Cei care au chinchille drept animale de companie trebuie sa urmeze sfaturile si recomandarile medicilor veterinari si ale crescatorilor experimentati privind cresterea acestor vietuitoare dragalase pentru a sti cum sa le asigure o viata normala si sanatoasa. Acestia au in vedere si multe boli comune la chinchilla care pot sa apara, desi animalele sunt hranite si ingrijite corespunzator. Cu toate ca in mod normal animalele ar trebui sa fie perfect sanatoase se poate intampla ca din anumite motive sa sufere de anumite intoxicatii sau boli infectioase. Cauzele pot fi: hrana ce contine agenti patogeni ale unor boli infectioase sau apa cu microorganisme – care ajung cu usurinta in tractul gastro-intestinal si duc la aparitia bolilor.
O alta cauza care poate duce la imbolnavirea chinchillei este stresul. Avand in vedere ca acest animal este foarte sensibil emotional, in momentul in care este speriat pur si simplu intamplator sau din joaca poate suferi de boli cronice cardiovasculare.
Produsele alimentare sub forma de granule care au un continut bogat de grasimi si sunt stocate o perioada lunga de timp se pot altera si pot afecta in rau ficatul acestor animale. Alimentele mucegaite, invechite sau murdare pot cauza la chinchilla anumite boli parazitare sau infectioase. Astfel de hrana necorespunzatoare poate da stari de voma, diaree sau constipatie, cauza cresterea de germeni care pot provoca intoxicatii grave si chiar moartea animalului.
Deseori chinchilla poate avea probleme cu dintii de indata ce aceste animale devin din ce in ce mai mari, pot suferi de anumite boli gingivale sau de probleme cauzate de cresterea anormala a dintilor. La acest animal dintii cresc pe toata durata vietii, iar pentru ca acestia sa fie puternici si rezistenti trebuie ca hrana sa contina suplimente de vitamina A si D, fosfor si calciu.
Datorita unor factori externi – praf, bacterii, fum, diferite substante si excremente – chinchilla poate suferi de conjunctivita la ochi sau alte iritatii la nivelul acestora. Medicul veterinar va recomanda in acest caz picaturi care contin medicamente antibiotice, sau spalarea ochilor cu decoct de musetel.
Hrana de slaba calitate poate cauza anumite boli digestive. Inflamatia la nivelul intestinului si stomacului – gastroenterita – poate sa apara atat datorita hranei mucegaite, alterate, dar si fanului prea uscat, apei statute (care nu a fost improspatata la timp) sau trecerii in mod brusc de la un anumit tip de alimentatie la altul complet diferit.
Chinchilla poate suferi de anumite boli datorita dezechilibrelor metabolismului create de carenta de oligoelemente, minerale si vitamine de tipul A, B, C si E. Hrana de proasta calitate si saraca in elemente nutritive poate cauza diaree, gastrita, ulcer, din cauza microflorei dezvoltate, a procesului de putrefactie si fermentatie. Celulele epiteliale ale mucoasei intestinului subtire sunt distruse de cresterea microflorei active putrezite si astfel cantitatea de toxine marita este absorbita de tesuturi si duce la aparitia bolilor.
Primul simptom al gastritei si gastroenteritei este diareea. In acest caz animalul trebuie sa nu mai primeasca mancare timp de o zi si jumatate, acest lucru nu il va afecta deoarece chinchilla poate rezista fara hrana o perioada de mai multe zile. Apoi i se va administra o dieta speciala pe baza de furaje verzi, lapte, terci de orez, cereale, ovaz si apa fiarta. Medicii veterinari recomanda si un tratament medicamentos in functie de cat de grava este boala.
Anumite furaje, trifoiul umed poate cauza balonare la chinchilla. Aceasta este o alta afectiune gastro-intestinala care da simptomele precum: temperatura corpului scade pana la 34,5-35ºC iar abdomenul devine umflat. Medicul veterinar recomanda ca animalul sa faca miscare, sa i se faca masaj pe abdomen si sa i se administreze un tratament pe baza de medicamente dezinfectante, antibiotice si absorbante.
Chinchilla este un animal al carui sistem imunitar este destul de scazut. El poate suferi usor de anumite boli infectioase, mai ales de tuberculoza, listerioza si altele provocate de anumiti germeni. Pentru prevenirea acestor boli grave si pentru tratarea lor se folosesc vaccinuri si medicamente sulfamide si antibiotice.
Sanatatea animalului poate fi afectata de o boala a ficatului prin care acesta isi pierde capacitatea de a procesa plantele consumate care sunt bogate in vitamina A si caroten. Animalul are pielea si mai ales urechile galbene deoarece incepe sa acumuleze in tesuturi o cantitate prea mare de caroten.
Chinchilla este un animal sensibil la pecingine (infectia fungica de la nivelul pielii) ce poate fi luata de la pisici si caini, iar uneori si de la oameni. Aceasta boala determina caderea parului mai ales in jurul cozii, partilor laterale ale corpului, spatelui, gatului si capului. Pe piele apar cruste, inflamatii, iar intregul par devine fragil, cade cu usurinta.
Avand in vedere aceste boli comune la chinchilla care pot duce si la moartea animalului trebuie pus accentul pe prevenirea lor prin vaccinuri si ingrijire corespunzatoare sau pe vindecare.