In mod normal un caine care are nasul umed si rece inseamna ca are o stare de sanatate buna. Un astfel de animal de companie adulmeca orice, are in majoritatea cazurilor nasul rece si umed, insa potrivit medicilor veterinari exista si situatii in care un caine bolnav, de exemplu unul care sufera de afectiuni respiratorii, poate avea secretii nazale si nasul umed.
Ce se intampla in situatia in care cainele are nasul uscat si cald? In multe cazuri animalul poate fi bolnav insa exista si posibilitatea sa nu sufere decat de caldura, sa aiba nasul uscat si crapat si sa dea impresia ca are simptomele unui animal febril. Caldura mare poate face ca nasul parupedului sa devina uscat, dar si frigul extrem, in anotimpul rece, este un factor al aparitiei acestui simptom.
Medicii veterinari ii sfatuiesc pe cei care au astfel de animale de companie sa observe cu atentie starile acestor patrupede si sa ia in calcul si un astfel de semn (nasul cald si uscat) deoarece uneori poate indica o boala.
Cainele poate avea nasul foarte cald din cauza unei alergii, pe care o are prin folosirea unor jucarii din materiale ce ii provoaca astfel de afectiuni sau datorita igienei proaste a bolurilor pentru apa si hrana. De asemenea animalul poate fi alergic la praf, polen, substante chimice (solutii de uz casnic pentru curatat), dar si la anumite produse alimentare.
Raceala este o afectiune care da simptome de nas uscat si cald la caine. In acest caz animalul are si secretii nazale, stranuta, are stari de raguseala si tuse.
Stresul si stimularea neuronala care apar in cazul in care cainele este speriat de un alt animal agresiv pot face ca patrupedul sa intre in panica, sa fie epuizat, iar mai tarziu in timpul somnului nasul sau devine cald si uscat.
Anumite traume pot duce la uscarea si umflarea nasului. Pentru a le depista cainele trebuie observat cu atentie, daca nu prezinta rani si ulceratii la nas, cruste, daca poate respira normal si nu are stari de disconfort si durere locala.
Cei care au un caine ca animal de companie si observa ca prezinta un astfel de simptom pot verifica toate aceste cauze descrise mai sus si stabili care din ele se potriveste in cazul lor. Preventiv pot schimba bolul pentru apa si hrana cu unul nou din otel inoxidabil, mai ales daca acesta vechi este din plastic.
Jucariile necorespunzatoare, care ii provoaca alergii, stranut, pot fi inlocuite de asemenea. In cazul in care animalul este racit sau alergic la un anumit tip de hrana trebuie dus la un medic veterinar pentru a primi un tratament care sa-l ajute sa se vindece rapid si astfel sa sufere mai putin din cauza simptomelor proaste.