Una dintre cele mai raspandite specii de pesti de pe teritoriul romanesc este bibanul. Cu toate acestea, nu foarte multi se incumeta sa il pescuiasca. Bibanul face parte din grupa pestilor Perca, pesti rapitori care salasluiesc in apele dulci, fiind raspanditi in intreaga Europa, mai putin in Italia, Spania si Grecia, dar se gasesc si in Asia si Africa de Sud.
Pe teritoriul romanesc, bibanul populeaza atat baltile si lacurile, cat si unele rauri. Prima atestare a acestei specii dateaza inca din anul 1730, atunci cand naturalistul suedez Petrus Arctaedius a realizat un studiu amanuntit.
Caracteristici ale speciei
Bibanul nu este un peste greu de recunoscut. Din contra, este foarte usor de remarcat deoarece are un aspect deosebit si un colorit aparte. Bibanul are un trup oval cu spate usor arcuit in special in apropierea capului. Spatele prezinta doua inotatoare de dimensiuni medii, foarte apropiate una de cealalta. Prima inotatoare este mai mare decat cea din spate, fiind in acelasi timp si mai dura si mai tepoasa. Capul bibanului are o forma conica si se termina cu o gura mare. Ochii sunt mari, iar dintii sunt mici si foarte desi.
In ceea ce priveste coloritul bibanului, acesta este deosebit fata de cel al altor pesti. Pe langa faptul ca are o culoare cenusiu-verzuie, pe burta se pot distinge nuante aramii, iar spatele este brazdat de niste dungi verticale, de obicei intre 5 si 9. Dungile sunt de culoare inchisa. Aramiul care se poate distinge pe abdomenul bibanului este completat de culoarea rosiatica a inotatoarelor abdominale.
Pe teritoriul romanesc, dimensiunea maxima pe care o poate atinge bibanul este cuprinsa intre 15 si 30 cm, iar greutatea maxima este de 350 g. Bineinteles, exista si exemplare de dimensiuni mai mari, care pot atinge chiar si un kilogram; insa acestea sunt foarte rare.
In ceea ce priveste comportamentul bibanului se poate spune ca este un peste fricos si sedentar caruia ii place apa calda si care se hraneste cu o lacomie de nedescris. Specialistii considera ca temperatura apei influenteaza direct modul de viata si de hranire al bibanilor. Vara, bibanul se retrage in zona malurilor, acolo unde apa este mai mica. Se hraneste in special dimineata si seara.
In sezonul rece, bibanul se retrage catre apele mai adanci.
Bibanii se hranesc, in general, cu hrana vie si in cea mai mare parte a vietii traiesc organizati in carduri cu o ierarhie bine stabilita. Bibanii sunt pesti rapitori, hranindu-se cu pesti mai mici, viermi, larve si scoici, pe care la consuma cu o foarte mare lacomie.
In ceea ce priveste reproducerea, bibanul atinge maturitatea sexuala in jurul varstei de 3 ani. Femelele depun icre in lunile martie-aprilie, conditia fiind ca apa sa aiba o temperatura de 10-12 grade. Icrele sunt depuse pe frunzele plantelor.
Pescuitul la biban
Pescuitul la biban reprezinta activitatea preferata a pescarilor incepatori si a celor amatori. Nu exista niciun fel de restrictie in ceea ce priveste pescuitul acestei specii de-a lungul anului, asadar este apreciat de foarte multi dintre pescari. Se considera ca in anotimpul rece, bibanul devine o prada mult mai usoara daca temperaturile sunt putin mai ridicate.
In cazul pescuitului la undita este bine sa se foloseasca o undita usoara si lunga, firul fiind de 0,18-0,2 mm. momeala preferata a hraparetului biban fiind rama. Multi pescari apeleaza la un truc atunci cand vine vorba de folosirea ramei pe post de momeala: acestia folosesc o seringa pentru a o umfla. Pe langa rame, pestisorii vii sunt deliciul bibanilor, acestia fiind atenti la tot ceea ce misca in jurul lor.
Cea mai productiva metoda de a prinde bibani este, in viziunea pescarilor profesionisti, pescuitul cu naluci, aceasta metoda fiind foarte avantajosa din moment ce o mare suprafata de apa este vizata. Cea mai indicata naluca este twisterul in forma de “S”, de preferat in culori cat mai tipatoare.
In ceea ce priveste pescuitul sportiv, trebuie retinut faptul ca lansetele ar trebui sa aiba intre 2,70 si 3 m, iar firul sa nu depaseasca 0,12 mm.
Bibanul este apreciat pentru carnea sa gustoasa si dulce, dar si pentru faptul ca nu prezinta prea multe oase.
