Ce urasc barbatii intr-o relatie – mai exact, ce nu suporta barbatii si ce ii scoate din sarite la femei?! Lista poate fi lunga si oarecum diferita pentru fiecare reprezentant al sexului tare – in general, fiecare are o lista in functie de ce iubita are! Dar exista anumite lucruri pe care femeile le fac si spun oarecum universale – lucruri despre care ar trebui sa stii ca pe iubitul tau il pot scoate din sarite! Sigur, si tu ai o groaza de lucruri ce te irita la el in lista ta personala – caci reprezentantii celor doua sexe par a fi specializati in a se enerva reciproc; insa acum sa vedem cum ar arata lista lui…
Ce urasc barbatii intr-o relatie
Iti place barfa?… Cat de placut este sa stai relaxata la o cafea si sa barfesti – nu spune ca tu nu barfesti, ci doar discuti, stii ca adevarul e ca nu poti sa te abtii de la o mica barfa apetisanta! Insa un barbat e atat de putin interesat de ce a mai facut sau a mai patit X si Y, incat cu cat insisti sa ii povestesti astea, cu atat il iriti! Pastreaza barfa pentru prietenele tale – nu te comporta cu iubitul ca si cum ar fi o prietena si daca a venit vorba, nici ca si cum el ti-ar fi prieten si nu iubit! Legat de barfa – desi e greu sa nu povestesti detalii intime despre voi doi prietenelor tale, ai grija sa pastrezi o limita – ce urasc barbatii este sa stie ca iubita lor „da din casa”, ca povesteste aspecte private si intime despre el!
Te plangi, cicalesti si judeci? Esti cumva genul care in fiecare zi pateste ceva „nasol” si simte nevoia sa se planga incontinuu? Sau simti cumva mereu nevoia sa judeci si critici pe cei din jur – mai ales alte femei sau chiar pe iubitul tau? Nu este bine… Sigur, e normal sa iti impartasesti problemele, insa nu te transforma intr-o plangacioasa care intotdeauna pateste ceva, care e o victima! Si nu critica constant pe altii, ca si cum tu esti singura infailibila! Cand mereu gasesti ceva in neregula, mereu critici si dai sfaturi experte, mereu te plangi si spui „fa asta, fa aia, te-am rugat sa faci asta si aia” – barbatii te privesc ca pe o cicalitoare (si nimic nu e mai iritant decat cicaleala)…
Conduci, domini – vrei sa fii seful? Ce urasc barbatii la femei – atitudinea mereu dominatoare… Este chiar bine daca esti o femeie independenta, sigura pe tine si puternica! Insa in cuplu, nu e nevoie sa-ti demonstrezi puterea si nici sa o acaparezi! Oricat se insista pe egalitate, un barbat trebuie sa se simta barbat, deci inhiba-ti reactiile dominante de sef! Nu il trata ca pe un copil si nu ii conduce viata – de la a ii crea garderoba pana la a-i face programul…
Esti mereu langa el, il sufoci si esti nevoiasa? Stii foarte bine ca, desi nu e bine sa fii mereu dominanta, nici nu este bine sa fii dependenta si nevoiasa! Iubitul tau nu are rolul sa te protejeze, sa aiba grija de tine si sa te tina la sanul lui! Cand vrei mereu sa il ai langa tine, ii ceri mereu ajutorul, arati ca pur si simplu nu te poti descurca singura, il sufoci! El are nevoie de spatiu si sa stie ca tu nu ii acaparezi tot timpul sau!
