Este prea greu de crezut ca ar exista vreo mama care sa nu-si doreasca sa isi indeplineasca sarcina de parinte bine, “asa cum trebuie” (sigur, exista si aici exceptii, insa ne referim la situatiile generale). De multe ori – poate de prea multe ori – mamele isi autoimpun niste standarde prea inalte, cer ele insele prea mult de la ele.
“Nimic nu este prea bun pentru copilul meu” – aceasta idee izvoraste din dragostea unica a unei mame; totusi, a fi o mama buna nu este deloc egal cu a fi perfecta! Este, de altminteri, imposibil: oameni ramanem cu totii, indiferent de ce facem. Desigur, odata deveniti parinti, multi privesc altfel viata, responsabilitatile – lumea parca este alta. Insa daca exista o lectie valoroasa pe care trebuie sa o invatam, aceea e ca a cere prea multe de la noi insine e o gresala.
Exista anumite idei false – mituri, sa le spunem – care te pot face, ca mama, sa crezi ca nu te descurci, ca nu esti suficient de buna. Sa vedem care ar fi acestea:
♦ O mama buna iubeste fiecare moment alaturi de copilul sau – Unii (care cel mai sigur NU sunt parinti) ar spune ca o mama dedicata prefera in fiecare clipa sa fie cu cel mic, ca nu suporta ideea sa il lase singur, sa se indeparteze de el fie si pentru o ora. Asa o fi? Ei bine, nu! Exista momente in care, bineinteles, o femeie doreste ceva timp pentru ea insasi.
Mai mult, nu iubesti fiecare clipa cu dragalasul copilas! Pentru ca nu se poate! A creste un copil este o treaba cat se poate de dificila, exista clipe in care tot ce-ai vrea e sa fugi undeva, departe, in liniste si solitudine. Sigur, nu o faci – insa faptul ca iti doresti uneori asta nu te face un parinte rau! Sunt momente pline de fericire, la fel cum sunt momente atat de grele, cu epuizare, frustrare, ingrijorare, neajutorare; ca orice altceva, si sarcina de parinte vine cu bune si rele – nu e cazul sa te judeci daca uneori simti ca nu mai faci fata, sau daca uneori te gandesti cu oarecare nostalgie la “vremurile dinainte”…
♦ O mama buna nu simte niciodata emotii negative fata de copil – O alta idee falsa; da, iti iubesti copilul asa cum nu ai iubit pe nimeni altcineva vreodata. Insa nici nu poti sa simti mereu doar iubire, mandrie, fericire, pentru ca traim in viata reala. De fapt, pregateste-te sa traiesti clipe in care esti exasperata, furioasa, trista. Cum poate o mama sa simta astfel de emotii fata de puiul ei?
Ei bine, pentru ca, la fel cum adultii nu sunt perfecti, nici copiii nu sunt niste ingerasi inocenti. Te provoaca, te refuza, te testeaza sa vada ce limite exista, par ca nu aud nimic din ce le spui s.a.m.d.. Daca nu te-ai simti niciodata suparata, furioasa, trista, chiar dezamagita, atunci nu ai fi om! Si nici nu ti-ar pasa – de fapt, multe din emotiile pe care le ai sunt nascute din grija ta si din iubirea ta pentru cineva (gandeste-te: o persoana de care nu-ti pasa nu prea are puterea sa iti starneasca sentimente intense, nu??)…
♦ O mama buna stie intotdeauna ce doresc si de ce au nevoie copiii sai – Este suparat? Ca mamica perfecta, intuitia iti spune exact de ce. Plange? La fel: stii exact motivul, nu te poti insela. Refuza sa faca ce i se cere si sa vorbeasca? Din nou, ce mama sa nu ghiceasca printr-o minune de ce se poarta cel mic astfel? Dar, pur si simplu, lucrurile nu merg asa!
Inca de la inceput, copilasul va plange, va fi nervos si iritabil, se va razvrati – si de multe ori, tu nu vei ghici de ce. Asa este viata, nu esti telepata si nici nu detii vreun ghid complet de crestere si disciplinare a copiilor. Se va intampla – si nu rareori – sa fii in situatia neajutorata in care sa-ti pui mainile in cap, intrebandu-te: “ce e acum?”, “ce s-a mai intamplat?”, “oare ce vrea de la mine?”. Nu e amuzant, insa nu te face o mama rea faptul ca uneori habar nu ai ce vrea copilul (mai ales ca el nici nu poate sau nu doreste sa iti spuna)…
♦ O mama buna va avea copii bine-crescuti, mereu cuminti si politicosi. Cei care cred aceasta probabil ca gandesc ca treaba unui parinte este sa isi “dreseze” odraslele, asa incat sa fie niste mici omuleti simpatici si ascultatori. Da, parintii trebuie sa se ocupe de disciplina copiilor – insa cati copii manierati, ascultatori, mereu cuminti ati vazut voi???
Copiii raman copii, se vor purta inadecvat, vor face “gafe sociale” (pentru ca ei se poarta asa cum se simt), se vor razvrati impotriva autoritatii. Pur si simplu, ideea de mama impecabila, care este mereu stapana pe situatie si isi face mereu copilul sa o asculte, este o minciuna. A judeca un parinte in situatiile in care copiii nu-i asculta si se poarta fix ca niste copii (ce mirare!) este inacceptabil. Mai degraba ar trebui sa intelegem ce sarcina dificila au parintii, decat sa-i judecam dupa vreo criza de iritabilitate a copilasului…
♦ O mama buna sacrifica tot pentru copilul ei – Este o idee universala, cea ca parintele da tot ce are si mai mult, face totul pentru copilul sau, nu se mai gandeste deloc la sine. Dar este ea corecta? Ce inseamna aceasta? Ca, odata ce ai un copil, practic tu ca fiinta nu mai existi decat prin prisma sa? Ca nu mai ai nici o nevoie, in afara de nevoile celui mic??
Unii poate ca ar critica o mama care cere unei persoane apropiate sa stea cu copilul, in timp ce ea merge la masaj, la salon, la plimbare (“Uite, draga, ce lux! Uite cum isi abandoneaza plodul!”). Insa chiar nu este cazul sa ne pripim cu astfel de judecati puerile si superficiale: oricine are bun simt poate intelege ca, mai mult decat altii, o mama are nevoie de timp pentru ea, de putina relaxare si pace, orice alege ea sa faca in acest timp. Nu este indiferenta, nu e o mama rea si iresponsabila – este doar o femeie care are dreptul sa se bucure de mici (si rare!) rasfaturi, fara a sta non-stop cu ochii pe copil…
