Fiecare țară își are propriile standarde în ceea ce privește mesele luate la școală, așa că vă propun să aflăm împreună ce mănâncă la prânz copiii din diferite țări. Unele instituții de învățământ oferă mai mult gustări pentru masa de prânz, în timp ce altele oferă mese gătite copiilor. Care sunt cele mai populare mese luate de cei mici în întreaga lume?
Masa de prânz a copiilor din lumea largă
Coreea de Sud
Cred că acesta este cel mai bun sistem legat de planificarea meselor din întreaga lume. De ce? Pentru că cele mai mari secțiuni din tava de prânz pentru copii sunt destinate supelor și orezului. Restul conțin fructe de mare, salate, legume sau fructe. Se poate mai sănătos de atât?
Iran
Pentru prânzul în școli, copiilor le sunt oferite câte o cană de lapte, fructe proaspete, fistic și biscuiți. Dar ceea ce le pregătesc mamele de acasă este puțin mai sățios: orez, carne de miel și roșii.
Japonia
Mesele de prânz la japonezi se aseamănă cu cele de la coreeni, până la urmă sunt tot asiatici. Așadar, copiii japonezi mănâncă la prânz supe fierbinți, orez, pește, salate și lapte. Se păstrează trendul mâncării sănătoase.
Marea Britanie
Multe școli din Marea Britanie nu au un buget prea mare și le oferă pentru prânz copiilor gustări destul de simple, dar bune: cartofi copți, terci de ovăz(faimosul lor porridge). Salate, fructe și eventual vafe belgiene cu ciocolată.
Statele Unite ale Americii
Ce mănâncă micii americani în școli? Se pare că supe, pui, porumb fiert și fructe. Dar nu te gândi că acest prânz este identic în toate statele americane. Pentru că alte școli oferă nuggets de pui, cartofi prăjiți și chiar pizza. Nu este de mirare că cei mici ajung atât de mari la un moment dat.
Turcia
Aici nu se oferă neapărat mâncare în școli, la cantine, ci copiii vin de acasă cu mâncarea pregătită pentru prânz. Așadar, aceștia au în pachețele pâine cu semințe, nuci sau alte semințe, struguri, mere, rodii și neapărat kefir.
Thailanda
Micii thailandezi au în meniu câteodată carne de porc cu sos, orez, budincă, dar și fructe. Însă, nu tot timpul au parte de asemenea feluri de mâncare, ele diferă de la zi la zi.
În România, ce mănâncă la prânz copiii?
La noi, cei mici primesc celebrul corn cu lapte. Noroc că le pregătim noi de acasă, pachețele mai sățioase, pentru a ști ce mănâncă la prânz copiii noștri.
Voi ce le puneți celor mici în ghiozdan, pentru a mânca la școală? Le gătiți sau le oferiți o anumită sumă de bani, pentru a își cumpăra singuri ceva?