Fiecare dintre noi trece prin stări nefericite, de tristețe, însă uneori acestea se repetă iar și iar, de parcă nemulțumirea s-a instalat definitiv și este ca o ,,boalăˮ de durată. Astfel de momente apar din cauza faptului că oamenii își doresc mereu altceva, tânjesc după un alt fel de trai, după o viață în care să-și găsească rostul, în care să aibă un scop și un sens. Oamenii de fapt suferă de depresie, de o tristețe profundă care devine dureroasă, ea parcă inhibă dorința lor de a se bucura de viață, de a simți, de a căuta fericirea.
Dacă am ține cont de datele statistice, am putea spune că factorii de risc ai depresiei sunt: decesul unei persoane dragi, divorțul, situația economică rea, condițiile profesionale nefavorabile, etc. În realitate există mult mai multe cauze ale acestei veritabile boli – care este depresia. Oamenii intră într-o stare de tristețe profundă din cauza faptului că trăiesc într-o lume lipsită de dragoste și bucurie. Ei își duc existența într-o lume parcă ,,lipsită de sensˮ în care se caută mai mult plăcerea, însă bucuria interioară nu trebuie confundată cu această stare de moment, pentru că ea înseamnă altceva, ea ține de îndeplinirea rostului ca om.
Oamenii ajung să sufere de depresie și neagă acest lucru. Mai mult decât atât ei sunt disperați să-și găsească liniștea sufletească și pentru aceasta merg la mănăstiri, însă și aici se simt blocați, nu au puterea de a-și deschide ușor sufletul, de a discuta cu un preot despre problemele care îi apasă. Suferința lor interioară este mare și acest lucru se vede și pe chipul lor, ei nu mai au acea seninătate și strălucire în privire, par apăsați, triști, abătuți din diferite motive, care uneori nici nu le mai sunt atât de clare. Starea lor de cădere și de conflict dintre minte și suflet se vede și în comportamentul lor, în felul în care se manifestă (au reacții de nemulțumire, nervozitate, neliniște, nerăbdare, uneori au accese de bucurie sau din contra crize de plâns), și toate aceste dezechilibre emoționale apar pe fondul lipsei de dragoste, a faptului că se simt neputiincioși.
Oamenii ar trebui să găsească un sens în ceea ce au și să nu-și dorească ceva imposibil, care chiar nu se poate. Este bine să viseze, să aibă dorințe, idealuri, dar acestea trebuie să fie realiste, nu imposibil de realizat. În goana obsesivă după fericire, pot ajunge să ducă o viață agitată, stresantă, din care să rateze momentele de împlinire și de bucurie. Ei trăiesc o viață în plăcere dar fără a fi fericiți, fac sacrificii și se gândesc doar la partea materială, la câștigurile pe care le obțin. În realitate lucrurile simple pe care le fac doar cu dragoste le pot aduce conexiune cu sufletul lor, bucurie și fericire. Pentru a fi conectați cu inima trebuie să se schimbe, să înțeleagă că toate vin la timpul lor, să caute răspunsuri la toate problemele care îi apasă înăuntrul lor și să înțeleagă că fiecare experiență are și o parte bună, îi învață ceva, poate fi privită ca o binecuvântare.
Preoții spun că bucuria vine din trăirea iubirii, că avem nevoie să iubim dar și de dragostea celorlalți. Dar cum să se întâmple acest lucru dacă noi oamenii nu ne iubim îndeajuns? Fiecare trebuie să se schimbe, să își urmeze chemarea inimii pentru că doar așa va simți bucuria în sufletul său. Ideea nu este de a demonstra ceva cuiva, ci de a face în așa fel încât schimbarea să aibă loc, indiferent ce a fost în trecut. Puterea poate fi găsită și în vulnerabilitate, mai ales dacă ai încredere că se poate, ai răbdare și ești sincer cu tine însuți.
Egoismul este periculos în viață. Oscar Wilde spunea că: ,,Egoism nu înseamnă să trăiești cum vrei, ci să le ceri altora să traiască așa cum vrei tu.ˮ Renunță la egoism pentru a fi fericit! Doar atunci când dăruiești din suflet, fără teamă, poți simți în sufletul tău lucruri minunate, de neprețuit, o stare de bucurie interioară. Un astfel de gest te ajută să te simți bine, să fii fericit. Întotdeauna când dăruiești ceva fă-o din toată inima și fără nicio așteptare, pentru că acest act este de fapt despre tine, te va ajuta să-ți descoperi esența și adevărata frumusețe.
Toate gesturile noastre trebuie umplute cu sens, frumusețe, prezență, iar astfel noi ne transformăm în bine, devenim mai senini, mai frumoși. Putem trăi frumos mai ales atunci când încetinim ritmul, când începem să conștietizăm frumusețea din jur și ne bucurăm de lucrurile simple, doar ele ne mai pot scăpa de depresie, neliniștea și stresul din fiecare zi. Lucrurile simple pe care le facem cu dragoste ne ajută să avem o conexiune cu sufletul nostru și cu lumea înconjurătoare.
Pentru a ne construi frumos viața trebuie să acceptăm momentul prezent, să ne bucurăm de el și să nu trăim în trecut sau în viitor. Dacă lăsăm trecutul să ne acapareze vom fi mereu afectați de nemulțumiri, vom avea stări de tristețe din cauza faptului că nu avem ce ne dorim, vom fi mereu nefericiți și depresivi. Ideea este să ne eliberăm de obiceiul de a trăi în trecut sau în viitor, pentru că viața se petrece acum și nu în viitor. Putem scăpa de acest obicei doar dacă alegem momentul prezent, de a-l trăi cât mai frumos, încercând să facem totul cu prezență, iubire și sens.