Timp liberCe exerciții fizice sunt permise la oamenii cu boli de inimă?

Ce exerciții fizice sunt permise la oamenii cu boli de inimă?

Activitatea fizică are un impact mare asupra sănătății. Unii oameni aleargă dimineața și astfel au o stare de bună dispoziție pentru întreaga zi. Acest exercițiu este accesibil multor oameni și, spre deosebire de alte activități fizice, nu necesită prea multe investiții, decât pentru haine confortabile și adidași. Alergarea de dimineață întărește mușchiul inimii și previne apariția bolilor de inimă. Această metodă ajută împotriva excesului de greutate, reduce stresul, depresia, insomnia, oferă un sentiment de bucurie fizică și mentală.

Se spune că exercițiile fizice moderate sunt bune pentru inimă, însă trebuie evitat efortul excesiv. Cu siguranță, efortul prea mare poate duce la tulburări ale activității cardiace, cum ar fi la aritmie. Prin urmare, activitatea fizică se face cu moderație. În plus, trebuie respectate niște reguli:

  • Înainte de orice activitate fizică se fac exerciții simple de întinere și de încălzire a mușchilor
  • Exercițiile nu trebuie să fie intense pentru a slăbi, ele trebuie să fie moderate sau chiar ușoare
  • Este important să se facă pauze, pentru că astfel organismul se reface.

Activitatea fizică este indicată la orice vârstă

Mulți oameni fac exerciții fizice pentru a scăpa de excesul de greutate. Un stil de viață sedentar duce adesea la obezitate și la diferite boli cardiovasculare. Oamenii care au deja boli de inimă trebuie să discute cu medicul despre ce activități fizice au voie să facă și să-și monitorizeze reacțiile corpului și bunăstarea acestuia. În cazul în care simt bătăi accelerate ale inimii și au dificultăți de respirație trebuie obligatoriu să se oprească.

Sfaturi privind activitatea fizică în cazul unor boli ale sistemului cardiovascular

Cea mai frecventă boală a sistemului cardiovascular, la oameni este hipertensiunea arterială, care poate crește riscul de apariție al altor boli (la inimă, creier, rinichi). La nivel global, 1 din 3 adulți este hipertensiv.

Controlul hipertensiunii arteriale este esențial în scopul de a preveni apariția unor complicații și a unor probleme cardiovasculare acute. Pentru asta trebuie o dietă de calitate, săracă în sodiu, evitarea sedentarismului, a alcoolului și fumatului, prevenirea obezității prin activitate fizică moderată.

Oamenii hipertensivi trebuie să aibă o activitate fizică moderată și să-și asculte propriul corp în timpul acesteia. Dacă simt că au stări de amețeală, zgomot în urechi și senzație de greață trebuie să se oprească, să se odihnească și să bea suficientă apă plată.

O altă boală este aritmia, care afectează 1,5-2% dintre adulții europeni. Aritmia este o tulburare a frecvenței și contracției inimii. La oamenii cu aritmie sunt recomandate exerciții de intensitate mică, într-un ritm mediu sau chiar minim. Cea mai bună activitate fizică la ei este mersul pe jos, sau altă activitate fizică permisă de medic.

Oamenii care suferă de angină pectorală au nevoie de exerciții prin care obțin două avantaje: îmbunătățirea circulației sângelui și întărirea vaselor de sânge. În cazul lor, plimbările în aer liber sunt cele mai indicate și de asemenea, gimnastica ușoară fără riscuri. Foarte important este să aibă în vedere să-și monitorizeze ritmul cardiac, pentru ca acesta să nu crească mai mult de 20%.

Alte sfaturi pentru oamenii cu boli de inimă

Excesul de greutate este periculos pentru că poate crește riscul de a dezvolta boli cardiovasculare. Respectarea unei activități regulate moderate în fiecare zi și a unei alimentații sănătoase va ajuta la menținerea unei greutăți corporale optime.

Dieta este foarte importată în astfel de cazuri, pentru a avea un nivel sănătos al lipidelor din sânge – colesterol și trigliceride. Prin urmare, trebuie evitate alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi saturate, cum sunt: mezeluri, unt, cârnați, carne grasă, etc. Toate aceste alimente în combinație cu stresul duc la creșterea nivelului colesterol din sânge.

Oamenii trebuie să reducă consumul de astfel de produse, să le înlocuiască cu produse care au un conținut scăzut de grăsimi, să crească aportul de legume și fructe. O cauză a bolilor cardiovasculare este și consumul de alimente bogate în grăsimi trans nocive, cum sunt produsele de tip fast food, prăjiturile, margarina și altele.

Somnul este important pentru sănătatea inimii și a întregului organism. Oamenii care dorm mai puțin de șapte ore în fiecare noapte pot avea un risc mai mare de boli cardiovasculare. În timpul somnului, tensiunea arterială se normalizează, lucru important pentru sănătate. În general, durata normală de somn este de 7-9 ore pe noapte pentru adulți.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.