Cat de puternica este prima dragoste – este adevarat ca nu vei uita vreodata prima ta iubire? Este adevarat ca prima dragoste te transforma, te initiaza si iti influenteaza viitoarele iubirii? Da – desi se intampla des sa nu ne mai amintim multe despre prima iubire, aceasta este o etapa importanta in viata, momentul in care intelegem cu adevarat la ce se refera toate acele cantece, toate acele poezii care inainte pareau doar siropoase…
De multe ori, nici nu iti mai amintesti cum arata persoana pe care ai iubit-o cu atat timp in urma, nu iti mai amintesti de ce ai iubit-o – insa anumite clipe sau imagini vor ramane intotdeauna cu tine. Ca este vorba de o anumita culoare a cerului dintr-o zi speciala, ca este vorba de culoarea ochilor lui/ei, ca este vorba de un anumit miros, o floare, un cuvant, un obiect primit in dar – prima dragoste nu te paraseste si nu o poti uita.
Poate nu mai stii cum arata persoana iubita, insa iti vei aminti gustul si teama primului sarut, iti vei aminti visele, iti vei aminti fericirea, entuziasmul, sau iti vei aminti tristetea, sau disperarea sau dezamagirea… Prima dragoste ramane de multe ori o amintire dulce-amaruie – deoarece de prea putine dati prima iubire este si singura…
Cat de puternica este prima dragoste – depinde de experienta personala
Prima dragoste – o dragoste fara speranta. Pentru multi, prima iubire ramane una esuata, fara speranta, neimpartasita. Iubesti pe cineva care nu iti raspunde la iubire, iubesti cu tristete si dezamagire… Visezi, insa visul nu devine realitate. Si asta se pare ca e un talent al adolescentilor – sa isi doreasca ceea ce nu pot obtine, sa tinteasca spre imposibil. Cati dintre noi nu am iubit fix acea persoana careia ii eram indiferenti? In aceasta situatie, cat de puternica este prima dragoste?
Nu incerci mai degraba sa uiti, sa treci mai departe, nu este oare mai puternica o iubire de dupa acest prim esec, o iubire care este impartasita? Poate – insa nici nu vei uita trairile date de primul amor, chiar daca nu s-a materializat. Ai invatat multe dintr-o astfel de prima iubire – ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa suferi, ce inseamna sa fii refuzat… Ai invatat, mai mult decat orice altceva, ca iubirea poate fi dureroasa si ai invatat sa te protejezi si sa incerci sa nu mai fii ranit…
Prima dragoste – o iubire platonica. Pentru altii, prima iubire este impartasita, insa nu se va materializa intr-o relatie… Acea dragoste copilareasca, in care iubitii sunt de fapt prieteni, in care la mai mult de o strangere de mana nu se ajunge… Din frica, din timiditate, din necunoastere… De fapt, o prietenie intensa care nu va deveni niciodata o dragoste fizica. Ce ramane o amintire draga, cu doar putin regret: „ce ar fi fost daca…daca ii spuneam…daca faceam primul pas”… Dintr-o astfel de dragoste, inveti ca timpul curge repede si ca nu iti permiti sa nu actionezi – ca daca simti ceva, trebuie sa ai curaj sa o spui…
Prima dragoste – prima relatie. Pentru altii, prima iubire inseamna si prima relatie de cuplu, primele intalniri, primul sarut, chiar uneori prima partida de sex. Dupa care, insa, si primele certuri, primele neintelegeri, primele dezamagiri practice… Prima relatie de obicei nu dureaza mult. De ce? Pentru ca iubitii sunt prea tineri, prea naivi, pentru ca se schimba pe masura ce se maturizeaza, pentru ca isi fac planuri diferite de viitor si pentru ca inca nu au invatat ca pentru a mentine o relatie este nevoie de munca – nimic nu vine de la sine…
Cat de puternica este prima dragoste cand se imbina cu prima relatie? Atunci inveti ce inseamna sa fii alaturi de cineva, ce inseamna sa formezi un cuplu, ce inseamna aspectul fizic al iubirii, ce inseamna o cearta in cuplu… Greselile primei relatii sunt foarte valoroase – o lectie de viata fundamentala… Iar a doua dragoste va fi ferita de multe dintre aceste greseli. Prima relatie de cuplu in care iubesti ramane o amintire atat frumoasa, cat si trista – insa nu o vei uita.
Prima dragoste – casatorie. Intr-un final, pentru putini, prima iubire se materializeaza in relatii lungi, apoi in casatorie. Insa nu intotdeauna sunt cazuri fericite – atat de multe astfel de casnicii se termina prin separare. Pentru ca cei doi erau prea tineri si deci idealisti, pentru ca se schimba multe pe parcursul vietii, pentru ca dintr-o data nu se mai regasesc si nu mai sunt compatibili, pentru ca traiesc cu regretul ca nu au experimentat mai mult in tinerete, dar si pentru ca…apare pentru unul dintre ei a doua dragoste!
A doua dragoste, diferita de prima, noua, excitanta si care acapareaza orice ar fi ramas din prima… Care distruge tot din calea sa si face ca prima iubire sa ramana undeva, in trecut. Pentru ca prima dragoste este de multe ori idealizata, este mai mult dorinta si visare decat atasament matur si compatibilitate reala… In aceste cazuri, prima dragoste ramane in amintire mai mult ca prima separare dureroasa. Iar in cazurile fericite, in care cei doi iubiti raman impreuna – prima dragoste este si ultima, puternica si constanta (insa de cate ori se intampla oare asa?)…
Asadar, cat de puternica este prima dragoste depinde de experienta fiecaruia dintre noi – insa un adevar este ca, indiferent de acea experienta, nu poti uita prima iubire, nu poti uita ce simteai atunci, ce visai atunci… Si chiar daca a fost o experienta dureroasa, nu poti nega cat de mult ai invatat din acea experienta… Insa prima dragoste nu este si cea mai puternica – cea mai puternica va fi intotdeauna ultima dragoste… Persoana cea mai importanta in viata oricui nu este prima iubita, nici prima care o initiaza in amorul fizic, ci cea cu care alege sa isi petreaca restul vietii. Dupa cum spune un proverb turcesc: „dragostea tanara este de pe pamant, dragostea matura este din ceruri”.
Totusi, prima dragoste este o adevarata trecere si initiere – este pierderea „virginitatii emotionale” – poate chiar mai semnificativa decat pierderea virginitatii corporale! Se spune ca cei care au fost fericiti la prima dragoste vor avea incredere in viitoarele relatii de cuplu si mai multe reusite, in timp ce cei care au suferit prima oara capata mult mai dificil incredere in cuplu. Adevarat sau nu, aceasta este si o lectie (macar pentru a invata ce sa nu mai faci) si o experienta marcanta care intr-adevar hotaraste din anumite puncte de vedere viitorul nostru romantic (chiar si atunci cand alegem sa o uitam, sa o ascundem, sa o punem in „loc sigur”).