Toți cunoaștem ce implică abuzul fizic, sexual, sau chiar emoțional al copiilor, însă o formă mai ascunsă este cea a neglijenței care, spre deosebire de primele, se referă mai degrabă la lipsa acțiunii și nu la o acțiune care provoacă direct rău copilului.
Deși și formele clasice de abuz pot rămane nedepistate, deoarece mulți copii se tem sau le este rușine să vorbească despre ceea ce li se întamplă, anumite tipuri de neglijență chiar sunt aproape imposibil de descoperit. Îniainte de a intra în detalii, să vedem la ce anume se referă termenul.
În primul rand, neglijența parentală este un tip de tratament rău aplicat copiilor; ea poate lua diferite forme: fizică și medicală, educațională, emoțională. Ca exemplu, un caz de neglijență fizică este să lași nesupravegheat un copil mic, sau să nu îl îmbraci adecvat, sau să nu îl hrănești cum trebuie. Unul de neglijență medicală este, de exemplu, să ignori simptomele unei boli, fără să îl duci la medic. Unul de neglijență educațională este să nu te implici deloc în relația școală-părinte, chiar cand apar probleme evidente, sau să nu îl înscrii deloc la școală. În sfarsit, un caz de neglijență emoțională este să îl expui unor agresiuni, indirect (martor la certuri între părinți), sau să nu îi oferi nici o clipă pe zi din timpul tău, lăsandu-l de capul său.
După cum putem observa, există o gamă diversă de acțiuni și mai ales de inacțiuni ce se pot încadra în acest termen. Mai dificil este că toate acestea depind atat de varsta, cat și de responsabilitatea copilului. Ca exemplu, nu este neglijență să lași un copil de 10 ani singur acasă cateva ore; dar este, în momentul în care acel copil are nevoi speciale și nu își poate purta singur de grijă.
Mai mult, există neglijența ca incident, fără intenție – cand nu răspunzi la anumite nevoi sau pui în risc copilul o singură dată. Dar există și cea continuă, cand părintele ignoră sau face ceva ce dăunează copilului în mod repetat, conștient sau nu.
Pe scurt, cam orice afectează bunăstarea unui copil, sau cand există acest risc, poate fi încadrat în termenul de neglijență, însă atunci cand neglijarea este constantă, ea are efecte la fel de dăunătoare precum oricare abuz. Bineînțeles că, din păcate, în țara noastră, există nu puține cazuri de neglijență parentală non-intenționată, ca urmare a condițiilor de trai (haine inadecvate, mancare puțină sau nu prea nutritivă, adăpost nesigur).
Dar există și situații în care e pur și simplu vorba despre ignorarea nevoilor copilului. De la părinții ocupați, cu cariere de succes, ce-l lasă în grija unei bone, pană la părinții dependenți și cei care nu se ocupă de cel mic din cauza problemelor lor proprii, de căsnicie.
Mulți se gandesc că acest termen se referă strict la îngrijirea practică a unui copil, la nevoile sale materiale: adăpost, hrană, haine, igienă. Într-adevăr, există astfel de situații nefericite, în care părinții nu sunt capabili să îndeplinească aceste primare nevoi. Mai există și cazuri medicale, în care părinții ignoră sau chiar refuză să acorde celui mic îngrijirea necesară (încă există comunități religioase ce refuză transferul de sange sau alte operații chirurgicale și încă există părinți ce aplică leacuri băbești).
Însă în lista nevoilor primare ale unui copil se află și cea de ocrotire și de afecțiune. Ocrotirea se referă la a îi oferi un mediu stabil, cat mai lipsit de agresivitate, sigur, unde un copil s-ar putea dezvolta armonios. Cat despre afecțiune, este evident că orice pui are nevoie de ea; este de fapt, ceea ce îl face să se simtă în siguranță. Iar aceasta nu doar cat este un bebeluș.
De asemenea, forma de neglijență educațională nu trebuie omisă, avand in vedere că există încă atat de multe cazuri în care părinții aleg să nu-și ducă la școală copilul, să-l trimită la muncă, sau pur și simplu nu se implică deloc în educația sa, rămanand orbi și surzi la orice probleme apărute.
Partea cea mai gravă este că, asemenea celorlalte forme de abuz, neglijența parentală lasă mereu răni adanci. Copilul neglijat, fie doar emoțional, se simte nedemn de iubire, nu are încredere în sine, nu se adapează ușor, ba chiar poate adopta comportamente agresive, față de sine sau de alții, doar pentru a demonstra că există, că și el contează.
Din nefericire, este mai mult decat dificil să găsim o soluție – tot ceea ce putem face este ca noi, ca părinți, să nu uităm niciodată de nevoile copiilor noștri; iar dacă suntem martorii unei situații de neglijență parentală, să nu închidem ochii, să nu ne uităm în altă parte, ci să încercăm, pe cat posibil, să dăm o mană de ajutor.
