Casatoria nu a insemnat dintotdeauna mersul la altar si dansul intr-o camera plina cu cel putin o suta de persoane. Casatoria de-a lungul vremii a avut parte de multe schimbari, si de fapt cele mai vechi nunti au foarte putine in comun cu ocaziile fericite pe care le sarbatorim in ziua de azi. Cititi in continuare pentru o scurta istorie a acestui eveniment de-a lungul secolelor. Cele mai vechi nunti nu aveau nimic in comun cu dragostea eterna si cu dorinta de a petrece tot restul vietii cu acea persoana speciala. Pare de necrezut acum, insa casatoria avea legatura mai degraba cu supravietuirea si cu politica.
In zilele timpurii, cu cat tribul era mai mare, cu atat erau cu totii mai bine protejati de alte triburi, de fenomenele naturii si de pradatori. Cu alte cuvinte, siguranta statea in numarul de indivizi. In acele timpuri, femeile erau rapite de miri si prietenii sau rudele acestuia. Astazi, acest grup de barbati este reprezentat de cavalerii de onoare care ii stau alaturi mirelui in ziua nuntii.
Odata ce mireasa era rapita, aceasta era considerata proprietatea mirelui si un membru al tribului sau. Dupa nunta cuplul statea departe cat mai mult timp posibil pentru a evita represaliile. Aceasta perioada de timp petrecuta departe de rude a evoluat in timp si astazi este cunoscuta sub numele de “luna de miere”.
Daca o mireasa nu era capturata de mire, aceasta era folosita drept unealta pentru a uni doua triburi sau doua familii de rang inalt. Miresele erau deasemenea folosite ca moneda de schimb pentru animale, pamant sau alte bunuri. Casatoria era deasemenea folosita pentru a ridica statutul social al mirelui sau al miresei. De fapt, in acele vremuri, mirele si mireasa nici nu se intalneau pana in ziua nuntii, obicei care in unele parti este respectat si astazi.
In era medievala, legile cu privire la casatorie s-au schimbat, iar femeile nu mai puteau fi vandute sau schimbate pe bunuri si servicii. Daca un cuplu dorea sa se casatoreasca, era necesar sa primeasca binecuvantarea unui preot mai intai. Deasemenea era ilegal ca o ceremonie de nunta sa aiba loc in secret. In mult cazuri, nunta era aranjata si erau intocmite contracte in care erau listate drepturile si conditiile partilor implicate.
Casatoriile dintre aristocrati si cei de vita regala erau aranjate deseori atunci cand mirele si mireasa aveau abia varsta de zece sau doisprezece ani. Aceste casatorii aveau legatura mai mult cu mostenirea si proprietatea, decat cu iubirea. Asta nu inseamna ca nu existau si casatorii realizate din dragoste. De fapt, intr-un mod ironic, cam asa stateau lucrurile in cazul celor din clasele sociale inferioare, pentru care bunurile si statutul social nu erau atat de importante. In era elizabetana, nuntile au inceput sa semene tot mai mult cu cele la care asistam si noi in ziua de azi.
La o ceremonie de nunta din acele vremuri te puteai astepta sa gasesti domnisoare de onoare, verighete si juraminte de nunta. Ba mai mult, femeile incepusera sa poarte buchete de flori sau ierburi. Totusi, in era elizabetana majoritatea casatoriilor inca erau aranjate, rareori avand loc nunti de basm in care mirele si mireasa se iubeau. Desi mirele si mireasa nu se intalneau pana in ziua nuntii, mirele primea o poza cu mireasa pentru a stii cum arata inca dinainte de nunta.
Inainte de nunta, mirelui i se dadea zestrea si adeseori acesta era motivul pentru care avea loc casatoria. Zestrea nu consta neaparat in bani, ci putea fi reprezentata de pamanturi sau alte bunuri. Desi din punct de vedere tehnic era ilegal “sa cumperi” mireasa, zestrea era considerata a fi mai mult un dar de nunta. Astfel, familiile puteau pacali legea care interzicea vanzarea si cumpararea miresei.
Si in America in vremurile coloniale, pentru oamenii bogati, casatoriile erau mai mult un aranjament de afaceri decat o relatie de iubire. Curtarea si casatoria erau de obicei aranjate de catre tatal mirelui. Acesta ii scria tatalui miresei o scrisoare prin care ii cerea permisiunea ca fiul sau sa o curteze pe fiica acestuia. In scrisoare se mentiona de obicei calitatile tanarului in cauza si de ce uniunea celor doi ar fi profitabila pentru ambele familii.
Daca tatal miresei era de acord, tanarul ii facea curte fetei, dupa care era negociata zestrea si avea loc nunta. In statele din sud nuntile erau ceva mai festive decat in statele din nord unde aveau loc ceremonii de nunta solemne. In sud, nuntile erau intotdeauna urmate de o petrecere mare cu mancare, bautura si jocuri, in vreme ce in nord nu prea avea loc nici-o petrecere.
In epoca victoriana, de indata ce o tanara termina scoala (in jurul varstei de saptesprezece sau optsprezece ani) isi facea debutul in societate. Acesta era un moment foarte important si emotionant pentru tanara, intrucat aceasta fusese pregatita pentru casatorie intreaga sa viata. Inainte de ziua debutului isi cumpara haine si accesorii noi pentru a arata cat mai bine si a impresiona orice potentiali pretendenti. Barbatii, desigur, priveau curtarea tinerelor mai mult ca pe o afacere decat ca pe o placere.
Acestia cercetau cu atentie terenurile, banii si afacerile familiei tinerelor, intrucat tot ce apartinea femeii avea sa apartina barbatului dupa casatorie. Cei din clasele superioare se intalneau de obicei la evenimente sociale, cum ar fi petrecerile. Cei din clasele de jos se intalneau de obicei la biserica si la evenimentele sponsorizate de aceasta. Daca partenerii dintr-un cuplu se intelegeau bine si daca aveau un stil de viata si un statut social similar, acestia se logodeau.
Dragostea nu era foarte importanta nici in acele vremuri, intrucat casatoria inca era vazuta drept o tranzactie de afaceri. Intrucat pe vremea aceea femeile erau ceva mai independente cand venea vorba de alegerea petitorilor, acestea aveau un cuvant de spus si de multe ori nu se casatoreau decat daca exista putina afectiune intre ea si viitorul sot. Din fericire lucrurile s-au schimbat mult, iar astazi majoritatea casatoriilor nu se mai fac din obligatie, ci din iubire, iar nunta nu mai este un simplu contract, ci o petrecere plina de veselie si traditii deosebite.
