Home Timp liber Importanța ciclarării acvariului pentru viața peștilor

Importanța ciclarării acvariului pentru viața peștilor

0
1192
Ciclarea acvariului Foto: www.acvariidevis.ro

Ciclarea acvariului este foarte importanta, iar in cazul in care va confruntati cu decesul pestilor la intervale regulate, fara sa existe o cauza solida din punctul dumneavoastra de vedere, atunci inseamna ca nu ati facut corect ciclarea acvariului. Termenul pare pretentios si multi acvaristi incepatori nici nu au auzit vreodata de el, insa pentru a crea un mediu cat mai natural pentru pestii dumneavoastra si nu in ultimul rand pentru a avea pesti sanatosi, care sa nu moara la cateva zile va recomandam sa va interesati despre pasii care presupun o ciclare corecta a acvariului dumneavoastra.

Acvaristica este o stiinta, ea a trecut de mult timp de nivelul de hobby, care necesita multa rabdare, daca nu sunteti inzestrati cu rabdare, aveti doua posibilitati: fie va educati in acest sens, daca doriti sa aveti un acvariu, fie renuntati sa aveti dumneavoastra grija de acvariu si angajati un specialist. Daca nu doriti sa recurgeti la nici una din variantele mentionate anterior, este mai bine sa nu va apucati de amenajarea unui acvariu, pentru ca necunoscand informatiile ce tin de viata unui acvariu sau neavand rabdare sa le puneti in practica, nu veti face altceva decat sa aruncati banii pe fereastra, cumparand pesti in continuu care nu vor inceta sa moara, tocmai din cauza nestiintei sau lipsei de rabdare de care dati dovada.

Pana sa populati acvariul dumneavoastra cu pesti, va trebui sa asteptati in medie opt saptamani pentru ca toate conditiile din micul dumneavoastra univers acvatic sa fie optime pentru primirea noilor locatari. Dupa ce achizitionati acvariul, substratul pentru acvariu, plantele de acvariu, filtrul de apa, instalatia de oxigenare, termometrul si incalzitorul cu termostat va puteti apuca de amenajarea acvariului. Puneti substratul, plantati plantele, amplasati in locurile dorite aparatura de care am vorbit anterior si adaugati apa, va recomandam sa folositi o hartie sau o farfurie cand introduceti apa in acvariu, tocmai pentru a nu tulbura substratul. Apa pe care o introduceti poate fi direct de la robinet, avand in vedere ca nu aveti pesti in acvariu si o introduceti tocmai in scopul de a cicla acvariul, in vederea primirii pestisorilor. Lasati acvariul neacoperit timp de minim 4 zile pentru a reusi sa eliminati clorul prezent in apa menajera ce are ca scop reducere bacteriilor ce pot dauna consumului uman. Dupa ce ati asteptat 4 zile porniti aparatele: filtrul, instalatia de oxigenare si incalzitorul cu termostat. Pentru a grabi inmultirea bacteriilor trebuie ca apa din acvariu sa ajunga la circa 30 de grade Celsius. Filtrul are rolul de casa pentru bacteriile necesare in ciclarea acvariului, tocmai de aceea cand aveti acvariul ciclat si aveti si o populatie de pesti, va recomandam ca in cazul in care filtrul trebuie curatat sa nu o faceti sub jetul de apa, ci chiar in apa acvariului, pentru a nu distruge colonia de bacterii pe care v-ati chinuit atat de mult sa o cresteti. Instalatia de oxigen are rolul de a mari oxigenarea atat de necesara vietii bacteriene si nu numai. Ciclarea acvariului se continua fie cu introducerea unei cantitati de amoniac brut pe care il puteti cumpara din farmacie, fie prin adaugarea de hrana pentru pesti zilnic, exact ca in momentul in care ati avea o populatie de pesti in acvariu. Amoniacul, mai precis compusii acestuia dauneaza grav pestilor si el creste in cantitati uriase atat datorita resturilor de mancare, cat si fecalelor pestilor. Nitrosomas si nitrobacteriile sunt cele pe care le doriti in acvariul dumneavoastra, pentru ca ele vor transforma amoniacul in compusi care numai in cantitati uriase dauneaza sanatatii pestilor. Nitrosomas vor descompune amoniacul in nitriti, urmand ca nitrobacteriile sa descompuna nitritii in nitrati si in acest fel viata sa fie posibila in acvariul dumneavoastra. Insa atat aparitia bacteriilor, cat si strangerea unei cantitati suficiente de amoniac care sa le blankdetermine prezenta dureaza, iar dumneavoastra trebuie sa aveti rabdare. Pentru a verifica daca ciclarea acvariului este pe drumul cel bun puteti achizitiona o hartie de Ph sau de amoniac, daca valorile scad pe zi ce trece inseamna ca sunteti pe calea cea buna, daca nu, inseamna ca ati sarit peste anumiti pasi si va recomandam sa nu o faceti pentru ca rezultatul va fi fie nul, fie va dura mai mult pana sa apara.

Citește și:  Importanța substratului de nisip pentru acvariu

Daca va grabiti si vreti neaparat sa vedeti pesti in acvariu, nu o faceti mai devreme de 3 saptamani, iar atunci cand o faceti incepeti cu pesti rezistenti si nu uitati sa reduceti temperatura apei la circa 24 – 25 de grade Celsius. Puteti achizitiona diferite specii de sanitari, dar si carasi. Ciclarea acvariului este maxima abia dupa 8 saptamani, cand puteti introduce in conditii de deplina siguranta pestii doriti in acvariu. Insa nu suprapopulati acvariul, nu introduceti pestii abia cumparati direct din punguta de transport in acvariu si nu uitati sa schimbati circa 20 -30% din cantitatea de apa din acvariu la intervale regulate, sifonand foarte bine substratul.

Chiar daca ati facut o ciclare corecta, trebuie sa o pastrati si sa curatati acvariul in mod corespunzator, caci daca veti schimba intreaga cantitate de apa din acvariu, atunci ciclarea acvariului va trebui sa o ia de la inceput, pentru ca odata cu spalarea vasului, spalarea substratului si spalarea aparaturilor tocmai ati distrus colonia de bacterii care realizau ciclarea acvariului dumneavoastra. Va recomandam sa schimbati numai 20 – 30% din cantitatea de apa din acvariu, sa sifonati foarte bine substratul si in cazul in care doriti sa spalati filtrul sa o faceti in interiorul acvariului tocmai pentru a pastra populatia bacteriana intacta.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.