Ai renunţa la carieră pentru un copil sau ai avorta dacă ai rămâne însărcinată? Află sfaturile noastre

0
927
A pastra copilul sau a avorta
A pastra copilul sau a avorta, foto: economiesofkale.com

Sunt în viaţă decizii extrem de dificil de luat, în acele momente de cotitură, când viaţa ta şi a celor din jur se poate schimba radical, numai pentru ca tu ai decis să urmezi un drum sau altul. Unul din aceste momente este acela în care ai aflat ca ai rămas însărcinată şi trebuie să alegi dacă renunţi la carieră sau avortezi. A te grăbi să iei o decizie în astfel de situaţii înseamnă a comite o greşeală majoră care te poate marca atât pe tine, cât şi pe cei dragi ţie.

Din clipa în care ai siguranţa aceasta, că ai rămas însărcinată, decizia ta de a păstra sau nu copilul, de a renunţa sau nu la carieră pentru a-l creşte este o decizie foarte greu de luat. Şi nu numai părerea ta contează; trebuie sa ai în vedere mai mulţi factori, trebuie să analizezi foarte bine situaţia ta şi a familiei tale şi mai trebuie, de asemenea, să afli şi opiniile celor din familie.

Ai renunţa la carieră pentru un copil sau ai avorta dacă ai rămâne însărcinată?

Dacă ai hotărât să renunţi la carieră pentru a-ţi creşte copilul, înseamnă:

  • Că ai alături un partener care te susţine;
  • Că ai alături o famile, mamă, tată, bunici, care te pot ajuta;
  • Că statutul financiar al familiei este mulţumitor, în aşa fel încât să nu fie marcat de lipsa venitului tău lunar;
  • Că nu o carieră de succes este pentru tine un scop prim, ci familia.

Iată povestea Alinei S.: “Am rămas însărcinată la un an după ce m-am căsătorit. Nu am fi dorit atunci un copil. Slujbele noastre erau modeste, dar tot n-am stat mult pe gânduri când am luat hotărârea să stau acasă ca să-mi cresc copilul. Soţul meu a tras din greu aceşti ani, dar acum avem fericirea de a vedea ca băiatul nostru a crescut sănătos, este un copil talentat şi inteligent şi ne face în fiecare zi să fim mândri ca suntem părintii lui. M-am întors la muncă imediat ce s-a putut, suntem la fel de modeşti din punct de vedere financiar, dar bogaţi pentru că avem cel mai frumos şi cel mai deştept copil din lume!”

În multe cazuri în care o femeie însărcinată decide să renunţe la carieră pentru a-şi creşte copilul, ea este susţinută de cineva apropiat. Este totuşi un act de curaj şi de iubire de care dă dovadă viitoarea mamă, care alege ca prioritate preocuparea pentru creşterea bebeluşului său, renunţând măcar temporar la carieră.

Ai rămas însărcinată şi te gândeşti să faci un avort şi să renunţi la copil pentru că:

  • Este un moment prost;
  • Ai fi o mamă singură şi nu ai bani pentru creşterea copilului;
  • Familia și soțul nu ar fi alături de tine;
  • Ai deja mulți copii şi nu mai poți crește încă unul.
Citește și:  Remedii homeopate folosite după naștere, cum să te ferești de efectele secundare negative

Sau alte şi alte motive… Oricare ar ele, decizia de a avorta trebuie bine cântărită. Fie ca eşti singură, fie că ai un partener, a renunţa la copil este o decizie grea; ea poate avea repercusiuni pentru viitorul tău. Există multe femei care, după un avort sau mai multe făcute în tinereţe, nu mai pot avea copii mai târziu. Există femei care au remuşcări că au pus capăt unei vieţi şi işi aduc mereu aminte de acea traumă.

Există însă şi femei care nu doresc să fie mame. Fie că pun pe primul plan cariera, fie că au alte motivaţii, aceste femei aleg avortul în cunoştinţă de cauză. Iată o asemenea poveste, cea a Adrianei M.: “M-am jucat şi eu cu păpuşile, dar niciodată nu m-am imaginat şi nici nu mi-am dorit să fiu mamă. Nu sunt un monstru, dar cred că nu sunt făcută pentru aşa ceva şi decât să dau greş, mai bine nici nu încerc. Am avortat o singură dată, iar după aceea am fost mai atentă. N-aş mai dori să mai renunţ la o sarcină. Dar mamă, nu, nu doresc să fiu. Asta sunt eu, partenerul meu e de aceeaşi părere cu mine, avem alte interese, slujbele noastre sunt de aşa natură ca suntem mai mult plecaţi, aşa încât suntem fericiţi aşa cum suntem acum.”

Sunt, desigur, femei care au şi alte răspunsuri şi vor spune: nu e nevoie să renunţi la carieră ca să-ţi creşti copilul; nu eşti obligată să fii numai mamă şi atât, poţi fi şi un bun profesionist, poţi avea o vocaţie şi nu trebuie să renunţi să faci ceea ce îţi place din cauza copilului. Se găsesc soluţii, găseşti ajutor şi sprijin din partea celor dragi.

Alte femei pot spune: nu, nu e bine să avortezi, să renunţi la copilul tau; el merită orice sacrificiu, trebuie doar să cauţi soluţii, să apelezi la orice ajutor posibil, înainte de a lua decizia finală. Dacă îi vei da naştere şi-l vei creşte, vei fi înmiit recompensată pentru suferinţa şi sacrificiul tău. Dar asta, bineinţeles, numai tu o poţi hotărî.

Fiecare caz este diferit; fiecare poveste este rezultatul unei vieţi trăite, a anumitor experienţe şi nu putem aplica nici reguli şi mai ales nu trebuie să judecăm în necunoștință de cauză. Suntem oameni diferiţi, trăim vieţi diferite, luăm, în aceleaşi situaţii, decizii diferite.

Ce e greşit şi ce nu e bine în comportamentul nostru, în vieţile noastre, numai noi înşine putem aprecia. Pentru că tot noi suntem aceia care, la un moment dat, pot cădea pradă regretelor. Pentru că, în viaţă, câteodată, chiar e dificil de luat o decizie…

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.