Motive pentru care copiii mint și ce puteți face ca și părinte să corectați acest obicei?

0
476

Copiii mintToti copiii mint – insa despre ce anume si din ce motive? Daca ai inceput sa te simti suparat(a), frustrat(a) si iritat(a) de minciunelele spuse mereu de copilul tau, trebuie: 1) sa afli motivele pentru care copiii mint in general; 2) sa intelegi empatic motivatia copilului; 3) sa afli cum poti sa il incurajezi spre sinceritate si deschidere.

In general, cand se vorbeste despre subiectul copiii si minciuna, discutia se orienteaza spre copiii mai mari si adolescenti. Insa toti copiii mint, dupa varsta de 4 ani (pana la 6-7 ani vor minti frecvent)! De altfel, si toti adultii mint – in special acele „minciuni albe”, care nu au consecinte negative! Studiile arata ca un adult spune o minciunica macar o data pe zi (minciuna sau omisiune)! Un aspect de retinut: copiii nu mint din rautate, ci din bucuria de a te insela si pacali!

De ce mint copiii:

  • Imaginatie. La varste mici, copiii mint mai degraba creativ, fara scop practic. Un copil de 4 ani spune cate o minciunica la fiecare 2 ore! Nu au ca motivatie sa scape de pedeapsa si sa acunda un fapt. Pur si simplu, ei fac cu greu distinctia imaginar-real si inventeaza multe lucruri. Cand copilasul iti spune ca in camera sa, un strumf zboara, el nu vrea sa te pacaleasca, ci pur si simplu inventeaza aceste fragmente fictive pentru a isi imbogati ziua. Imaginatia bogata il opreste sa mai realizeze ce era fictiv si ce real. Pana la 5-6 ani, aceste fabulatii il ajuta si nu are rost sa te apuci sa ii explici diferenta real-fictiv. Nici sa ii spui ca te minte! Pastreaza educatia asupra minciunilor practice – cum ar fi „cine a luat ciocolata de pe masa”, „cine a varsat apa” etc. Inca un lucru – pana la 4 ani, daca il prinzi mintind, se prea poate sa fie pentru ca a uitat ca a facut un anumit lucru – memoria sa este inca slaba.
  • Exagerare pentru impresie. Copiii mint si pentru a inflori o poveste care pare prea plicticoasa! Cand il intrebi „si ce ai facut azi la bunica?”, se prea poate sa inventeze ceva minciunele, doar din nevoia de a fi creativ si a impresiona! Aceste minciunele nu sunt grave, atat timp cat copilul nu va continua la varste mari sa infloreasca constant povesti. Variaza de la exagerari mici precum „bunica a facut bors si eu am facut prajitura” (tu stii cine le-a facut pe ambele), la minciunele mai impresionante precum „am salvat un copil din lac si am citit o carte”… Aceste minciuni sunt spuse atat din nevoia de atentie, de a face impresie, cat si dintr-o nevoie de stimulare a copilului – daca se plictiseste des, e doar normal ca isi inventeaza actiuni fictive si impresionante. Pana la varsta de 5-6 ani, aceste minciunele sunt inofensive si ii ajuta si imaginatia! Insa asigura-te ca copilul nu le scorneste atat de des din plictiseala – ofera-i activitati in viata reala care sa il stimuleze. La fel, daca infloreste povesti pentru ca el sa impresioneze, poate ca ar fi bine sa il lauzi mai mult si sa ii cresti stima de sine!
  • Lipsa intelegerii interzis = periculos. Un motiv important pentru care copiii isi mint parintii tine de faptul ca ei nu inteleg cu adevarat, nu percep, oricat li se spune, periculozitatea, riscul presupus de o actiune. Ei stiu ca nu au voie sa faca anumite lucruri – de exemplu, sa sara in pat sau sa manance inainte de masa dulciuri. Stiu ca le este interzis. Insa nu inteleg consecintele riscante, nu inteleg cu ce ar fi raniti de acest act care li se pare cu atat mai atragator cu cat este interzis! Desi le spui ce se poate intampla („iti poti sparge capul”, „nu mai ai pofta de mancare”), copiii diminueaza acest risc pana la ignorarea sa. Iar un act interzis pe care il face este chiar atractiv, ca o aventura. Insa apoi, ei vor in mod normal sa se fereasca de consecinta directa a actului interzis si anume pedeapsa si dezaprobarea ta. Asa ca mint! E un comportament natural si nu numai pentru un copil. Daca te grabesti si treci pe rosu, desi stii ca e interzis, nu e asa ca ii spui politistului ca era inca verde cand ai pornit? Un act facut din cauza nerealizarii periculozitatii, urmat de minciuna care il ascunde, pentru a te feri de consecinta directa! Minciuna nu este dorita de copii si nu e menita sa insele parintii, ci sa il scape de o urmare neplacuta… In plus, minciuna nu are de multe ori nici o consecinta rea – deci daca cel mic vede ca scapa mai usor mintind si ca minciuna nu raneste pe nimeni, va adopta aceasta solutie.
