Părinți și copiiCiuperca Chaga, aurul negru sau regina ciupercilor medicinale

Ciuperca Chaga, aurul negru sau regina ciupercilor medicinale

Ciuperca Chaga crește pe scoarța mesteacănului, mai ales în locurile în care aceasta este crăpată și ruptă. În țara noastră există păduri de mesteceni foarte frumoase, în care această ciupercă poate fi găsită. Desigur Chaga este o ciupercă mai rară și dificil de depistat. Ea se poate forma atât pe trunchiul de mesteacăn, cât și pe ramurile acestuia.

Chaga este o ciupercă interesantă care protejează copacii în zonele unde scoarța lor este distrusă. În timp ce crește, ciuperca absoarbe și proprietățile vindecătoare ale sevei de mesteacăn. Ea are o formă neregulată, este o ciupercă noduroasă și pare că ar ieși din copac. Este lemnoasă și de aceea are pereții celulari destul de duri și fibroși. Despre ciuperca Chaga se spune că are numeroase beneficii pentru sănătatea organismului; ea are proprietăți antioxidante, antibacteriene, antiinflamatorii, antialergice, cardioprotectoare, antitumorale, hiperglicemiante.

Ciuperca Chaga – proprietăți

Ciuperca Chaga are proprietăți antioxidante, ajută în lupta împotriva atacului nociv al radicalilor liberi. Cu ajutorul ei, corpul previne daunele produse de radicalii liberi și alți factori externi. Proprietățile ciupercii sunt date și de complexul de vitamine pe care îl are, nu doar de compușii antioxidanți. Chaga conține:

  • Acid betulinic care este un excelent antioxidant pentru sănătatea organismului, care ajută și în reducereaa colesterolului din sânge
  • Fier care stimulează producția de hemogloblină
  • Magneziu care normalizează tensiunea arterială și are efect bun asupra inimii
  • Zinc care previne îmbătrânirea prematură a corpului, ajută la creșterea musculară și producția de hormoni de creștere
  • Cupru care ajută la formarea colagenului, absorbția fierului, producerea energiei, menține sănătatea sistemului imunitar și nervos
  • Polizaharide active care sunt unice
  • Potasiu care îmbunătățește funcția sistemului nervos, reduce tensiunea arterială, scade retenția de apă, protejează împotriva accidentului vascular cerebral și altele.

Această ciupercă de mesteacăn ajută la vitaminizarea corpului, deci la buna funcționare a organismului. Are numeroase vitamine din grupul B cu efecte benefice, dar și alte tipuri de vitamine foarte importante pentru sănătatea oamenilor:

  • Vitamine B care stimulează funcționarea normală a sistemului nervos
  • Vitamina C prin care se crește rezistența organismului
  • Acid folic bun pentru sistemul nervos
  • Tacoferol care stimulează metabolismul energetic
  • Retinol care menține sănătatea vederii.

Chaga stimulează sistemul imunitar al organismului. Această ciupercă este un produs natural ce are compuși care întăresc imunitatea, ce activează celulele imunitare (respectiv limfocite, macrofage și altele). Chaga este o imunomodulină excelentă care ajută organismul să se recupereze și să scape de oboseală. Prin folosirea ei se crește imunitatea, este indicată pentru pacienții imunodeprimați.

Proprietăți antitumorale

Chaga protejează împotriva cancerului și ajută în tratamentul acestei boli grave. Există studii ale cercetătorilor care sugerează că această ciupercă ajută în prevenirea cancerului, încetinește dezvoltarea bolii. De asemenea, Chaga are și compuși antivirali. Conform unui studiu realizat de cercetători, ciuperca suprimă dezvoltarea virusurilor, cum sunt HIV, gripă, Herpes simplex, imunodeficiență de tip 1.

Există studii ce arată că Chaga are activitate antivirală, antimicrobiană, ajută în tratamentul cancerului de plămâni și de stomac. Extractul de Chaga inhibă dezvoltarea cancerului de stomac și a cancerului de ficat. De asemenea, Chaga previne cancerul de sân, cancerul de colon și cancerul de prostată. Această ciupercă este un remediu natural foarte puternic pentru numeroase boli, începând de la boli gastrointestinale, până la tuberculoză și cancer.

Proprietăți antiinflamatorii

Ciuperca Chaga are acțiune antiinflamatorie, este indicată în diferite tratamente, ce ajută de exemplu la vindecarea afecțiunilor intestinale, mai ales ale intestinului iritabil. Potrivit cercetătorilor, această ciupercă reduce inflamația, ajută în combaterea infecțiilor. Experții spun că foarte multe boli sunt legate de inflamația cronică, deci cu ajutorul acestei ciuperci se previne îmbolnăvirea organismului.

Ciuperca are și proprietăți antifungice, stimulează flora bacteriană benefică a intestinului, susține sănătatea intestinală, îmbunătățește digestia, stimulează peristaltismul intestinal, combate constipația, reduce inflamația intestinală.

Chaga ajută în caz de artrită deoarece are proprietăți antiinflamatoare și de calmare a durerii. Ea tratează și inflamațiile cavității bucale, cum sunt acelea de la gingie și dinți.

Alte beneficii

Ciuperca Chaga oferă și alte avantaje:

  • Reduce bolile ficatului, protejează împotriva leziunilor hepatice
  • Are antioxidanți care reduc stresul oxidativ și scad riscul de boli cronice ale ficatului
  • Conține carbohidrați naturali care pot crește imunitatea organismului; de asemenea, extractul de Chaga reglează producția de citokine, stimulează globulele din sânge și întăresc imunitatea
  • Combate alergiile alimentare, dermatita atopică, astmul, inflamația, tromboza, ateroscleroza, afecțiunile inflamatorii
  • Îmbunătățește metabolismul și circulația sângelui
  • Ajută în detoxifierea organismului, combate intoxicațiile
  • Menține echilibrul de apă-sare din organism prin sărurile de potasiu și de sodiu
  • Reduce nivelul de colesterol din sânge, scade riscul de diabet, infarct miocardic, accident vascular cerebral
  • Promovează claritatea mentală, ajută la relaxarea vaselor de sânge și la îmbunătățireaa fluxului sanguin
  • Este utilizată în cazuri de boli gastrointestinale, tumori canceroase, procese inflamatorii.

Ciuperca Chaga nu se consumă pur și simplu, din ea se face de exemplu un decoct destul de ușor, acasă. Ciuperca se taie în bucățele mici, se pune la uscat, apoi se macină și se folosește precum cafeaua. Ea se poate pisa în mojar sau se dă pe răzătoare, pentru a se obține o pulbere. Se pun 2 linguri de pudră de Chaga la 1 litru de apă și se fierbe timp de 30 de minute, apoi se strecoară și se bea. Dacă bucățile de Chaga sunt mari, atunci ele se fierb în apă cam 40-60 de minute. Zațul de la fiertură se aruncă, la fel cum se procedează și la cafea.

Această ciupercă de mesteacăn se utilizează și la realizarea unei tincturi, care crește performanța fizică și mentală.

Vezi aici un video despre ciuperca Chaga, cum se poate recunoaște:

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.