Ce rochii de mireasă se poartă în anul 2018?

0
539

Moda nu are limite nici în ceea ce privește rochiile de mireasă. Moda transmite starea de spirit a vremurilor, prezintă an de an o explozie uluitoare de idei, schimbările, viziunile și inovațiile designerilor. Aceștia, prin talentul lor, impresionează cu fiecare colecție în parte și au mereu succes.

Rochia de mireasă cu mâneci lungi

Acest model apare în colecția de rochii de mireasă Rosa Clara pentru anul 2018. Rochia este realizată din crep alb, este lungă și prezintă o fantă senzuală pe picior. Alte modele pot avea mânecile lungi realizate din dantelă, sau trena lungă și detașabilă pentru a putea fi înlăturată la petrecerea de nuntă, spre a putea dansa mai ușor alături de invitați.

Rochia de mireasă cu pelerină sau capă

O astfel de rochie lungă albă este cu adevărat o piesă vestimentară cu aspect superb, o operă de artă care emană eleganță, frumusețe și romantism. Capa poate fi din satin, din dantelă, din tul fin străveziu cu aplicații din dantelă sau din alte materiale potrivite pentru o astfel de ținută minunată.

Rochia de mireasă cu mărgele, perle și volane

Designerul Yaniv Persy impresionează prin colecția de rochii de mireasă realizate din diferite țesături superbe combinate (mătase, tul, dantelă, satin) care sunt astfel croite și imbinate încât creează imaginea unor valuri, ca și cum mireasa ar fi o nimfă abia ieșită din adâncul mării. Rochiile au diferite elemente stratificate, prinse ca niște volane, au decorațiuni minunate realizate din perle, cristale și mărgele albe.

Rochia de mireasă din mătase satinată

Casablanca impresionează prin colecția de rochii de mireasă pentru anul 2018. Acestea arată fabulos, sunt realizate din mătase satinată foarte fină, au corset și o bată cu decorațiuni din mărgele argintii în talie. Stilul este sofisticat, umerii sunt goi, silueta este pusă perfect în evidență, iar broderiile sau aplicațiile cu mărgele sunt minunate.

Rochia de mireasă ca de prințesă

Sophia Tolli oferă o colecție de vis de rochii de mireasă, atât de frumoase, cu corset și fuste din materiale foarte subțiri, diafane. În această colecție se vede pasiunea pentru lux, mai ales că rochiile sunt prezentate într-un stil inedit, aristrocratic. Atracția apare și pentru modelele clasice dar și pentru stilul haute couture. Rochiile sunt croite perfect astfel încât să pună în evidență silueta și mai ales să accentueze talia fină a miresei. Aproape toate modelele de rochii au corsete incorporate și sunt realizate din materiale deosebite – dantelă, satin, mătase, organza sau chiar tafta. Sophia Tolli este un brand foarte cunoscut în lumea modei mai ales prin creațiile pline de romantism. Rochiile au decorațiuni deosebite, realizate din dantelă, cristale Swarovski, perle, mărgele albe sau argintii.

Rochia de mireasă Elie Saab

O astfel de creație este cu sigurnță de o frumusețe incredibilă. Acest designer are talentul de a îndeplini visul oricărei femei – de a avea o rochie ca de regină în ziua nunții ei. Rochiile de mireasă Elie Saab sunt uimitoare, sunt realizate din materiale prețioase, au detalii complicate și pot fi cu decolteu impresionant. Unele modele sunt cu voal sau capă din blană albă, cu mâneci lungi din dantelă sau cu bretele fine, toate perfect ajustate pe talie, astfel încât să ofere miresei frumusețe și grație.

Rochia de mireasă marca Mon Cheri

Astfel de rochii sunt create de designerul M. J. Thornburg care impresionează prin modele de rochii clasice, de lux, la el se observă însă și influențele vestimentației de tip haute couture. Acest designer este renumit pentru pasiunea sa pentru unicat. El și-a dorit mereu ca fiecare creație a sa să fie diferită, să aibă anumite detalii, elemente rafinate și spectaculoase, care să o transforme într-o operă de artă, să accentueze individualitatea miresei care o poartă. Rochiile de lux marca Mon Cheri sunt inedite, din țesături fine, prețioase, strălucitoare, perfecte pentru o nuntă de vis. Dacă alegi o astfel de rochie cu siguranță vei arăta minunat, vei avea o ținută ca de poveste, cum nici nu ai visat.

Dacă ești în căutarea unei rochii de mireasă, te poți inspira din galeria cu imagini prezentate pentru a alege o rochie potrivită stilului tău, în care să te simți uimitor în cea mai importantă zi din viața ta. Pentru anul 2018 designerii au creat colecții impresionante care depășesc pe acelea prezentate în colecțiile de câteva sezoane încoace ceea ce arată o evoluție clară a modei, dar și talentul și creativitatea celor care le-au realizat. Se vede clar măiestria cu care sunt lucrate, dorința designerilor de a transpune detaliile și de a folosi îndeosebi materiale prețioase care să ofere un aspect de eleganță, rafinament și lux. Se remarcă și decorațiunile prețioase dar și materialele fine care sunt extraordinar de frumoase. Broderiile din perle, paiete și pietre albe sunt aplicate manual și schimbă total aspectul unui model, îi oferă un atribut special care face diferența, îl face să fie original.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