  • Minciuna sau adevarEvitarea lucrurilor neplacute. Exact ca si adultii, copiii se folosesc de minciuni, in special dupa 5-6 ani, pentru a evita sarcini si munci neplacute. Va spune ca il doare ceva cand nu vrea la scoala, nu vrea sa faca treaba in casa, nu vrea sa mearga la medic…
  • Intimitate si putere. In primul rand, chiar si copiii mici simt uneori nevoia de intimitate, de a tine anumite lucruri pentru ei – ganduri, acte. Nu numai atunci cand fac ceva ce nu au voie, ci cand gandesc ceva despre care cred ca ar deranja pe parinte sau despre care cred ca este un gand anormal. Copiii simt nevoia si de spatiu personal – iar tu, intrand mereu peste el in camera, nu prea ii oferi asa ceva (de aceea, la adolescenta vor dori incuietoare). Dar simt in special nevoia sa tina anumite ganduri si emotii pentru ei insisi. Asadar, cand ii vei intreba insistent ce gandesc, de ce sunt suparati etc., ei vor minti, nedorind sa iti marturiseasca tot. La urma urmei, este dreptul copilului sa tina pentru sine anumite lucruri si sa ti le impartaseasca doar cand vrea. Daca insisti, vei primi o minciuna care sa te linisteasca! In plus, copiii mai marisori incep sa realizeze ca tinand anumite lucruri doar pentru ei si refuzand sa iti spuna tot, dobandesc intr-un fel o parte din putere! Daca cel mic este deranjat de controlul tau, de implicarea ta, de autoritatea ta asupra lui, se va folosi de minciuni pentru a capata si el o anumita putere in relatie!
  • “Ei nu inteleg”. Este o replica tipica pentru adolescenti. Dar nu numai adolescentii gandesc asa – chiar si copilul tau de 10 ani, atunci cand ii refuzi sau interzici ceva ce isi doreste, va gandi ca tu nu il poti intelege! Si pentru ca nu il poti intelege, va trage concluzia ca perspectiva sa e corecta, a ta gresita si deci nu este rau daca face ceea ce vrea. Insa sigur, pentru a nu rani pe nimeni si a evita urmarea, va minti…
  • Minciuna nu raneste. Aceasta este cauza principala pentru care toti copiii mint! Desi tu te simti, ca parinte, nerespectat, suparat, jignit si ingrijorat cand afli ca te-a mintit, pentru copil nu este o „mare scofala”! Nu vede cum te-ar rani practic o minciunica. Din contra – spune minciuna pentru a nu te supara cu adevarul… De cele mai multe ori, minciuna nu este rautacioasa si copilul care minte nu este rau!
  • Exemplul adultilor. Problema este urmatoarea: ca parinti, ii spuneti copilului cat de important este adevarul! Insa se poate intampla sa va auda pe unul din voi mintind si sa vada deci ca e o solutie acceptabila de a scapa de ceva si de a obtine ce vrei! Mai mult – se poate intampla ca unul din voi sa il faceti complice si sa il si recompensati: „nu ii spune lui mami ca am mancat inghetata”, „nu ii spune lui tati ca am cumparat asta”! Dar atunci cand ii spuneti ca nu puteti cumpara o jucarie pentru ca nu mai aveti bani – si se intampla ca el sa observe ca ai bani in portofel?! Dar cand suna cineva si ii spuneti sa zica „mama nu e acasa”? Vi se par minciuni albe, inofensive? Dar minciuna e minciuna! Va asteptati ca un copil sa faca diferenta? Sau sa va vada ca mintiti, dar el sa nu o faca?
  • Politete. Pe la varsta de 7-8 ani, copiii invata sa minta si din politete! Chiar parintii ii incurajeaza. Replici precum „imi pare bine sa va vad”, „imi place cadoul”, „imi place mancarea” – voi deseori il incurajati spre asemenea minciunele…
  • Asteptari mari, reguli severe. In special la adolescenta, daca tanarul se simte controlat si crede ca v-ar supara sau intrista cu adevarul, va minti! Despre viata sexuala, despre locurile unde merge, notele de la scoala. Desi stie ca veti afla pana la urma, prefera sa amane consecintele negative si sa minta. Asta pentru ca stie sau presupune ca voi veti reactiona prea intens si il veti invinovati doar pe el…
Citește și:  Este introducerea uniformelor școlare o decizie inspirată? Voi ce părere aveți?