Ii rapesti timpul „cu baietii’? Legat de ce s-a spus inainte – daca il sufoci, ii ceri mereu sa stea cu tine, langa tine, te smiorcai si il rogi sa nu mearga cu baietii caci te lasa singura, atunci mai ai putin si il provoci sa rabufneasca! Nu te plange zicand „preferi sa stai cu baietii decat cu mine”, nu il forta sa decida, sa aleaga intre tine si prietenii sai – se prea poate ca alegerea lui sa nu iti convina deloc. Tocmai din cauza atitudinii acaparatoare si enervante a femeilor vis-a-vis de prieteni, barbatii au proverbul „broes before hoes”…
Esti geloasa? Nu-i nimic, e normal sa fii geloasa daca iubesti! Insa esti tipul acela de iubita „obsedata”, mereu nesigura si mereu banuitoare? Simti nevoia sa il intrebi unde si cu cine merge mereu, sa il verifici, sa ii spargi contul de mail, sa verifici profilul on-line, sa te tii dupa el daca iese, doamne fereste, seara intr-un bar? Atunci esti putin genul acela pe care barbatii il gasesc extraordinar de greu de suportat – te suporta pentru ca te iubeste, dar o tii tot asa si nu se stie cat are rabdare… Nu iti arata gelozia si nu ii face crize de nervi doar pentru ca s-a uitat la o alta femeie – nu faci decat sa il incredintezi ca femeile sunt isterice. Si chiar cand crezi ca ai motive sa fii geloasa, incearca sa te porti calm si sa ii arati ca stii sensul cuvantului rational…
Tragi de una singura concluzii pripite? Ei bine, nu este doar vina ta – pentru ca el iti spune atat de putine, cateodata te bazezi pe indicii si semne exterioare pentru a trage o concluzie, pentru a sti la ce se gandeste si ce s-a intamplat… Dar nu exagera si nu te increde prea mult in puterea ta intuitiva. Mai ales, nu face din tantar armasar si nu despica firul in patru, asa incat sa transformi o simpla replica a sa intr-o tragedie… Un simplu exemplu: el iti spune ca e obosit si nu are chef de sex, tu sari direct la concluzia: „m-am ingrasat” sau „ma insala”! Este asta corect?…
Flirtezi cu altii? Cadem in cealalta extrema… Ce urasc barbatii? Sa vada ca iubita lor e sensibila la privirile si abordarile altor barbati! Daca barbatii se uita dupa tine pe strada, el este mandru, dar daca tu le intorci privirea si zambetul, el este iritat… Nu flirta nici chiar sa il faci pe el gelos – il provoci sa se indeparteze de tine, sa isi piarda increderea (in plus, barbatii cu iubite ce flirteaza se pare ca isi pierd libido-ul ca reactie la indoielile starnite).
Minti? Minti uneori despre orice, pentru ca iti place sa exagerezi, sa infloresti povestile? Iubitul tau va uri cu siguranta acest obicei al tau, caci se va intreba mereu daca spui sau nu adevarul. Chiar daca ii minti pe altii, dar el stie, se va intreba mereu daca se poate increde in ceea ce spui…
Te aranjezi si machiezi prea mult? Ce urasc barbatii la femei – sa stea mereu dupa ele: sa astepte pana ce ea este gata! Toate ritualurile de infrumusetare ii par ciudate, iar atunci cand il pui pe el sa te astepte din cauza lor, ii par si mai enervante! Incearca sa rezolvi aceste necesitati in propriul tau timp si nu il face pe iubitul tau sa sufere pana ce tu te machiezi si iti faci parul… Legat de aceasta: daca ai cumva obiceiul sa te machiezi vizibil mereu, trebuie sa stii ca barbatii in general urasc look-ul artificial la iubita lor si prefera un aspect natural (ceea ce nu inseamna sa nu te machiezi, ci sa te machiezi subtil). Barbatii urasc sa isi vada iubita vulgara si artificiala!
Ti se pare mereu ca esti grasa? Sau ai in general probleme cu felul in care te vezi, incat gasesti intotdeauna ceva in neregula la tine? Ei bine, este unul din acele lucruri pe care barbatii le urasc! In special cand tu de fapt ai o greutate normala, dar te plangi mereu ca esti grasa si ciugulesti chinuita o frunza de salata – il faci pe el sa se simta prost pentru ca se rasfata cu friptura! Dar si atunci cand chiar ai cateva kile in plus, insa tot ce faci este sa te plangi de ele – in mintea sa iritata, iti spune „pai apuca-te de sala, daca nu iti convine, nu mi te plange mie”! Una din cele mai mari calitati la femei in ochii unui barbat este INCREDEREA IN SINE si acceptarea trupului ei, cu bune si rele. Cu cat te porti mai sigura pe tine si iti place de tine, cu atat altora le va placea de tine…