Cine face primul pas spre impacare dupa o cearta in cuplu? Tu esti cel/cea care trebuie intotdeauna sa lase garda jos, sa recunoasca ca a gresit sau ca a exagerat si sa iti impaci partenerul de cuplu? Sau el/ea este cel care trebuie sa te impace, sa isi ceara scuze si sa indrepte lucrurile? In general, dintr-o perspectiva larga, nu conteaza neaparat cine este cel care face primul pas spre impacare. Ce conteaza cel mai mult dupa o cearta este cat timp va ia pana ce ajungeti la impacare: cu cat ramaneti suparati si tacuti mai mult, cu atat relatia voastra este in pericol.
Oricine se afla (sau s-a aflat) intr-o relatie de cuplu cunoaste situatia: v-ati certat destul de aprins, de multe ori, dintr-un motiv pueril; ati spus lucruri pe care, poate, mai bine nu le spuneati, pe care, poate, nici nu le credeti, doar din dorinta de a ataca si de a castiga cearta; insa acele lucruri spuse raman intre voi si acum sunteti ca doi copii suparati, fiecare in coltul sau, tacut, incercand sa lase impresia ca nici nu-i pasa… Cine va fi primul care face pasul spre impacare?
Dupa o cearta, partenerii de cuplu raman deseori cu emotii negative: suparare, dezamagire, furie, tristete; si este extrem de dificil sa treci peste ceea ce simti si sa te apropii de celalalt, sa incerci sa repari ceea ce s-a spus si sa te impaci cu celalalt. O cearta aprinsa te face chiar sa il privesti pe celalalt ca fiindu-ti inamic, rival si nu partener – si ramai in aceasta stare ce te impiedica sa vrei cu adevarat o impacare. Ramai tacut in coltul tau si uneori parca jucati un joc pueril de „cine cedeaza si face primul pas spre impacare”!!
Starea in care va aflati dupa o cearta in cuplu va face sa priviti situatia intr-un mod gresit uneori: fiecare doreste sa „castige” (ce??), fiecare o tine pe-a sa si se incapataneaza sa astepte ca celalalt sa faca primul pas, sa isi ceara scuze. Insa intr-o relatie, acest joc poate fi unul periculos. In plus, nu castigi daca il faci pe partener sa vina el la tine, sa faca el primul pas spre impacare – ce dovedesti cu asta? Castigi cu adevarat atunci cand te comporti ca un adult si nu ca un copil „ofticat” si realizezi ca relatia este cea importanta, nu cearta voastra si cine „castiga”!
Cand tu esti intotdeauna cel/cea care initiaza impacarea
Esti cel mai matur in relatia ta de cuplu si o stii: stii ca partenerul tau de cuplu este mai emotional si ii ia mai mult timp sa se calmeze si sa priveasca lucrurile rational; stii ca tu esti cel/cea care va trebui sa abordeze pana la urma situatia in mod pasnic, sa ridice steagul alb si sa recunoasca ca a gresit sau a exagerat (chiar si cand ai convingerea ca lucrurile stau altfel). Stii ca partenerul de cuplu va sta intr-o stare de spirit mizerabila, trist, nervos sau indiferent, pana ce tu te apropii de el/ea si initiezi reconcilierea.
Aceasta este situatia: intr-un cuplu, unul dintre parteneri va fi mai matur emotional decat celalalt si este atunci mai usor ca cel matur sa dezamorseze o situatie tensionata.
Problema este ca, atunci cand tu esti mereu cel care face primul pas spre impacare dupa o cearta in cuplu, poti ajunge sa te saturi sa fii cel matur! De ce tu sa cedezi intotdeauna? De ce tu sa treci peste ceea ce simti si sa il faci pe celalalt sa se simta mai bine? De ce tu sa iti ceri scuze sau sa recunosti ca ai exagerat, cand de multe ori lucrurile stau exact invers? Da, pentru si numai pentru relatia voastra!
Insa ce face celalalt pentru relatia voastra? Sta si se asteapta sa fie impacat! Asteapta sa i se scuze comportamentele fara a face mai nimic pentru aceasta. Se poarta pasiv-agresiv, ca un copil bosumflat, isteric ca un nebun sau o face pe-a indiferentul. Si poti ajunge sa te intrebi: daca tu esti cel/cea care pune relatia mereu pe primul loc, care cedeaza pentru a opri continuarea certii, care vrea impacarea, in timp ce partenerul nu misca un deget spre a te impaca pe tine, ii pasa cu adevarat??…
Cand partenerul este intotdeauna cel/cea care initiaza impacarea
Esti cel/cea rasfatat in relatia de cuplu si iti place rolul! Stii ca, cu cat te arati mai afectat de o cearta, cu atat partenerul se va simti mai prost si va fi cel care vine primul la tine cu intentia de a te face sa te simti mai bine. Cateodata chiar iti place sa o faci pe-a suparatul, tristul pentru a il face pe celalalt sa se simta rau. Orgoliul nu te lasa sa recunosti ca si tu ai gresit si sa fii primul ce rosteste cuvinte de impacare – stii ca pana la urma celalalt va face primul pas.
Sau, poate, chiar nu poti sa faci primul pas spre impacare deoarece emotiile negative dupa o cearta in cuplu raman cu tine, te coplesesc si te impiedica sa te apropii de celalalt. Starile tale emotionale sunt dificil de schimbat si este nevoie ca partenerul sa incerce sa te readuca la echilibru, sa te faca sa uiti de tristete sau de nervi.
Te-ai gandit, insa, ca aceasta atitudine poate fi pana la urma interpretata de catre partenerul tau ca fiind nepasare?? Da, nepasare – ironic, tu simti prea intens ceea ce simti si de aceea emotiile tale negative te impiedica sa incerci o impacare; insa vazandu-te cum ramai mereu retras si bosumflat, tacut si iritat dupa cearta, cum eviti sa fii primul care sa reia legatura, care sa se apropie, partenerul poate ajunge sa considere ca de fapt nu iti pasa de el/ea!
In concluzie: cel care face primul pas spre impacare este cel matur; insa nu trebuie ca un singur partener sa fie nevoit constant sa fie cel matur! Relatia este cea importanta, asadar, chiar daca ai convingerea ce celalalt este cel care a gresit, poti face un mic pas inainte acceptand adevarul ca si tu ai contribuit la cearta, acceptandu-ti propria responsabilitate si aratandu-i astfel partenerului ca iti pasa…
