Despartirea de o persoana pe care ai iubit-o sincer poate fi un lucru extrem de dureros. Fie ca tu ai fost cea/cel care a initiat-o, fie ca partenerul tau a fost cel care a decis, este un moment dificil prin care trebuie sa treci. Durerea pe care o simti se aseamana cu durerea aproape fizica resimtita cand pierzi pe cineva drag. Si chiar asta se intampla: pentru tine, de acum incolo, acel partener este mort, ingropat adanc in trecutul tau.
Despartirea este un proces prin care trebuie sa treci si oricat de imposibil ti s-ar parea, intr-o buna zi vei iesi iarasi la lumina. Prima data, uimirea si socul te sufoca. Nu intelegi clar ce se intampla, in minte iti vine o intrebare dupa alta, fiecare fara sens: “cum se poate asa ceva?”, “de ce eu?”, “ce am facut sa se intample asta?”, “de ce nu sunt destul de bun(a)”, “cine este persoana care imi spune aceste lucruri oribile?”.
Despartirea te catapulteaza, pe moment, direct intr-un cosmar, lumea ta sigura si predictibila o vezi cum se naruie incet-incet in jurul tau. Totul se invarte si tu nu ai nici un fel de control asupra lucrurilor. Poate reactionezi ca un copil, spunandu-i partenerului „dar eu nu vreau sa ma despart”, poate incepi sa plangi… Nimic din ce ai putea sa faci sau sa spui nu conteaza in acel moment.
Credeai ca ai siguranta, credeai ca iti e prieten(a) si iubit(a), ca aveti planuri si vise comune, iar acum totul pare un castel din carti de joc pe care l-a luat vantul… Despartirea va fi urmata de cateva saptamani sau luni in care esti distrus(a), chiar daca ai mai trecut altadata prin aceasta faza. Te gandesti cu ce ai fi putut sa fii mai bun(a), ce anume vedea el/ea in neregula, cum puteai tu sa crezi ca sunteti fericiti in timp ce el/ea astepta doar momentul potrivit sa te lase balta!
Gandurile se vor inghesui in capul tau, te vor obseda incontinuu si nu vei avea ce sa le faci pentru a le opri. Si acea idee obsedanta va continua sa creasca in mintea si sufletul tau: „de ce nu am fost destul de bun(a)?”. De ce? Pe moment, nu stii ca astfel de intrebari nu au raspuns, ca o despartire poate insemna pur si simplu ca cei doi parteneri nu erau compatibili; nu, pe moment tot ce vrei sa faci este sa dai vina: pe tine pentru ca nu ai fost si nu vei fi vreodata indeajuns de bun(a) si pe el/ea pentru ca este o creatura fara sentimente.
Despartirea va provoca interventii constante din partea prietenilor de a iesi si a te distra, de a vedea ca nici lumea nu s-a sfarsit, nici stocul de barbati/femei! Dar aceste incercari te vor lasa rece si te vor enerva, te vei gandi ca ei habar nu au prin ce treci tu si nu te pot intelege. Ba da, pentru tine, lumea s-a sfarsit! Aici gresesti: daca nu toti, macar cativa dintre prietenii tai stiu prin ce treci: despartirea, chiar daca nu este identica pentru fiecare, este un proces asemanator pentru toata lumea. Prima oara apare socul, apoi intrebarile innebunitoare, apoi depresia profunda si lipsa de chef pentru orice. Desigur, fiecare trece in felul sau prin acestea, insa etapele sunt aceleasi.
Trebuie sa stii ca este normal sa ai ganduri morbide si copilaroase de genul „lumea s-a sfarsit”, insa daca te vei retrage si te vei izola de persoanele care te iubesc, te vei sabota singur si ii vei rani si pe ei. Oricat de imposibil ti se pare sa mai simti vreo bucurie, nu te inchide in casa. Dupa o perioada acceptabila de „doliu”, in care sa iti permiti sa plangi pe saturate, fa-ti curaj si iesi in lumea de afara. Nimeni nu se asteapta sa te vada dansand lambada pe mese sau flirtand la bar cu necunoscuti, dar incearca sa iei aer, sa vorbesti cu persoanele dragi.
Despartirea are efecte perverse: desi cel mai rau lucru pentru tine este sa stai singur si izolat, exact asta te face sa iti doresti cel mai mult! Lupta-te cu tine insuti si paraseste-ti refugiul! Nu incerca nici sa ignori problema ta si sa vorbesti cu prietenii despre vreme, mai rau iti faci. Deschide-te in fata lor si povesteste-le cum te simti! Macar unul dintre ei a trecut la randul sau prin asa ceva si te va intelege.
Prin simplul fapt ca vei vorbi despre asta, te vei usura de povara durerii intr-o anumita masura si vei vedea ca nu esti singurul napastuit de pe acest pamant. Cel mai important, renunta la chinuitoarea „de ce?”. Te-ai simti mai bine daca partenerul ti-ar fi spus „vreau sa ne despartim pentru ca ai un nas prea mare si pentru ca esti foarte enervant si nu esti bun la pat”? Nu, sigur ca nu te-ai fi simtit mai bine, ba chiar mai rau!
Si cand despartirea este deja in trecut, dupa o luna, doua, trei, vei putea sa te gandesti mai lucid la relatia ta si la persoana pe care ai iubit-o. Ai cunoscut-o pe acea persoana si daca da, era ea chiar potrivita pentru tine? Nu cumva ai trait acea relatie purtand niste ochelari roz pe nas care te-au oprit sa vezi toate lucrurile care nu sunt in regula? Vei putea la un moment dat sa iti analizezi fosta relatie si sa afli tu singur(a) de ce nu ar fi putut sa mearga.
In multe relatii, unul dintre parteneri poate pur si simplu nu observa anumite lucruri care nu merg pentru ca fie este prea indragostit, fie este prea distras, preocupat de alte lucruri. Si cand partenerul ii spune ca relatia nu merge, va fi socat! Dar va ajunge la un moment dat si el/ea sa vada acele lucruri nelalocul lor. Poate nu va potriveati ca personalitate, poate nu va iubeati cu adevarat si era doar o pasiune, poate nu erati „meant to be”.
Si va veni o zi, cu multe luni sau ani dupa despartire, in care vei putea spune cu mana pe inima: „Slava cerului ca s-a despartit de mine”! Dar, pana atunci, trebuie sa inveti ca durerea este trecatoare si ca nimic nu te poate opri din drumul tau…
