Animale de companieCâinii de vânătoare - Iată în câte categorii se împart vânătorii cu...

Câinii de vânătoare – Iată în câte categorii se împart vânătorii cu patru picioare

De-a lungul timpului, cainii au fost alaturi de om in cele mai importante momente din viata acestuia, atat ca animal de companie cat si ca paznic al gospodariei sau ajutor in diverse indeletniciri, in acest fel luand nastere cainii de vanatoare. Practica vanatoreasca este veche de cand lumea! Iar cand omul a descoperit ca se poate bizui si pe ajutorul dat de caini nu a pregetat in a-l lua drept “aghiotant” pe “cel mai bun prieten”.

Exista mai multe rase de caini de vanatoare, impartite dupa criterii care tin de principalele caracteristici si tipuri de vanatoare practicate. Astfel, exista cainii pontatori, scotocitori, prepelicarii continentali sau insulari, hartuitorii, copoii, limierii, retrieverii sau aportorii.

Bracul german
Bracul german

Bracul german – poate cel mai cunoscut caine de vanatoare, un pontator continental deosebit de rezistent, agil si puternic. Dupa cum reiese si din denumirea rasei, Bracul isi are obarsia in Germania. O rasa atent selectionata, Bracul este renumit pentru entuziasmul cu care-si insoteste stapanul la vanatoare, pentru docilitatea sa si dorinta de lucru, fiind apt sa lucreze chiar si o zi intreaga, fara oprire, pe orice vreme sau anotimp.

Copoiul ardelenesc

Transylvanian Hound

Daca rolul Bracului este acela de a indica locul vanatului, gonitorii sunt creati pentru a fugari prada si a o dibui prin cele mai ascunse cotloane. Acest lucru este preferat in mod deosebit de Copoiul ardelenesc, cunoscut in lumea chinologica si sub denumirile de Transylvanian Hound sau Erdely Copo. Se pare ca in Romania, aceasta rasa a capatat popularitate mai ales in partea de Vest, fiind utilizata la vanatoarea de mistret si la cea de urs.

Desi numele pare pur romanesc, Copoiul ardelenesc este disputat atat de romani cat si de unguri, in jurul istoriei sale nascandu-se multe controverse. Copoiul este un caine polivalent, exceland in “functiile” de hartuitor, gonitor dar si de limier (depisteaza vanatul luandu-se dupa urma de sange). Ca o caracteristica de baza acest caine, in momentul in care gaseste vanatul cazut, scoate un sunet puternic si prelung, asemanator cu un “bocet”.

Bloodhound

Bloodhound
Bloodhound

Cel mai cunoscut limier este, fara indoiala, Cainele de Saint Hubert pe care toti il cunosc sub denumirea de Bloodhound. Acesta este utilizat cu success atat in activitatea vanatoreasca cat si in calitate de caine de paza, companion (este foarte atasat de copii), caine de cautare si salvare.

Principala sa caracteristica este data de mirosul excelent pe care-l poseda. Desi este un caine masiv, de talie mare, puternic, cu o greutate intre 40 si 45 de kilograme, cu o atitudine solemna si impunatoare, Bloodhound-ul are un comportament bland, este prietenos, extrem de atasat de stapan. Nu este un caine agresiv. In ultima vreme este din ce in ce mai folosit de catre Politie pentru depistarea stupefiantelor.

Labrador

Labrador
Labrador

Cine vede pentru prima data un Labrador retriever se va indragosti pe veci de aceasta rasa deosebita! Cel mai cunoscut dintre retrieveri, alaturi de Golden retriever, Labradorul este nascut sa aporteze de pe orice suprafata, orice teren, orice mediu. Este un caine deosebit de afectuos, inteligent, bland, de o robustete care se imbina armonios cu frumusetea si blandetea sa.

Dupa cum spuneam, pe terenul de vanatoare, Labradorul este folosit pentru aportarea vanatului din apa si de pe uscat. Pe langa aceasta ocupatie, Labradorul a devenit preferatul unitatilor de Politie, care-l folosesc in activitatea vamala, la controlul bagajelor, pentru depistarea stupefiantelor sau a materialelor explozibile. De asemenea, este folosit cu succes in cautare si salvare sau pentru insotirea persoanelor cu dizabilitati.

Teckel

Teckelul
Teckelul

Nu ai spune ca e caine de vanatoare dar Teckelul, sau cum l-am denumit noi “cainele soricar”, este unul dintre cei mai “temuti” bursucari sau caini de vizuina. Nemtii (parintii rasei, caci Teckelul are origini nemtesti) il denumisera “masina de ucis”. Avand denumirea oficiala de “Dachshund”, acest caine mic, lung si cu picioare scurte, este utilizat in vanatoarea la vizuina (viezuri, vulpi etc.). Desi mic, este un caine foarte curajos si ambitios. Teckelul exista in mai multe varietati de marime, textura a parului si colorit: Teckel pitic cu par scurt, par sarmos, par lung; Teckel standard cu par scurt, sarmos sau lung cu colorit, black&tan, negru cu pete de foc, maroniu, arlechin.

Setter irlandez

Setterul irlandez

O rasa de caini de vanatoare foarte spectaculoasa, care-ti capteaza privirile, este Setterul irlandez. Originar din insulele Emerald, Setterul se face remarcat prin nuanta de un roscat aprins a blanii sale. Cunoscut pentru abilitatile sale de bun pontator, Setterul folosit la vanatoare este mai mic si are oasele mai subtiri decat cel creat si crescut pentru frumusete, care este mai robust.

Ogari

Ogar

O alta categorie aparte a cainilor de vanatoare este data de elegantii Ogari. Caini supli, cu picioare lungi, care alearga incredibil de repede, Ogarii au fost frecvent utilizati la vanatoare. Acum insa in tarile civilizate a fost interzisa vanatoarea cu Ogari insa acestia isi pot arata maiestria in ale alergatului pe chinodromurile special amenajate, in cadrul curselor de Ogari. Cel mai rapid Ogar este Greyhoundul (Ogarul englez). In trecut, Ogarul rusesc (Barzoiul) era folosit la vanatoarea de lupi. Cei mai eleganti Ogari, renumiti pentru aspectul lor diafan, raman Ogarii afgani.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.