În ultimii ani, drepturile comunității LGBT au devenit recunoscute, legislațiile multor state fiind din ce în ce mai permisive. Opinia publică, la rândul său, devine mai tolerantă și recunoaște că a nega drepturi fundamentale homosexualilor și lesbienelor este un act discriminatoriu.
Pe 26 iunie 2015 Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că homosexualii și lesbienele au dreptul la căsătorie în toate statele americane, acest drept fiind protejat de constituție. Odată cu modificarea fotografiilor de profil de pe Facebook în semn de solidaritate și sărbătorire, utilizatori din întreaga lume postând poza în culorile curcubeului, s-au născut dezbateri dintre cele mai aprinse.
Chiar dacă din ce în ce mai mulți oameni încep să accepte drepturile comunității LGBT, există încă multe contra-argumente și critici. În țară, deși mulți tineri se arată toleranți, se poate observa o reacție de respingere, de refuz, chiar de ostilitate.
Ce argumente au cei care susțin dreptul homosexualilor și lesbienelor la căsătorie și ce contra-argumente au cei care îl refuză?
Iată câteva idei ce au fost dezbătute, idei care rezumă opiniile diverse asupra subiectului:
- “A refuza drepturi elementare precum cel de a te căsători este discriminare, iar discriminarea duce doar la probleme in societate”.
- “Dacă nu face rău nimănui, atunci ce rost are să interzici un drept de bază?”
În istorie au existat întotdeauna comunități marginalizate și discriminate: minorități etnice, rasiale, religioase, imigranți, persoane cu handicap, femei. Odată cu evoluția societății s-a realizat că această discriminare și inegalitate este un rău social ce trebuie extirpat. Să fie atât de diferită situația cu comunitatea gay??
- “Cuplurile de același sex nu au beneficii importante precum au cele heterosexuale.”
Într-adevăr, un aspect important în ceea ce privește dreptul la căsătorie îl reprezintă beneficiile negate cuplurilor de același sex: reduceri de taxe, dreptul la ore de vizită în spital, adopție (inclusiv drepturi legate de partaj, custodie etc. în caz de divorț).
- “Nu mai există de ceva vreme ceea ce voi numiți o “familie normală”, există azi diferite forme de familie. În plus, în istorie au existat și alte forme dominante de căsătorie, nu doar cea între o femeie și un bărbat.”
Adevărat – de-a lungul istoriei, o formă foarte răspândită de căsătorie era poligamia (mai multe soţii și un soț, mai mulți soți și o soție). Existau chiar și căsătorii în grup și aceasta nu ducea la promiscuitate. De altfel, astăzi există diverse tipuri de familii, de la cea considerată model ideal (femeie, bărbat, copii), la familii fără copii, familii monoparentale, familii fără părinți, familii cu trei părinți (da, există și acest tip).
- “Dreptul la căsătorie este un drept fundamental uman, iar homosexualii sunt oameni ca oricare alții.”
Aici este un subiect aprins de dezbatere: este adevărat că oamenii trebuie să aibă drepturi egale, totuși unii insistă pe faptul că homosexualii nu ar fi normali, nu ar fi ca orice alt om.
- “Nu este normal, natural. Cum să vorbim de căsătorie dacă doi bărbați sau două femei nu pot avea copii??”
Un punct de vedere; totuși, în primul rând, ceea ce considerăm normalitate depinde de normele societății în care trăim şi este flexibil, în continuă schimbare (în Antichitate, relațiile homosexuale erau cât se poate de normale în cadrul unor civilizații dezvoltate). Natural: este deja dovedit faptul că homosexualitatea nu e o alegere imorală, ci înnăscută și există și animale homosexuale. Copii? Dacă am nega dreptul la căsătorie pe această bază, atunci și cuplurile heterosexuale care nu vor să aibă copii sau cele infertile ar trebui să nu aibă acest drept.
- “Copiii ar avea de suferit, nu poți crește normal cu doi tați sau două mame; ar ajunge și ei homo. În plus, copiii au nevoie și de mamă și de tată pentru a crește sănătos.”
O opinie încă împărtășită de către mulți; însă studiile arată un adevăr greu de înghițit pentru unii: multe cupluri gay formează o familie unită și părinții gay pot fi părinți buni. Copiii acestora se adaptează ca oricare alții, ba chiar au succes școlar ridicat. În plus, nu există înclinația copiilor de a deveni homosexuali, mai ales dacă copiii sunt adoptați. Cât despre necesitatea modelului matern și al celui patern: astăzi există din ce în ce mai multe familii monoparentale și totuși nu se consideră că un copil crescut doar de mamă sau doar de tată ar fi nesănătos sau dezechilibrat.
- “Să facă ce vor acasă la ei, dar să nu îi văd pe stradă, mi se pare respingător.”
În general, manifestările prea aprinse de afecțiune ar trebui evitate în public: și cuplurile heterosexuale încalcă adesea limite de bun-simț și nu oferă o imagine plăcută celor din jur. Cât despre sentimentul de respulsie legat strict de cupluri gay: dacă cineva e deranjat de doi bărbați care se țin de mână, aceasta este din cauza obișnuinței cu imaginea. Cei care se obișnuiesc să vadă cupluri gay, vrând-nevrând, devin rapid imuni la vederea lor.
- “A le nega dreptul la căsătorie îi face frustrați, nervoși, dezechilibrați. Odată ce sunt acceptați, sunt ca orice altă persoană.”
Un argument bun: cei ce se simt discriminaţi, respinși, judecați, blamați suferă și dezvoltă diverse tulburări (anxietate, depresie, dependențe, agresivitate). Statistica arată că în statele unde comunitatea gay este acceptată și se bucură de drepturi, nu există incidente, iar persoanele gay sunt cât se poate de echilibrate și adaptate.
- “Căsătoria civilă este una, cea religioasă alta. Dacă bisericile nu sunt de accord, nu trebuie să fie obligate să oficieze cununii religioase cuplurilor gay. Dar cununia civilă e un drept pe care ar trebui să îl aibă.”
Din nou, adevărat: majoritatea religiilor privesc căsătoria ca un act dintre bărbat și femeie. Nu trebuie să schimbăm textele sfinte, iar cei credincioși nu trebuie ofensați. Bisericile au dreptul să ia decizia în interior. Dar când este vorba despre drepturi civile, ce rost are să discutăm despre imoralitate sau păcat? Oricine este păcătos.
În final, un drept esențial, care nu ar trebui negat nimănui, este dreptul la liberă exprimare: cei care susțin căsătoriile gay, dar și cei care le resping, au dreptul de a-și exprima opinia. Însă oare homosexualii nu ar trebui și ei să aibă dreptul de a se exprima liber (nu doar prin cuvinte, ci și prin acţiuni)?