Minciuna la copiiCateva sfaturi:

  • Toti copiii mint. Nu exista practic sfaturi care sa iti garanteze ca micutul tau nu va minti! Nu ai ce face pentru a elimina minciuna, este parte a vietii copiilor si adultilor! Insa poti sa controlezi cat de cat frecventa si gravitatea minciunilor…
  • Invata-l de mic. Nu intra in aspecte etice complicate, spune-i doar ca adevarul este corect si bun, minciuna e rea (minciuna, nu copilul mincinos)! Intelege cel mai bine asta atunci cand ii citesti povesti moralizatoare cu personaje ce mint si apoi platesc minciuna. Ii citesti, apoi ii explici de ce minciuna e rea si ca are urmari si mai rele.
  • Nu il forta sa minta! Anumite situatii chiar il fac pe copil sa minta! Daca intrebi sever „cine a spart farfuria?”, va minti, desigur! Nu intreba, ci obisnuieste-te sa spui: „vad ca s-a spart farfuria. Cine ma ajuta sa strang?”.
  • Nu eticheta. Nu il face nici „mincinos” – spune-i „cred ca nu spui adevarul”, nici „rau”. Etichetarile nu au decat efecte negative! El va crede ca chiar e mincinos si deci va continua sa minta…
  • Afirmatii „eu”. Cand este mai marisor, peste 5 ani, incearca sa folosesti mereu afirmatiile „eu”: „cand minti, eu ma simt”. Decat sa ii spui de ce e rau din punct de vedere etic si moral sa minta, e mai clar sa ii spui cum te face sa te simti minciuna sa!
  • Lauda-l cand spune adevarul. In special cand marturiseste ceva dificil – cum ar fi ca a facut o prostie – lauda-l ca a spus adevarul si scuteste-l de data aceasta de pedeapsa! Spune-i „ma bucur ca mi-ai spus si sinceritatea e asa importanta, incat te iert”.
  • „Ce ai vrut sa obtii mintind?”. Cand il prinzi, intreaba-l mereu ce a vrut sa obtina! Apoi, intreaba-l daca a reusit sa obtina asa ceva. Spune-i ca minciuna nu e niciodata solutia buna, ci sinceritatea.
  • Nu minti si tine-ti cuvantul. Foarte important: ofera exemplu de sinceritate! Fereste-te sa spui cea mai mica minciuna de fata cu el sau sa il implici intr-o minciuna! Nu il certa daca e sincer, chiar daca raneste sentimentele cuiva (daca spune ca nu ii place de cineva sau ceva). Cand e mare, ii poti spune ca asemenea lucruri nu se spun direct, cu voce tare, insa nu il invata sa minta! Incearca, daca ii promiti ceva, sa faci acel ceva iar daca nu poti, sa ii spui de ce.
  • Nu ignora minciuna. Fereste-te sa il intrebi constant „sigur spui adevarul?”, insa cand stii ca te minte, spune-i direct asta (in afara de fabulatiile si povestile fantastice ale copiilor sub 5 ani).
  • Reguli. Cu cat mai clare regulile, cu atat mai bine. Insa fara prea multe reguli. Iar o regula importanta e „a minti e rau si jignitor”. Stabileste clar consecinte dupa o minciuna: „daca minti, nu vei avea voie sa…”. Pedeapsa trebuie sa fie pentru minciuna, nu pentru actul interzis ascuns prin minciuna…
  • Obicei. Copilul tau este deja marisor, de vreo 9-10 ani, si observi ca a minti a devenit un obicei? Discuta cu el pe larg, intreaba-l de ce simte nevoia sa minta, explica-i ca nu rezolva nimic, spune-i cum te simti. Daca minciuna se combina cu alte comportamente negative (agresive), vorbeste cu un consilier.

Tine minte: toti copiii mint. Cu cat un copil este mai inteligent, cu atat va minti mai devreme in dezvoltarea sa si va minti mai bine! Pana la 7-8 ani insa, minciunile ar trebui sa fie mai rare si mai practice – sa se renunte la fabule. Nu dispera: eforturile tale de a-l invata sa spuna adevarul nu se vor vedea pana pe la aceasta varsta…

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.