el inca nu este un adult si nici nu poate fi vorba sa il lasati de capul sau, dar incercati sa discutati cu el regulile si sa fiti mai flexibili – altfel exista riscul sa pierdeti total controlul asupra sa. Nu va pacaliti: reguli extrem de severe si pedepse severe nu fac decat ca adolescentul sa invete sa se ascunda eficient de voi!
Prapastia intre generatii
In unele familii, este vorba de o adevarata prapastie, o diferenta mare si sesizabila intre dorintele, valorile, nevoile, asteptarile parintilor si cele ale copilului. In alte familii, putem vorbi mai degraba de un „sant” – nu exista diferente semnificative, insa cea mai importanta ramane in picioare: este vorba de insasi varsta parintilor si a copiiilor si deci de nepotriviri intre comportamentele specifice unei varste. Nu intelegi de ce ii place muzica pe care o asculta, de ce poarta asemenea haine, de ce sta zile intregi cu fata in PC, de ce vorbeste ciudat…
Intotdeauna va exista o diferenta marcanta intre doua generatii si fiecare noua generatie pare ciudata celei precedente si tot asa… Amintiti-va ce opinie aveau parintii vostri despre voi la varsta copilului vostru… Asa ca puberul si apoi adolescentul resimte aceste diferente, simte ca voi nu il puteti intelege si chiar il criticati. Si cu cat ii spui ca nu ii pricepi preferintele si nu ii accepti alegerile, cu atat el simte ca tu nu il poti intelege si se distanteaza.
Cand e vorba de noi generatii, cel mai bine este sa te feresti sa critici acele aspecte care nu ii fac rau: lasa-l sa isi aleaga singur hainele, muzica, cartile si nu incerca sa ii impui prea multe – in afara de ceea ce e de la sine-inteles, datoriile sale de a invata, de a se feri de pericole, de a merge la scoala.
Inchidere in sine
Este o perioada temporara specifica multor adolescenti, baieti si fete. Daca vezi ca se poarta mai distant cu voi, dar si ca petrece mai mult timp inchis in camera decat afara, cu prietenii, trece printr-o perioada de intrebari, de descoperiri, de meditatie si reflectie asupra lui insusi. Aproape orice copil ce ajunge la 13-14 ani va trece printr-o asemenea faza: incepe sa isi puna intrebari despre sine, viata sa, scopul sau, viitorul sau etc.
Desi ai crede ca il poti ajuta cu niste raspunsuri, in general, el trebuie sa isi gaseasca propriile raspunsuri. Nu i te baga in suflet decat daca vine la tine cu o intrebare. La unii, aceasta perioada se transforma intr-o adevarata etapa filosofica – va citi carti de filosofie si probabil ca asculta muzica mai mult decat ciudata, in incercarea de a descoperi sensul vietii. Daca nu observi comportamente excesiv de morbide sau riscante (fumat, alcool, taieturi facute pe propriul corp, prea multe carti despre moarte), lasa-l sa isi traiasca viata si sa treaca singur peste aceasta faza.
Daca este prea retras si nu numai ca nu vorbeste cu tine, dar nu prea are nici prieteni, urmareste semnele unei stari depresive: izolare de alti covarstnici, comportament asocial la scoala, probleme scolare, reverie, retragere si fuga de realitate – in aceasta situatie, trebuie sa intervii cu afectiune, dar si severitate.
Grupul de prieteni
Un motiv esential si raspuns important la intrebarea „de ce se distanteaza copiii”. In mod normal, la varsta pubertatii si a adolescentei, familia trece pe locul doi si grupul de prieteni devine un reper si un model pentru copil. Este o trecere normala si il ajuta la consolidarea acelei independente. Un copil incapabil sa se desprinda de parinti si sa isi faca prieteni nu se va descurca prea bine in viata.
Prietenii vor deveni persoanele importante in viata lui, cu care isi va petrece cel mai mult timp si il vor influenta cel mai mult. Nu il impiedica sa isi petreaca timpul cu prietenii: este normal sa se distanteze de familie. Trebuie sa te asiguri ca ii cunosti prietenii si ca acestia nu il influenteaza in sens cu adevarat rau: vezi in ce fel de grup se integreaza.
Sunt grupuri normale de adolescenti, care mai fac si prostii (nu ai cum sa scapi total de asta) – adopta si comportamente de sfidare precum fumatul si petreceri nebune; insa sunt si grupuri anormale, in care tinerii invata comportamente riscante si deviante – precum droguri, vandalism, agresiuni. Cere-i sa ii cunosti prietenii – daca refuza, poate are motive sa ii ascunda, asa ca urmareste-l si vezi ce fel de grup de prieteni are.
Ai aflat de ce se distanteaza copiii si ca este vorba de o etapa normala in dezvoltarea lor. Dupa ce trec de nebunia debutului adolescentei, vei gasi in copilul tau un viitor adult cu care vei putea din nou vorbi despre orice. Poate fi dureros, insa nu ai cum sa il opresti sa creasca si sa isi faca propria viata – daca il sufoci sau controlezi prea mult, mai mult rau ii faci. Trebuie sa accepti ca, la un moment dat, copilul tau scump si inocent va creste si va dori sa „paraseasca cuibul” – iar perioada de trecere, adolescenta, il pregateste pentru viitorul de adult.
