Casă și grădinăCe uleiuri esențiale sunt eficiente pentru curățarea casei?

Ce uleiuri esențiale sunt eficiente pentru curățarea casei?

Dacă îți dorești să faci o curățenie rapidă acasă și să ai un mediu sănătos, îți sugerăm să folosești și anumite uleiuri esențiale care au proprietăți deosebite și un miros plăcut, primitor pentru cei din familie și oaspeți. Află cum să-ți schimbi atmosfera în casă cu uleiuri esențiale și cum să-ți faci un odorizant minunat fără ingrediente toxice ori substanțe chimice, ce apar în diferite spray-uri comerciale.

Navigare rapidă în articol:

  1. Uleiuri esențiale pentru a curăța casa
  2. Cum faci un odorizant din uleiuri esențiale

1. Uleiuri esențiale pentru a curăța casa

Majoritatea uleiurilor esențiale funcționează bine când sunt diluate în apă. Recomandat este să se utilizeze mai ales apă distilată pentru spray-uri de cameră sau odorizante. Aceasta este pură, ceea ce nu se poate spune despre apa de la robinet.

Care sunt cele mai eficiente uleiuri esențiale pentru curățarea casei?

Există diferite uleiuri esențiale care sunt recomandate pentru curățarea casei, dintre care fac parte și: uleiul de eucalipt, uleiul de rozmarin, uleiul de cimbru, uleiul de oregano și multe altele. Acestea se pot folosi și în amestec cu apă distilată și săpun lichid, astfel se obține un detergent eficient pentru spălarea vaselor sau a ustensilelor de bucătărie. Avantajul este că aceste uleiuri au proprietăți antibacteriene și pot elimina în mod rapid bacteriile și alți agenți patogeni.

Ulei esențial de lavandă

Acest ulei este bun pentru a-ți curăța salteaua și lenjeria de pat. Se face un spray din apă distilată și 10 picături de ulei de lavandă, apoi se pulverizează pe lenjerie și saltele.

Uleiul de lavandă are un miros specific și efect antibacterian. Este bun și pentru curățarea jucăriilor sau a altor obiecte din casă. Prin folosirea lui se obțin o serie de avantaje, pentru că are efect calmant, îmbunătățește calitatea somnului și combate stresul.

Ulei esențial de mentă

Despre mentă se știe că are efect revigorant și proprietăți antifungice și antibacteriene. Uleiul esențial de mentă este bun pentru combaterea dăunătorilor, gândacilor și a rozătoarelor. El oferă numeroase avantaje:

  • Ucide bacteriile și îndepărtează murdăria
  • Elimină petele de pe diferite suprafețe
  • Are efect tonic, revigorant și stimulant.

Acest ulei are un impact bun și asupra organismului: oferă claritate minții, calmează tensiunea, îndepărtează congestia nazală, combate problemele respiratorii.

Uleiul de mentă se amestecă cu apă, oțet alb și se folosește la curățarea geamurilor și a oglinzilor. El poate fi amestecat și cu alte tipuri de uleiuri esențiale, cum este de exemplu uleiul de lavandă și uleiul de lămâie.

Ulei esențial de portocale

Despre acest ulei se spune că are o aromă revigorantă de citrice și un efect bun asupra organismului. Prin urmare, folosirea lui la curățarea casei este o idee excelentă, mai ales că are și proprietăți benefice precum:

  • Combate bacteriile, previne înmulțirea lor
  • Curăță bine aparatele electrocasnice de bucătărie
  • Elimină grăsimile de pe diferite suprafețe
  • Elimină gândurile negative, stările depresive
  • Reduce stresul, tensiunea nervoasă, nivelul de anxietate
  • Îmbunătățește starea de dispoziție și capacitatea de muncă.

Se recomandă soluția realizată din 250 ml apă, 200 ml oțet alb și 20 picături ulei esențial de portocale.

Ulei esențial de pin

Acest ulei este bun pentru a curăța suprafețele mari, pentru îndepărtarea mirosurilor și purificarea aerului. Uleiul esențial de pin oferă multe avantaje:

  • Are un parfum proaspăt și revigorant
  • Ucide germenii, sporii de drojdii, de E.coli
  • Curăță eficient casa de ciuperci, bacterii, agenți patogeni
  • Poate fi utilizat pe diferite obiecte, pe pereți și podele.

Se amestecă 10 picături de ulei esențial de pin cu 250 ml apă distilată și 250 ml oțet alb. Se pune într-o siclă cu pulverizator și se închide. Se pulverizează pe suprafețele de curățat și apoi se sterge cu un burete umed, se clătește cu apă curată și se usucă folosind un prosop de bucătărie.

Ulei esențial de lămâie

Prospețimea uleiului esențial de lămâie este impresionantă, el îmbunătățește starea de spirit, oferă un plus de energie și vitalitate.

Uleiul de lămâie este un excelent purificator de aer și are efecte benefice și asupra organismului: are proprietăți antiseptice, ajută în tratamentul unor afecțiuni dermatologice, oferă strălucire părului, tratează unghiile casante.

Acesta este recomandat pentru baie și bucătărie. El are următoarele efecte:

  • Curăță perfect toaleta, parchetul, faianța, gresia
  • Are proprietăți antibacteriene, antivirale, revigorante
  • Dizolvă orice tip de mudărie
  • Oferă un miros plăcut de citrice.

Se folosește pentru curățarea mobilei, în amestec cu ulei de măsline. Se pulverizează pe mobilă și apoi se lustruiește suprafața cu o cârpă moale și uscată.

Pentru cărățarea aragazului, se amestecă 4-5 picături de ulei esențial de lămâie cu o cană de bicarbonat de sodiu și un sfert de cană de săpun lichid. Se pot adăuga și alte uleiuri esențiale, tot din gama citricelor.

2. Cum faci un un odorizant din uleiuri esențiale

Dacă vrei un parfum ușor și încântător în casă, este destul de simplu să faci un spray de cameră cu uleiuri esențiale 100% naturale.

Pentru un spray de cameră se pot folosi următoarele ingrediente:

  • Apă distilată
  • Puțin hamamelis organic
  • 3 picături de ulei esențial de bergamotă
  • 3 picături de ulei esențial de portocale
  • 3 picături de ulei esențial de lămâie.

Aceste ingrediente se pun într-o sticlă de pulverizare din plastic, care se închide cu un capac și apoi spray-ul se utilizează ori de câte ori este nevoie. El poate înlocui cu succes produsele din magazine, care au de obicei parfumuri artificiale.

De ce ar trebui să adaugi și hamamelis?

Despre hamamelis se spune că este un ingredient natural foarte bun pentru odorizante, pentru că oferă două mari avantaje și anume:

  • Facilitează dispersarea uleiurilor esențiale din amestecul cu apa distilată
  • Face ca parfumul uleiurilor să dureze mai mult timp în aer.

Această plantă de hamamelis are denumirea științifică de Hamamelis virginiana și este în general folosită pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților sale deosebite, precum:

  • Reduce inflamațiile, înțepăturile de insecte, durerile de dinți
  • Anihilează bacteriile din porii pielii
  • Are efect antioxidant, astringent și antibacterian
  • Previne semnele de îmbătrânire și ajută la atenuarea lor
  • Protejează pielea de răni și infecții
  • Ajută în tratamentul acneei și afecțiunilor cauzate de inflamație, cum sunt eczemele și psoriazisul.

Acesta este doar un exemplu de odorizant de cameră. Se pot folosi desigur și alte arome de uleiuri esențiale, prezentate mai sus.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.